accident
Un bărbat transportat la spital în urma unui accident la Blejești
accident
Accident cu patru mașini între Grădinari și Tântava
Pompierii au intervenit în această dimineață pe DC 130, între Grădinari și Tântava, la un accident în care au fost implicate patru autoturisme. Două dintre ele au fost găsite răsturnate pe plafon, în afara părții carosabile.
La fața locului au ajuns salvatorii de la Detașamentul Bolintin Deal, cu descarcerare, autospecială de stingere, ambulanță SMURD și una SAJ. Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat zona, iar poliția cercetează cauza accidentului.
accident
Accident cu trotineta electrică în Craiova
Seara trecută, în jurul orei 22:20, un băiat de 14 ani a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe trotineta electrică, pe Bulevardul Tineretului din Craiova. Minorul nu purta echipament de protecție.
Polițiștii Biroului Rutier au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Poliția reamintește că trotineta electrică pe drumurile publice este permisă de la 14 ani, casca este obligatorie sub 16 ani, iar transportul pasagerilor este interzis.
accident
Trei persoane transportate la spital în urma unui accident la Roșiorii de Vede
Un accident a avut loc pe DJ 612A, în zona spitalului PNF din Roșiorii de Vede, între două autoturisme.
Trei persoane au fost rănite: doi bărbați de 18 și 54 de ani și o femeie de aproximativ 45 de ani. Victimele erau conștiente și neîncarcerate, dar prezentau traumatisme craniene și la nivelul coloanei vertebrale. Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor și le-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Alexandria.
La fața locului au intervenit pompierii cu descarcerare, autospecială de stingere, SMURD și două ambulanțe SAJ. Aceștia au asigurat zona, iar cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări.
e
-
Actualitate3 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
accident4 săptămâni agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate4 săptămâni agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
-
Actualitateo săptămână agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate4 săptămâni agoContract pentru DJ 703, semnat miercuri la Consiliul Județean
-
Actualitate4 săptămâni agoTragedie la Nanov!!!!
-
Actualitate4 săptămâni agoPreședintele Consiliului Județean Adrian Gadea: „A fost semnat contractul de 69 km de drum județean reabilitat”
-
accident2 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
