Connect with us

Eveniment

S-au intensificat acțiunile de verificare a măsurilor de protecție

Published

on

Pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, poliția teleormăneană, cu suportul I.J.J. Teleorman, poliției locale, al Direcției de Sănătate Publică Teleorman, A.N.S.V.S.A și al Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, a intensificat activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

S-au desfășurat acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii infectării și limitării răspândirii virusului Covid-19.

La cele 12 acțiuni punctuale organizate la nivelul județului au participat peste 290 de polițiști, trei polițiști de frontieră, 103 jandarmi și 72 de polițiști locali.

Au fost legitimate 500 de persoane, au fost verificate peste 80 de obiective și aproximativ 230 de mijloace de transport, pentru abaterile constatate în context fiind aplicate 112 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei, dintre acestea, 103 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Autoritățile vă recomandă păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție, respectarea modului de organizare a evenimentelor fără a vă expune la riscuri. Polițiștii vor fi prezenți în toate zonele din județ.

„Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și în celelalte spații unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul participanților la evenimente, protejându-vă și protejându-i pe cei din jur”, recomandă polițiștii prin intermediul purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman.

Eveniment

Dragobetele aduc muzică și tradiții la Alexandria

Published

on

By

💘 Alexandria îmbracă haine de sărbătoare pe 24 februarie. De la ora 17:00, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, începe spectacolul „Dragobetele – sărută fetele”, dedicat iubirii și tradițiilor românești.

🎤 Pe scenă urcă Beatrice Băndoiu, Nicu Mâță, Georgel Nucă, Luisiana Vârdol și mai multe ansambluri folclorice din județ. Orchestra Ansamblului „Burnasul”, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, va ține ritmul serii.

🌸 Momentul special al serii va fi obiceiul de Dragobete, adus în fața publicului de ansambluri din mai multe localități teleormănene.

🎟️ Intrarea este liberă.

Continue Reading

Administratie

Primarul din Videle promovează tinerii interpreți de ziua orașului Pe scenă vor evolua doar tineri cântăreți teleormăneni

Published

on

By

Cornel Gogan, primarul orașului Videle face un anunț!

În perioada 6-8 iunie se organizează Zilele Orașului Videle. Evenimentul va avea loc pe stadionul din Videle. În acest context, primarul invită pe data de 28 aprilie, ora 17,00, la sediul primăriei, toți agenții economici din oraș cu profil alimentație publică ( grătare)  să participe la o întâlnire privind organizarea. Anunțul menționează faptul că anul acesta, locurile sunt rezervate exclusiv firmelor din oraș, iar dacă rămân locuri disponibile, se va permite participarea și celor din afara localității.

Anul acesta, se celebrează împlinirea a 57 de ani de la înființarea comunității. Evenimentul din acest an, va fi îndreptat către tineri, cu această ocazie, primarul Cornel Gogan invită să evolueze pe scenă toți tinerii teleormăneni care îmbrățișează cariera muzicală. Pentru o mai bună organizare, tinerii artiști sunt invitați să i-a legătura cu primarul Gogan la numărul de telefon 0785073575.

 

 

Continue Reading

Eveniment

Bărbat de 50 de ani din Craiova, exhibitionism față de o fetiță de 8 ani

Published

on

By

La data de 6 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie din Craiova, cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 8 ani, ar fi fost abordată de un bărbat, care s-ar fi dezbrăcat în fața acesteia.

 

Polițiștii au stabilit că în jurul orelor 15:30, în timp ce minora se deplasa pe o stradă din Craiova, cu intenția de a merge la un magazin din apropiere, ar fi fost abordată de un bărbat care s-ar fi apropiat la o distanță mică de ea și ar fi efectuat acte de exhibiționism.

 

La scurt timp, în urma activităților sprecifice desfășurate, polițiștii au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, stabilindu-se că are 50 de ani şi este din Craiova.

 

Bărbatul a fost depistat de polițiști pe o stradă din Craiova, la aproximativ 1 km de locul faptei și condus la sediul poliției pentru audieri.

 

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

 

 

Continue Reading

Cele mai citite