„Dragi copii, pentru noi, adulții, ziua voastră este în fiecare zi, din clipa în care ați venit pe lume definind fericirea în fiecare familie. De 1...
Luna copiilor este abia la început, iar jandarmii am sărbătorit-o și duminică, 6 iunie, în Parcul Tineretului din municipiul Slatina. Copii și mămici, angajate ale Inspectoratului...
Copiii cu vârsta de 12 ani și peste se pot vaccina de astăzi împotriva COVID-19, ne informează Instituția Prefectului județului Teleorman La Centrul de vaccinare din...
Proiectul își propune conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe; Peste 100 de copii și-au pierdut viața în incendii...
Casa Judeţeană de Pensii Teleorman informează că în situația copilului beneficiar al unei pensii de urmaș, care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă...
La invitația actriței Crina Matei de la Teatrul Stela Popescu din București, membrii Asociației Dai o șansă Alexandria, conduși de Elena Tanase au participat la un...
Alocațiile de stat pentru copii au fost majorate începând cu data de 01.04.2019, conform prevederilor OUG nr. 9/2019. Iată ce sume vor primi copiii ca alocație...
În lipsa unei educații adecvate și a unui sprijin concret, gradul natalității din România va scădea din ce în ce mai mult, iar acest lucru are...
Brazii împodobiți de copiii din unitățile de învățământ roșiorene au ajuns, astazi, în Orășelul copiilor din parcul central al municipiului unde a avut loc premierea participanților...
Este săptămâna colindelor la Primăria municipiului Roșiorii de Vede. Grupuri de copii de la grădinițe, școli și licee trec pragul instituției pentru a vesti Nașterea Domnului,...