Actualitate
Ziua Culturii Naționale la 169 de ani de Eminescu
O zi despre Mihai Eminescu ca simbol al culturii naționale nu poate să cuprindă tot ce înseamnă marele poet pentru spiritualitatea românească. Dacă numai și pentru o zi, românii recunosc măretia de simbol național a lui Eminescu înseamnă că încă mai avem valori și repere culturale, că mai simțim fiorul din cuvinte, că înțelegem de ce geniul rămane, pentru mulți, neînțeles.
La Roșiori a fost o seară despre Eminescu, o șezătoare literară ca oricare alta, unde oamenii de cultură s-au oprit câteva clipe să vorbească despre marele poet, puțin, pentru că versurile sale spun mai mult decât putem noi să adunăm în vorbe.
Poate că Eminescu merita mai mult decât o șezătoare și câteva cărți agătațe pe un panou, dar Nistor Teodorescu nu mai este, și-a luat cu el și dragostea de Eminescu.
Teodora Ciofalcă
Actualitate
Aproape 110.000 de persoane la Mănăstirea Pantocrator. 175 au avut nevoie de ajutor medical
🙏 Aproximativ 110.000 de persoane au ajuns, în ultimele zile, la Mănăstirea Pantocrator, unde este adus Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
🚑 Dintre aceștia, 175 de participanți au acuzat probleme medicale și au primit îngrijiri la fața locului.
🚒 Intervențiile au fost asigurate de ISU Teleorman, alături de Ambulanță, Crucea Roșie și voluntari.
⛑️ La fața locului sunt mobilizate autospeciale, un cort de prim-ajutor și echipaje SMURD, pregătite să intervină în orice situație.
Actualitate
Bărbat reținut în Teleorman pentru șantaj. Își amenința soția că dă foc caselor copiilor
🚨 Caz grav în județul Teleorman. Un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi șantajat soția și ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Zimnicea.
📱 Potrivit IPJ Teleorman, în perioada februarie–aprilie, acesta ar fi contactat-o în mod repetat, deși avea interdicție.
🔥 Mai mult, în 20–21 aprilie, bărbatul ar fi amenințat că va incendia două imobile ale copiilor, dacă nu primește bani.
⚖️ În urma probelor, acesta a fost reținut, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Actualitate
Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru cinci localități din Teleorman
💰 Vești bune pentru județul Teleorman. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat sume pentru mai multe lucrări realizate prin programe naționale.
🏗️ La nivel local, fondurile au ajuns în cinci comune:
- Drăcșenei – lucrări de consolidare (385.026 lei)
- Zâmbreasca – consolidare clădiri (1,37 mil. lei)
- Lisa – investiții în unități de învățământ (432.405 lei)
- Călinești – locuințe sociale (1,22 mil. lei)
- Drăgănești de Vede – lucrări finanțate prin PNRR (peste 280.000 lei)
📊 La nivel național, au fost decontate peste 146 milioane de lei pentru 100 de investiții, ce vizează consolidări, reabilitări termice, termoficare și locuințe sociale.
-
accident4 săptămâni ago
Accident pe DN 65E, în Dobrotești
-
Actualitate2 săptămâni agoBani de la Ministerul Dezvoltării pentru cinci localități din Teleorman
-
accident4 săptămâni agoIncendiu în Alexandria: pompierii au salvat o pisicuță
-
Actualitate2 săptămâni agoAproape 110.000 de persoane la Mănăstirea Pantocrator. 175 au avut nevoie de ajutor medical
-
accident4 săptămâni agoAccident cu mai mulți răniți în Drăghiceanu
-
Actualitate3 săptămâni agoBărbat reținut pentru violență în familie, în Scrioaștea, județul Teleorman
-
Social3 săptămâni agoPrimarul din Videle îi ține la curent pe videleni
-
Actualitate3 săptămâni agoPercheziții în Beciu și Plopii-Slăvitești: suspiciuni de braconaj și arme ilegale
