Actualitate
Roșioreanul Relu Ivănică este noul consilier județean al liberalilor
De săptămâna viitoare, Consiliul județean Teleorman revine în formulă completă după ce liberalii s-au decis asupra persoanei care va ocupa locul demisionarului Cătălin Burcescu. În ședința ordinară a CJ Teleorman, programată să se desfășoare pe 19 decembrie va fi validat mandatul de consilier județean din partea PNL a roșioreanului Relu Viorel Ivănică.
Noul consilier județean, Relu Viorel Ivanică are 34 de ani, este medic veterinar și consilier local la Roșiorii de Vede, ales pe listele PNL în 2016. Deși se află abia la jumătatea primului său mandate de consilier local, tânărul liberal roșiorean trece la alt nivel, Consiliul județean.
Relu Ivănică a intrat în politică la 27 de ani, cu un an înainte de alegerile locale din 2012, când a fost candidatul Partidului Conservator pentru funcția de primar al municipiului Roșiorii de Vede. Cum profesia de medic veterinar este una liberală, Relu Ivanică s-a reorientat politic spre PNL unde a făcut parte din conducerea organizației de tineret atât la nivel local, cât și județean. Acum este prim -vicepreședinte al TNL Roșiorii de Vede și membru în BPL al PNL Roșiorii de Vede.
Cu echipa completă, PNL poate face opoziție adevarată în Consiliul județean Teleorman.
Teodora Ciofalcă
Actualitate
A bătut curierul și i-a furat coletul de 6.500 lei. Arestat 30 de zile
Un tânăr de 22 de ani, din Brabova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi bătut un curier și i-ar fi furat un colet în valoare de 6.500 de lei. Fapta a avut loc pe 16 iunie, în fața unui bloc de pe bulevardul Dacia din Craiova.
Victima, un bărbat de 36 de ani, angajat al unei firme de curierat, a fost agresat fizic de un necunoscut, care i-a sustras coletul.
Polițiștii i-au identificat rapid pe cei doi suspecți, tineri de 22 și 23 de ani, din Brabova și Băilești. Primul a fost prins după o percheziție domiciliară și reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Craiova a emis apoi mandat de arestare preventivă. Pentru cel de-al doilea tânăr a fost solicitată arestarea preventivă în lipsă.
Actualitate
160 de locuri la masterul de ofițeri de poliție
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj recrutează candidați pentru masterul profesional „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” de la Academia de Poliție București. Programul durează un an, cu frecvență, și acordă 60 de credite.
Sunt disponibile 160 de locuri, dintre care câte două rezervate pentru: protecție socială, romi, maghiari și alte minorități.
Pot participa absolvenți de licență cu minimum 240 de credite, care nu au absolvit anterior un program de formare inițială MAI.
Calendar:
• Înscriere electronică: până pe 31 iulie 2026, la admitere@dj.politiaromana.ro
• Depunere dosare: până pe 14 august 2026, la sediul IPJ Dolj, str. Vulturi nr. 19
Actualitate
45 de urgențe în Teleorman, în 48 de ore
Pompierii teleormăneni au gestionat 45 de situații de urgență în ultimele două zile. Echipajele SMURD au intervenit în 30 de cazuri medicale, pompierii au stins 9 incendii și au acționat la 3 accidente rutiere.
Cel mai grav eveniment a avut loc azi-noapte pe DN52, lângă Turnu Măgurele, unde un autoturism a intrat sub remorca unui tractor. Un bărbat de 57 de ani, încarcerat, a fost extras cu greutate și transportat la Spitalul Județean Alexandria cu traumatisme severe.
Alte două accidente, pe DJ612A și DN65A, s-au soldat cu trei tineri răniți, transportați la spital.
În Orbeasca de Sus, pompierii au salvat o locuință și o magazie cu cereale, limitând pagubele la 15.000 de lei. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit.
Inspectorii ISU au aplicat amenzi de 80.000 de lei unor operatori agricoli pentru nerespectarea normelor de prevenire a incendiilor.
-
Actualitate2 săptămâni agoO elevă din Alexandria face cinste orașului! Andreea Găină, șefă de promoție și prima la Evaluarea Națională
-
accident2 săptămâni agoAccident grav pe E70, la ieșirea din Prunaru! Șase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital
-
Actualitate2 săptămâni agoLa doar 34 de ani, un medic originar din Peretu pune Teleormanul pe harta performanței medicale
-
accident3 săptămâni agoAccident cumplit la Botoroaga: o minoră de 17 ani, fără permis, a încercat să depășească un taxi
-
accident4 săptămâni agoAccident grav la Coșoteni: trei persoane au ajuns la spital
-
PNL3 săptămâni agoPNL Teleorman își reafirmă, prin vot unanim, susținerea pentru unitatea partidului și pentru președintele Ilie Bolojan
-
PNL4 săptămâni agoCOMUNICAT DE PRESĂ
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut pentru violență în familie la Zimnicea

adriana
15/12/2018 at 08:34
Are un CV ( profesie onorabila , studii adevarate , profil moral ) care il face potrivit si pt functia de presedinte al PNL Teleorman !