Actualitate
Rampe de acces pietonal la Zimnicea.
Așa cum rezultă din procesul verbal de control, nr. 7163 din 18/07.2017, emis de Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Socială Teleorman, Primăria Zimnicea este obligată să construiască rampe de acces pietonal, între trotuar și carosabil și să le marcheze prin pavaj tactil. În caz contrar, conform OUG 113/2011, se sacționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Zis și făcut, Primăria orașului Zimnicea este la finalul lucrărilor de montare a rampelor de acces pietonal cu pavaj tactil.
”Deși nu era o proritate, legea mă obligă. Prefer să fac aceste lucrări decât să platesc amendă.Oricum, mai devreme sau mai târziu trebuia facută!” spune edilul orașului, Petre Pârvu.
Lucrările s-au desfașurat repede și bine iar orașul nu a fost blocat foarte mult timp. Acum, locuitorii cu dizabilitati nu mai întâmpină dificultăți în acțiunea de traversare a străzii.
Țânțaru Marcela
Actualitate
Comunicat de presă Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler, 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭 𝐈𝐌𝐌 România pentru contribuția adusă la dezvoltarea sectorului IMM
Actualitate
Investițiile Guvernului în comunități – motorul dezvoltării locale

COMUNICAT DE PRESĂ
Organizația Municipală PSD Alexandria evidențiază contribuția semnificativă a Guvernului României în implementarea unorpolitici publice eficiente, concretizate prininvestiții strategice care susțin dezvoltareadurabilă a municipiului și răspund direct nevoilor identificate la nivel local.
Datorită unei viziuni coerente de guvernareși a implementării responsabile a programuluinațional de investiții, municipiul Alexandria beneficiază astăzi de modernizări semnificativeîn infrastructura educațională, sanitară șisocială.
Printre proiectele aflate în derulare sau dejafinalizate se numără reabilitarea și dotarea maimultor unități de învățământ, construcția uneicreșe moderne, precum și investiții esențiale înSănătate pentru a oferi servicii medicale de calitate pentru cetățeni. De asemenea, s-au făcutpași importanți în digitalizarea administrațieipublice și în sprijinirea mediului de afacerilocal, contribuind astfel la crearea de locuri de muncă stabile.
Un accent deosebit este pus pe sprijinireafamiliilor tinere și crearea de oportunități realepentru tineri. Programele guvernamentalededicate accesului la educație de calitate,locuințe pentru tineri, precum și amenajarea de spații de joacă, zone de recreere și accesul la activități culturale și de divertisment, menite săîmbunătățească calitatea vieții tinerelor familiiși să încurajeze implicarea acestora în viațacomunității, demonstrează că dezvoltareacomunităților începe cu încrederea în viitorullor. PSD Alexandria consideră că tinerii trebuiesă aibă șansa de a construi un viitor aici, acasă, în Alexandria.
Toate aceste realizări sunt rezultatul uneicolaborări eficiente între autoritățile locale șicentrale, precum și al unei guvernări dedicate, care pune în centrul politicilor sale omul șicomunitatea.
Ne exprimăm angajamentul de a continua peacest drum al dezvoltării durabile, cu respect față de cetățeni și cu încredere că Alexandria poate deveni un exemplu de bună practică la nivel național.
Actualitate
„TOMATA,, se extinde si anul acesta! Subvenție pentru ARDEI, CASTRAVEȚI , VINETE, VARZĂ , FASOLE PĂSTĂI , SALATĂ , SPANAC si CEAPĂ VERDE

Programul de succes „Tomata,, se extinde și în 2025. Anul acesta, Guvernul, la inițiativa PSD vine cu și mai mult sprijin pentru fermieri.
Începând cu 2025, nu doar tomatele sunt subvenționate, ci și ardeii, castraveții, vinetele, varza, fasolea păstăi, salata, spanacul si ceapa verde.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, face acest anunț pe o rețea de socializare, menționând: „Pentru fiecare 1.000 mp cultivați în solarii, legumicultorii primesc 1.500 euro, iar sprijinul poate ajunge până la 50.000 euro/fermier!
Bugetul alocat in 2025: 342,4 milioane lei. Cererile se pot depune pâna pe 30 mai la Directia Agricolă Judeteană. ”Mizăm pe produsele românesti, sustinem fermierii locali si reducem dependenta de importuri.Legume proaspete, sanătoase, cultivate aici, acasă – pentru români!,,.
-
Administratie4 săptămâni ago
Primarul din Videle promovează tinerii interpreți de ziua orașului Pe scenă vor evolua doar tineri cântăreți teleormăneni
-
Actualitate4 săptămâni ago
Investițiile Guvernului în comunități – motorul dezvoltării locale
-
Actualitate2 săptămâni ago
Comunicat de presă Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler, 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭 𝐈𝐌𝐌 România pentru contribuția adusă la dezvoltarea sectorului IMM
-
Anunturi3 zile ago
Anunț