Connect with us

Actualitate

Valabilitatea cardurilor de sănătate s-a prelungit la 7 ani

Published

on

În urma întrebărilor venite din partea asiguraților și a ziarului nostru privind valabilitatea cardului de sănătate, Maria Rădulescu, purtător de cuvânt la C.J.A.S. Teleorman face precizări în legătură cu noile modificări apărute,
,,CJAS Teleorman reaminteşte furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, dar şi asiguraţilor, că termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 la 7 ani prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018.
Facem această precizare deoarece în ultimele zile instituţia a primit semnalări telefonice că unii furnizori aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate au refuzat să acorde servicii medicale persoanelor asigurate, sub motiv că acestea deţin carduri cu termenul de valabilitate inscripţionat depăşit.
Menţionăm că aceste carduri sunt recunoscute drept valabile de Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate timp de doi ani după data de expirare a valabilităţii inscripţionată pe suprafaţa din material plastic, deoarece certificatele digitale înscrise în cipurile electronice au o valabilitate de 7 ani. În cazul cardurilor emise anterior datei de 31 decembrie 2012, termenul de valabilitate este 31 decembrie 2019.Totodată, cardurile naţionale de sănătate noi care se emit începând cu data de 1 august 2018 au de la început durata de valabilitate de şapte ani, conform aceleiaşi Hotărâri de Guvern.
Măsura de prelungire a duratei valabilităţii cardurilor permite o economie de circa 270 milioane lei, prin degrevarea bugetului de stat de cheltuielile aferente tipăririi a aproximativ 14,2 milioane de carduri noi în perioada anilor 2018 – 2019, fondurile respective urmând să fie direcționate spre alte cheltuieli din domeniul sănătății publice.
Totodată, calitatea de asigurat poate fi verificată și pe site-ul Casa de Asigurari de Sanatate Teleorman, în secțiunea „Servicii” – „Verificare asigurat” iar eu ,voi reveni cu informații lămuritoare ori de câte ori va fi necesar”, spune purtatorul de cuvant al acestei instituții.
Cardul de sănătate asigură accesul la servicii medicale pe teritoriul României.
Pentru servicii medicale devenite necesare în timpul şederii temporare pe teritoriul unei ţări din spaţiul UE/SEE/Elveţia, asiguratul poate solicita la casa de asigurări eliberarea unui card european de sănătate CEASS.
Valabilitatea acestuia este de un an.

Țânțaru Marcela

Actualitate

Ambulanța din Zimnicea, mutată în sala de sport

Published

on

By

Primarul Petre Pârvu a anunțat că Substația de Ambulanță Zimnicea se va muta temporar în Sala de Sport a orașului. Decizia a fost aprobată astăzi de Consiliul Local și vizează perioada de reabilitare termică a clădirii actuale.

Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman va folosi sala și terenul aferent gratuit, pentru un an.

Continue Reading

Actualitate

Și-au făcut seră pentru canabis la Țigănești iar acum sunt arestați

Published

on

By

Doi bărbați, de 34 și 33 de ani, din Țigănești, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de canabis. Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Teleorman i-au prins după ce unul dintre ei vindea droguri cu 300-400 de lei și cultivase 63 de plante într-o seră improvizată.

La percheziție au fost găsite 1,3 kg de canabis, soluții pentru cultură, cântare și 20.000 de lei. Al doilea suspect avea 750 de grame de droguri în casă.

Ambii au fost reținuți pe 16 iulie și arestați a doua zi.

Continue Reading

Actualitate

Fonduri nerambursabile pentru iluminat la Călinești

Published

on

By

Primarul comunei Călinești, alături de echipa sa, a reușit să aducă un proiect de 743.556 lei pentru modernizarea iluminatului public prin finanțări nerambursabile. Contractul de execuție a fost semnat pe 18 iunie cu un operator de telecomunicații și prevede un termen de maximum 6 luni.

Lucrările vizează înlocuirea corpurilor de iluminat vechi cu tehnologie LED modernă, pentru reducerea consumului de energie și creșterea siguranței pe timp de noapte.

Finanțarea provine din fonduri ale Administrației Fondului pentru Mediu, prin programul de creștere a eficienței energetice.

Concomitent, Primăria Călinești demarează procesul de concesionare a serviciului de iluminat public, pentru asigurarea mentenanței pe termen lung și a intervențiilor rapide la defecțiuni.

Continue Reading

Cele mai citite