Actualitate
Reacția senatorului Eugen Pîrvulescu după Conferința PSD – „Barca PSD se scufundă!”
Ridicolul, disperarea și amenințarea s-au înfrățit, duminică, la Conferința județeană a PSD Teleorman, în prezența alaiului de demnitari, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă.
Pofta de Putere locală a fost tăiată prin determinarea a doi candidați la funcția de președinte executiv al PSD Teleorman de a renunța la competiția internă, prin mijloace specifice ale partidului. Un partid pe care un invitat de la ALDE Teleorman, avea să-l redenumească în luarea sa de cuvânt, numindu-l Partidul Socialist Democrat, ceea ce a stârnit rumoare în sală.
Dincolo de toate aceste picanterii demne de schițele lui Caragiale, care au determinat mulți primari PSD de bună credință și cu verticalitate să spună că au participat la cea mai jalnică conferință județeană, au fost, din spusele acestora și atacuri murdare între candidații la funcția de președinte executiv, existând suspiciunea că prin amenințare, candidaturile lui Dănuț Cristescu și Nicolae Bădănoiu au fost retrase, pe neașteptate, în favoarea lui Victor Drăgușin.
Cum mai poate venii în fața alexăndrenilor, primarul Drăgușin, pentru a le cere votul de încredere, când pentru o funcție politică s-a dedat la asemenea jocuri murdare, greu de tolerat și de acceptat pentru orice alegător cu conștiință, educație și demnitate.
Cum mai poate conduce județul, chiar și un minut, Adrian Gâdea, când, potrivit declarației făcute de Victor Drăgușin, la respectiva conferință județeană, nimeni din partid n-a mai îndrăznit să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al PSD Teleorman, respectiv pentru cea de președinte executiv, eliminându-se astfel spiritul competițional intern, întâlnit doar în comunism. Mai mult decât atât, cei doi au omis cu nonșalanță să amintească în discursul lor și despre fostul lor sef de partid, fără de care n-ar fi fost ceea ce sunt astăzi.
Aceasta este „democrația” pe care o promovează cei doi aleși în fruntea organizației județene, prin așa-zisa competiție cu candidați unici!
Asemenea indivizi care sfidează chiar și bunul simț nu mai pot fi la conducerea administrativă a județului, prin ceea ce au demonstrat, încă o dată, prin acest simulacru intern girat chiar de președintele Viorica Dăncilă.
Iată de ce atunci când m-am decis să fac politică pentru Teleorman am avut că principal obiectiv să scap acest județ de incompetenții și netrebnicii din PSD!
De aceea, peste doar un an de zile, este necesar ca voi, cetățenii din Teleorman, să alegeți o altă conducere locală și județeană, iar alternativa viabilă este dată de valoarea umană și profesională a candidaților PNL.
Pentru a realiza această curățenie în politică și administrație, voi venii în fața electoratului cu candidați onești, de inițiativă și bine intenționați, iar dacă va fi cazul vom face și alianțe politice pentru a putea scăpa județul de cei care cârmuiesc PSD în folosul personal, nu al cetățenilor.
Am pornit această luptă politică de la premiza că de atâta „onestitate”, barca PSD se clatină și dă semne că se scufundă în derizoriu, încet și sigur.
Am credința că județul Teleorman merită mai mult, pentru ca teleormănenii să aibă un trai decent și demn, iar împreună vom reuși acest lucru la alegerile din 2020.
Senator PNL, Eugen Pîrvulescu
Actualitate
Prins fără permis și refuz la etilotest în Craiova
Un bărbat de 45 de ani a fost prins noaptea trecută la volan pe strada Dezrobirii din Craiova, deși avea permisul suspendat. Polițiștii i-au simțit halena de alcool, dar când i-au cerut să sufle în aparat, a refuzat. A fost dus la spital pentru probe biologice și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
În aceeași noapte, rutieriștii au mai prins doi șoferi băuți. Un bărbat de 35 de ani, pe strada Adrian Păunescu din Craiova, a fost testat cu 0,67 mg/l alcool pur în aer. Un tânăr de 29 de ani, din Dobrești, a fost prins pe DJ 561C cu 0,70 mg/l. Ambii au fost duși la unități medicale pentru recoltare de mostre, care vor ajunge la IML.
Actualitate
Teren sintetic nou la Zimnicea
Primarul Petre Pârvu a inaugurat astăzi un teren modern de sport în incinta Școlii nr. 3 din Zimnicea. Suprafața este destinată orelor de educație fizică, minifotbalului și handbalului, iar accesul este liber pentru toți iubitorii sportului.
Actualitate
20 de șoferi scoși din trafic în Dolj în 24 de ore
Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat 236 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, în ultimele 24 de ore. 70 au fost pentru viteză, 32 pentru bicicliști și 7 pentru trotinete electrice.
20 de conducători auto au rămas fără permis, fiind considerați un pericol în trafic. Alte două mașini au fost oprite pentru că nu erau în regulă și le-au fost retrase certificatele de înmatriculare.
Printre cei prinși s-au numărat un șofer prins cu 136 km/h pe strada Henry Ford din Craiova și altul cu 130 km/h pe DN56, în Basarabi. Ambii au rămas fără permis pentru 120 de zile.
-
Actualitate3 săptămâni agoȘi-au făcut seră pentru canabis la Țigănești iar acum sunt arestați
-
Actualitate4 săptămâni ago160 de locuri la masterul de ofițeri de poliție
-
Actualitateo săptămână agoIncendiu pe 50 ha la Smărdioasa
-
Actualitateo săptămână agoTânăr de 24 de ani, înecat în balta de lângă Plosca
-
accidento săptămână agoTânăr găsit mort pe marginea drumului
-
Actualitate2 săptămâni agoBătaie la Vârtoape. 13 persoane, reținute
-
accident3 săptămâni agoS-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit nimic
-
Actualitate2 săptămâni agoPatru traficanți de cocaină, arestați preventiv 30 de zile
