Politica
PUSL marchează Mica Unire la Alexandria

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române
După 164 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne face să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de înaintașii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România, să reflectăm la viitorul ţării şi la modul în care vom duce mai departe eforturile făcute de aceştia.
La evenimentul organizat la Alexandria a fost prezenta si echipa PUSL. Alaturi de Alexandru Ionescu, presedintele umanistilor teleormaneni, au intrat in hora Unirii 23 de presedinti de organizatii din cei 48 de lideri ai organizatiilor locale din județul Teleorman.
Prezenta acestora in numar reprezentativ a demonstrat inca odata ca umanistii aplica esenţa doctrinei umaniste, aceea că natura umană sta la baza tuturor lucrurilor. Viorica Siteavu, primvice coordonator al umanistilor teleormaneni, alaturi de presedinta organizatiei alexandrene Mihaela Dracsan, au fost sufletul acestei actiuni in resedinta de judet. Presedintele Alexandru Ionescu este sustinut de cei 1860 de membri ai partidului in toate actiunile pe care le intreprinde in judet, impartasind impreuna aceleasi dorinte, aceleasi interese.
Orice voce publică, care se va implica şi va susţine demersul umanistilor , va contribui direct şi concret la o schimbare fundamentală în destinul României,,.
,,România trebuie să vorbească”,, este motto-ul umanistilor care îi asteapta pe toti teleormanenii sa traiasca viitorul prin exprimare si afirmare fara retineri in societate.
Politica
Crin Antonescu și-a dat demisia din PNL după 35 de ani

Coaliția a anunțat că astăzi la ora 13,00 , Crin Antonescu își va depune candidatura la alegerile prezidențiale la BEC. (mai mult…)
Politica
Cei patru miniștri holtei ai Guvernului României

CĂTĂLIN PREDOIU- Cel mai sărac ministru
MARIAN NEACȘU , actualul Secretar General al Guvernului are 61 de ani și este necăsătorit. Are 50% dintr-o casă de vacanță la Mila 23 Tulcea și un apartament în Slobozia. Nu are în proprietate niciun autoturism. Are 417.436 lei în conturi și acțiuni/părți sociale la SC ESTRELLA IMEX SRL, SC PUI DE CARNE SA, SC DELTA TRAVEL SRL. A avut venituri pe 2024 , salariu Secretariatul General al Guvernului 194 683 lei și indemnizație de la Exim Bank de 252 542 lei.
MARIAN CĂTĂLIN PREDOIU conduce Ministerul Afacerilor Interne , are 57 de ani, nu are soție, nu are casă, nu are mașină, în schimb are ceasuri în valoare de 20.000 euro și obiecte de artă, tablouri, cărți de 25.000 euro
În conturile bancare deschise în 2024 are suma de 40.400 lei, În schimb are o datorie de 198.000 lei la Strat Vasile Alexandru, împrumut cu contract scandent în anul 2025.
Anul trecut a avut venituri de la Consiliul Suprem al Magistraturii în sumă de 55 957 lei , de la Ministerul Justiției de 86.239 lei și de la MAI, suma de 93.859 lei. Un total anual de 235.055 lei.
EMILIAN HORAȚIU HUREZEANU, ministrul Afacerilor Externe are 70 de ani, este singur pe declarația de avere. Are în proprietate un teren, doua apartamente și un SUV BMW X3. A declarat că are ceasuri în valoare de 15.000 euro și tablouri de 11.000 euro. Are în câteva conturi suma de 149.732 euro si 90.000 lei. Ca ambasador a avut un venit anul trecut de 47.674 euro si 6166 lei.
MARCEL IOAN BOLOȘ conduce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Are 57 de ani, nu are soție, nu are mașină, are în proprietate un teren și 2 apartamente. Are depozite bancare în valoare de 744.618 lei, acțiuni /părți sociale la Brm SC BERMAS SA, CHIAR SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE și la VESY SC VES SA. Veniturile acestuia pe anul 2024 au fost de 365.095 lei.
Politica
Cele două femei ministru din Guvernul României

Cele două femei ministru din Guvernul României
Ministra cu două arme de vânătoare cu lunetă
Simona BUCURA-OPRESCU este ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din iulie 2023. Are 45 de ani, este căsătorită și are un copil. Este din 2016 deputat, aleasă în circumscripția din Argeș
Conform Declarației de avere, aceasta nu are casă în proprietate, însă singura avere mobilă sau imobilă a ministrei Muncii este compusă dintr-un Mercedes GLS din 2019 și 2 arme de vânătoare cu lunetă, dobândite în perioada 2021-2023 cu suma de 12.000 euro.
Ministra bogată de la Tineret
Natalia-Elena Intotero este ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse din iulie 2023. Are 49 de ani și estecăsătorită.
Conform Declarației de avere are împreună cu soțul, terenuri, spații comerciale, o casă și un apartament, 4 autoturisme, Volkwagen Passat CC, Porche Panamera, Volkwagen Arteonși un Audi A5.
Este deputat din 2012, aleasă în circumscripția din Hunedoara.
-
accident4 săptămâni ago
Doi bărbați omorâți de cupa excavatorului
-
Actualitate2 săptămâni ago
Noul manager interimar al spitalului Videle va fi Mândreanu Ionică
-
Actualitate4 săptămâni ago
Alegeri la ACoR Teleorman- Ionel Geară, primarul comunei Islaz a fost ales președinte
-
accident3 zile ago
Accident rutier în Lunca: Intervenția rapidă salvează două vieți
-
Actualitate3 săptămâni ago
Cornel Gogan, anunță că din 25 februarie va demite managerul spitalului
-
Administratie2 săptămâni ago
Cornel Gogan, primarul orașului Videle are audiențe duminica
-
Actualitate2 săptămâni ago
Rezultatele verificărilor președintelui ANPC Piedone în Teleorman
-
Administratie4 săptămâni ago
Deviza tânărului primar din Scurtu Mare, Iuli Lăzărescu ,, Am promis, FACEM!,,