Actualitate
Senatorul Eugen Pîrvulescu îi asigură pe dascălii din Teleorman că nu le vor fi diminuate salariile
În media locală a apărut informația neadevărată potrivit căreia cadrele didactice din Teleorman ar putea încasa, de luna aceasta, salarii diminuate cu 10 la sută. Este o dezinformare crasă, cu caracter electoral, menită să manipuleze cadrele didactice din Teleorman.
Asemenea suspiciuni fără fundament au fost vehiculate în presa locală, chiar de către inspectorul general al ISJ Teleorman, urmărind doar să creeze, artificial, o stare de incertitudine și de nemulțumire în rândul cadrelor didactice ce profesează în mediul rural, cu precădere.
În calitate de senator PNL Teleorman, dau asigurări că nu doar la cadrele didactice, ci și la toate categoriile de bugetari din Teleorman, salariile nu vor fi diminuate, cu nicio pondere, întrucât fondurile de salarii rămân nemodificate și sunt asigurate.
Guvernul României nu a intenționat și nici nu are în vedere o atare măsură, având capacitatea de a găsi resursele bugetare necesare pentru ca angajații din sistemul bugetar să nu fie afectați salarial, în ciuda dezastrului făcut în visteria națională de către fosta guvernare.
Dacă s-a ajuns la un asemenea mod josnic și ridicolde manipulare și de dezinformare a electoratului,chiar și în rândul intelectualilor, înseamnă că nivelul de disperare al PSD nu are limite în această campanie electorală pentru prezidențiale, iar asemenea alarme false nu pot fi luate în considerare, sub nicio formă.
Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu
Actualitate
Femeie găsită spânzurată într-un parc din Craiova. Polițiștii și medicii au început resuscitarea
🚨 O femeie de 74 de ani, din Craiova, a fost găsită astăzi, 16 mai, spânzurată de un copac în Grădina „Mihai Bravu”, zona Agronomie. Polițiștii ajunși la fața locului au tăiat imediat sfoara și au coborât victima.
🚑 Echipajele SMURD au început manevrele de resuscitare, acestea fiind în desfășurare la momentul transmiterii informațiilor. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Actualitate
Avertizare meteo în județul Giurgiu: ploi torențiale, grindină și vijelii
⛈️ De astăzi, 16 mai, ora 12:00, până mâine, 17 mai, ora 10:00, județul Giurgiu se află sub atenționare de instabilitate atmosferică. Sunt anunțate averse, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 70 km/h. În unele zone, cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 l/mp.
🚒 Reprezentanții ISU Giurgiu spun că echipajele sunt pregătite să intervină în orice moment. Cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele cu copaci, stâlpi sau panouri publicitare, să nu atingă firele căzute și să nu folosească focul deschis în gospodării pe timpul vijeliilor.
Actualitate
COMUNICAT DE PRESĂ
A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman continuă acțiunile de control și informare privind colectarea separată a deșeurilor
În această săptămână, echipele A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman au desfășurat acțiuni de verificare și control în 28 de localități din județul Teleorman, având ca obiectiv principal monitorizarea modului în care operatorul de salubritate IRIDEX desfășoară activitatea de colectare a deșeurilor, precum și verificarea modului în care se realizează colectarea separată la nivelul gospodăriilor.
Începând de luni, aceste acțiuni vor continua în Municipiul Alexandria.
În urma controalelor efectuate în teren și a verificărilor realizate la depozit, s-a constatat o problemă extrem de gravă: cantitatea de deșeuri reciclabile colectate separat a scăzut semnificativ, în timp ce în pubela neagră destinată deșeului rezidual se regăsesc cantități foarte mari de deșeu reciclabil și biodegradabil.
Imaginile surprinse în teren arată clar că în recipientele pentru deșeu rezidual sunt aruncate:
Toate aceste deșeuri ajung ulterior la depozitare, iar costurile sunt suportate direct din buzunarul cetățenilor.
Doar în anul trecut, primăriile din județul Teleorman au plătit aproximativ 2,5 milioane de euro către Administrația Fondului pentru Mediu, reprezentând taxa pentru economia circulară aplicată cantităților mari de deșeu rezidual depozitat. Acești bani provin, în mod direct sau indirect, din taxele plătite de cetățeni.
În prezent, taxa pentru economia circulară este de 160 lei/tonă pentru deșeul depozitat. Din informațiile existente la acest moment, există posibilitatea ca această taxă să fie majorată de către AFM la 200 lei/tonă, ceea ce ar genera costuri și mai mari pentru sistemul de salubrizare și pentru bugetele locale.
Această taxă este influențată direct de două componente esențiale:
Cu cât reciclăm mai puțin, cu atât cantitatea depozitată crește, iar taxele și penalitățile suportate de comunități devin mai mari.
Prin aceste acțiuni, reprezentanții A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman urmăresc nu doar controlul activității operatorului, ci și informarea directă a cetățenilor. Echipele din teren discută cu oamenii, explică modul corect de colectare separată și impactul financiar pe care lipsa reciclării îl are asupra fiecărei localități.
Este important ca fiecare cetățean să înțeleagă faptul că valoarea taxei de salubrizare este influențată direct de modul în care colectăm deșeurile. Dacă gradul de reciclare va crește, iar cantitatea de rezidual va scădea, există posibilitatea ca, începând cu 1 ianuarie 2027, taxa plătită de cetățeni să poată fi redusă.
Reciclarea nu mai reprezintă doar o obligație legală, ci o necesitate economică pentru toate localitățile județului Teleorman.



-
accident4 săptămâni ago
Accident pe DN 65E, în Dobrotești
-
Actualitate3 săptămâni agoBani de la Ministerul Dezvoltării pentru cinci localități din Teleorman
-
accident4 săptămâni agoIncendiu în Alexandria: pompierii au salvat o pisicuță
-
Actualitate3 săptămâni agoAproape 110.000 de persoane la Mănăstirea Pantocrator. 175 au avut nevoie de ajutor medical
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut pentru violență în familie, în Scrioaștea, județul Teleorman
-
Social4 săptămâni agoPrimarul din Videle îi ține la curent pe videleni
-
Actualitate3 săptămâni agoTrotinetele electrice, în vizorul polițiștilor din Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoPercheziții în Beciu și Plopii-Slăvitești: suspiciuni de braconaj și arme ilegale
