Actualitate
Reținut de polițiști pentru complicitate la tentativă de înșelăciune prin metoda “Accidentul”
Azi noapte, în jurul orei 00:50, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii din Alexandria au reținut un tânăr din comuna Sinești, județul Ialomița, bănuit de comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prin metoda “Accidentul”.
În jurul orei 19:30, tânărul în vârstă de 30 de ani se afla în fața Spitalului Județean Alexandria, unde s-a întâlnit cu bărbatul căruia îi solicitase 7000 euro pe motiv că fiica sa a avut un accident și are nevoie de o proteză.
Anterior întâlnirii, persoana vătămată a anunțat organele de poliție, solicitând ajutor. Drept urmare, au fost constituite echipe de cercetare pentru prinderea în flagrant delict a presupusului făptuitor.
Tânărul i-a solicitat persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 62 de ani din municipiul Alexandria, să poarte discuții telefonice cu o a doua persoană în vederea obținerii de date cu privire la motivele pentru care i se solicită banii.
După încheierea conversației telefonice persoana vătămată nu a mai fost de acord cu înmânarea banilor, sprijinindu-i pe polițiști la imobilizarea acestuia.
Tânărul a fost audiat de către polițiști, față de acesta fiind luată măsura reținerii, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria pentru a dispune în cauză.
NU DAȚI CURS UNEI CERERI DE ACEST TIP ȘI NU TRIMITEȚI BANI, DEOARECE EXISTĂ RISCUL MAJOR SĂ FIȚI VICTIMA UNEI ÎNȘELĂCIUNI!
ANUNȚAȚI POLIȚIA CU PRIVIRE LA SOLICITĂRILE DE ACEST GEN!
Actualitate
Circulație fără restricții pe Podul Giurgiu–Ruse de Paște
🚗 Vești bune pentru șoferi: în perioada Sărbătorilor Pascale, circulația pe Podul Dunării Giurgiu–Ruse se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri.
📅 Măsura intră în vigoare începând cu 9 aprilie, ora 18:00, când tronsonul aflat în reparații va fi redeschis temporar pentru a permite un trafic mai fluent în zilele aglomerate.
⏳ Lucrările vor fi reluate după sărbători, din 14 aprilie, ora 08:00.
⚠️ Autoritățile recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație și restricțiile de tonaj, pentru a evita problemele în trafic.
Actualitate
Govia, tradiția care adună satul laolaltă, revine la Islaz de Paște
🌿 În comuna Islaz, una dintre cele mai frumoase tradiții locale prinde din nou viață. Govia, un obicei autentic al zonei, va avea loc în a doua zi de Paște, luni, 13 aprilie 2026, de la ora 16:00, în centrul comunei.
🎶 Evenimentul aduce împreună întreaga comunitate într-o atmosferă de sărbătoare. Tinerii merg din casă în casă și strâng obiecte simbolice oferite de localnici, care sunt apoi „răscumpărate” în cadrul unui moment festiv, pe muzică populară și voie bună.
💃 Tradiția se încheie, ca de fiecare dată, cu horă și bucurie, fiind o celebrare a primăverii, a comunității și a valorilor păstrate din generație în generație.
Actualitate
Pompierii teleormăneni, mobilizați de Paște pentru siguranța cetățenilor
🔥 În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 100 de pompieri vor fi zilnic la datorie în județul Teleorman, pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor.
⛪ În paralel, continuă controalele la biserici și alte zone aglomerate, unde se verifică respectarea măsurilor de siguranță: stingătoare, căi de evacuare libere, instalații electrice sigure și acces pentru autospeciale.
⚠️ Pompierii le recomandă oamenilor să fie atenți la folosirea lumânărilor și candelelor, să nu le lase nesupravegheate și să evite blocarea accesului echipajelor de intervenție.
🌳 Pentru cei care aleg să petreacă în natură, autoritățile atrag atenția asupra respectării regulilor de prevenire a incendiilor, mai ales în zonele de pădure.
-
Actualitate4 săptămâni agoNoapte de coșmar la Gratia, județul Teleorman: doi frați loviți intenționat cu mașina
-
PNL3 săptămâni agoCOMUNICAT DE PRESĂ
-
Actualitate4 săptămâni agoTragedie la Țigănești: o femeie a murit într-un incendiu
-
Socialo săptămână agoSupermarket Sali s-a deschis la Zimnicea, cu sprijinul comunității
-
Actualitate4 săptămâni agoÎncepe depunerea cererilor de plată pentru fermieri
-
Actualitate4 săptămâni agoRambursări de TVA de peste 6,8 milioane lei în Teleorman
-
Actualitate4 săptămâni agoAlexandria pe harta liderilor europeni
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut după ce a rănit două cabaline în Teleorman
