Actualitate

Tel Drum îi asfaltează drumul spre casă lui Dănuț Cristescu pe banii Consiliului județean Teleorman

Published

on

Pe final de mandat la Consiliul județean, Dănuț Cristescu a găsit ceva bănuți în bugetul județului Teleorman, cam 24 milioane de lei, să asfalteze și drumul  ce trece prin comuna natală, atât de așteptat de oamenii din Botoroaga și care acum se pot mândri cu ce lasă în urma sa un fiu al satului. Mare parte din această sumă plătită de CJ Teleorman pentru cei 12 km de drum între Botoroaga și Frasinet, care traversează satul Calugaru, ajunge tot la Tel Drum, firma ce asfaltează mai toate drumurile din Teleorman.

În urmă cu câteva zile au fost aprobate devizele actualizate pentru 5 drumuri județene unde vor începe lucrările de modernizare. Patru dintre ele sunt executate de Tel Drum: Călinești – Antonești, 7,5 km- 18 milioane lei, Scurtu Mare- Negreni, 7,1 km – 14 milioane lei, Antonești – Rădoiești, 8,1 km- 18,5 milioane lei, în total 74,5 milioane de lei pentru Tel Drum, firmă aflată în insolvență și asociații săi.

Unul dintre aceste contracte a fost atribuit altei firme abonate la banii Consiliului județean Teleorman, Spring Road Cargo, din comuna Nanov, care și-a schimbat denumirea în Team Star Sud 2019 și despre care se spune că este controlată de Florea Neda, unul dintre foștii directori de la Tel Drum.

Firma din Nanov va moderniza drumul Orbeasca- Călinești, lucrări în valoare de 17,6 milioane lei. Toate aceste lucrări de modernizare a unor tronsoane de drumuri județene din Teleorman au 10 luni termen de execuție. Cu excepția drumului Botoroaga – Frăsinet, finanțat din bugetul propriu al județului, celelalte sunt finanțate prin PNDL cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării și cofinanțate de CJ Teleorman.

T.C.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite

Exit mobile version