Connect with us

Actualitate

Senatorul Eugen Pîrvulescu își deschide birouri parlamentare la Roșiori și Turnu Măgurele

Published

on

Din acest an, senatorul liberal Eugen Pîrvulescu își extinde activitatea în teritoriu. Liderul PNL Teleorman este decis ca până la începutul  sesiuni parlamentare să finalizeze amenajările la noile cabinete senatoriale din Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele.

La locația din municipiul Roșiorii de Vede lucrările sunt avansate și peste două săptămâni biroul va deveni funcțional,iar cel din Turnu Măgurele va fi gata pe 1 februarie. Cât despre program, Eugen Pîrvulescu a spus că acesta va fi stabilit după consultarea cu organizațiile locale astfel încât să-i permită să fie prezent la activitățile din Senat, dar și în teritoriu unde va avea câte o zi de audiențe în fiecare săptămâna la Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele.

Cabinetul senatorial din Roșiorii de Vede va funcționa în același spațiu folosit de foștii deputați liberali George Dumitrică și Ică Calotă până la plecarea din PNL, în septembrie 2014.

Eugen Pîrvulescu este al treilea parlamentar de Teleorman cu birou în Roșiorii de Vede, alături de Carmen Dan, al cărei cabinet senatorial se află la doi pași de cel al colegului său de camera și de Mara Calista, deputat PNL.

Teodora Ciofalcă

 

Actualitate

Noul bloc de locuințe sociale din Roșiorii de Vede pregătește repartiția celor 30 de apartamente

Published

on

By

Zeci de familii din Roșiorii de Vede vor beneficia foarte curând de o locuință nouă. Blocul de locuințe sociale, construit cu fonduri europene în zona nord a orașului, este finalizat și urmează ca în următoarele două luni să fie conectat la rețelele de energie electrică, apă și canalizare.

Imobilul, cu un regim de înălțime P+3, este împărțit în două scări: scara A, cu 12 apartamente, și scara B, cu 18 apartamente. Din totalul de 30 de unități, 9 apartamente sunt cu o cameră, 14 cu două camere, 3 cu trei camere și 4 cu patru camere, fiecare dotat cu centrală termică murală electrică.

Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu ce include, pe lângă acest bloc, o clădire de tip duplex cu funcții sociale, reabilitarea teatrului de vară din parcul Nicolae Bălcescu și modernizarea a 14 străzi din municipiu. În ședința consiliului local de săptămâna trecută a fost aprobată lista definitivă cu solicitanții de locuință socială, iar apartamentele vor fi repartizate beneficiarilor pe baza punctajului obținut și a vechimii cererii.

Continue Reading

Actualitate

Catalog online pentru Liceul Teoretic Zimnicea: O nouă eră digitală în educație

Published

on

By

Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, a anunțat lansarea catalogului online pentru Liceul Teoretic Zimnicea, o platformă digitală care permite părinților și bunicilor să urmărească activitatea școlară a elevilor. Această inițiativă face parte din Programul Național „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza U.A.T. Orașul Zimnicea, Județul Teleorman”, finanțat prin PNRR.

Astăzi, la liceu a avut loc sesiunea de instruire a cadrelor didactice. Douăzeci de profesori au fost instruiți să utilizeze softurile educaționale, incluzând platforma educațională și a datelor de acces, care este acum găzduită pe serverul orașului și beneficiază de o licență permanentă. Platforma este accesibilă de pe orice tip de dispozitiv și include module dedicate pentru profesori, elevi și părinți.

Prin modulul dedicat profesorilor, cadrele didactice pot crea și gestiona lecții, teste, teme și activități școlare, având posibilitatea de a comunica direct cu elevii și de a accesa resurse educaționale. Modulul elevilor le permite să își organizeze materiile, să adreseze întrebări, să urmărească progresul școlar și să descarce materiale utile, iar cel destinat părinților le oferă posibilitatea de a monitoriza activitatea școlară a copiilor și de a interacționa cu profesorii.

Această inițiativă digitală reprezintă un pas important în modernizarea procesului educațional din Zimnicea, facilitând transparența și comunicarea între toate părțile implicate în educație.

Continue Reading

Actualitate

22 de noi polițiști din Teleorman se pregătesc pentru serviciu

Published

on

By

În perioada 13-28 ianuarie, 22 de polițiști încadrați în luna decembrie și absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina au participat la un stagiu de pregătire practică la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman.

Acest stagiu, coordonat de Serviciul de Pregătire Profesională, a avut ca scop dezvoltarea deprinderilor esențiale în domeniul tragerii cu armamentul, tacticii și intervenției polițienești, autoapărării și conducerii autovehiculelor de serviciu.

Prin consolidarea acestor competențe, Inspectoratul își propune să asigure un serviciu polițienesc de calitate pentru cetățeni, adaptat nevoilor actuale ale comunității. Evenimentul subliniază angajamentul continuu al I.P.J. Teleorman față de pregătirea profesională și modernizarea forței de ordine.

Continue Reading

Cele mai citite