Connect with us

Actualitate

Primăria Roșiori ridică mașinile staționate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public

Published

on

Niciodata, la Roșiorii de Vede, nu a fost pusă în aplicare atât de rapid o hotărâre a consiliului local, la numai câteva ore de la  adoptare, ca cea aprobată în ședința de joi seara privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a mașinilor abandonate sau staționate neregulamentar pe  domeniul public și privat al municipiului.

Vineri, în jurul orelor 13, a fost ridicat primul vehicul de pe domeniul public. Este vorba despre o remorcă devenită deja celebră pentru mesajele anti PSD afișate. Vestita caravană a unui cetățean nemulțumit care se încăpațânează să își exprime public opiniile personale despre unii lideri politici sau funcționari din administrație folosind o remorcă auto pavoazată cu lozinci,  pe care o parchează în diferite locuri, a fost ridicată cu un utilaj special ce aparține Primăriei Alexandria.

Conform regulamentului aprobat în ședința consiliului local. vehiculele ridicate de pe domeniul public al municipiului sunt depozitate în incinta oborului săptămânal. Pentru a fi recuperate, proprietarii trebuie să achite suma de 950 lei, dacă le revendică în termen de 24 de ore, altfel, la această sumă se adaugă câte 100 lei pentru fiecare zi de depozitare. Dacă vehiculele nu sunt revendicate în termen de 30 de zile, acestea trec în domeniul privat al municipiului și pot fi vândute prin ordin al primarului.

În urmă cu o săptămână, din același loc, protestatarului roșiorean i-a fost ridicată și sechestrată mașina personală pe motiv că nu și-a plătit amenzile. Dacă pentru confiscarea mașinii s-au folosit de o decizie a Direcției Impozite și Taxe a municipiului, acum s-au cam grăbit cu punerea în aplicare a „Regulamentului pentru activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public și privat al municipiului Roșiorii de Vede”. Conform legii administrației publice, ” hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”

T.C.

Continue Reading
3 Comments

3 Comments

  1. Ana

    31/01/2020 at 21:55

    SI CUM.SE FACE CA IN ACELAS LOC SUNT PARCATE SI STATIONATE ALTE AUTOTURISME CARE NIMENI NU INTERVIN PENTRU RIDICAREA LOR ..!! DE CE DOAR UN SIMPLU CETATEAN ARE BAFTA SAU NOROCUL CONFISCARI UNUI BUN DUPA DOMENIU PUBLIC ….!! PRECIZAT DE EI FIIND UN BUN ABANDONAT PE DOMENIUL PUBLIC ??? CUM POTI PRECIZA ASA TAMPENIE !,, ?? OARE PE CE LUME TRAIM NE-AM MUTAT OE ALTA PLANETA SAU NOI NU STIM.ASTA …!! SA VA FIE RUSINE CELOR CE SUNT COMPLICI LA ASEMENEA FURT …JAF ..SI ABUZ IN SERVICI …PENTRU ASTFEL DE FAPTE TREBUI SA PLATITI SCUMP …INDIFERENT DE CE SUMA UN CATATEAN ESTE DATOR PLATNIC CATRE PRIMARIE FIE EL IMPOZIT SAU TAXE ..AMENZII …ETC ACEL CETATEAN TREBUI ANUNTAT..CITAT PRIN-TRO SCRISOARE ..”INSTIINTARE ” SAU IN CEL MAI RAU CAZ HOTARARE JUDECATOREASCA CUM CA ACESTA ARE DE PLATA X LEI DOAR ASA POT FACE RIDICAREA ORICARUI BUN AL CETATEANULUI NU DOAR PRIN VORBE SAU ORDONANTE DE URGENTA SA VA FIE RUSINE …!! PSD NE-AM SATURAT DE VOI ..BYE BYE !!…

    • Un cetatean

      02/02/2020 at 08:54

      Coana Ana, decat sa pierzi timpul insirand sute de cuvintae fara sens, fara semne de punctuatie, mai bine pune mana pe o carte de gramatica ! Ai facut scoala generala la ff ?

  2. victor petrescu

    01/02/2020 at 04:42

    MUIE PSD!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr din Cetate, reținut după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat

Published

on

By

👮 Polițiștii din Dolj au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 26 de ani din comuna Cetate, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără drept de a conduce.

🚗 Acesta a fost oprit în trafic pe 11 iunie, iar în urma verificărilor s-a constatat că avea permisul suspendat.

⚖️ Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând să fie prezentat procurorilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.

#Dolj #Cetate #PolițiaRomână #PermisSuspendat #Reținut #SiguranțăRutieră #IPJDolj #ȘtiriLocale

Continue Reading

Actualitate

Pompierii civili din Teleorman și-au desemnat campionii județeni

Published

on

By

🏆 Stadionul Municipal din Roșiorii de Vede a găzduit faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

🥇 La categoria SVSU, locul I a fost obținut de SVSU Vitănești, urmat de SVSU Lunca. La categoria SPSU, câștigătoare a fost echipa OMV Petrom, urmată de JTEKT Bearings România Alexandria și Dedeman.

👏 Organizatorii au evidențiat și ultima participare a echipei JTEKT Bearings România Alexandria, după anunțul privind închiderea activității societății.

🚨 Echipele clasate pe primele locuri vor reprezenta județul Teleorman la etapa interjudețeană, programată în luna iulie, în județul Prahova.

#Teleorman #RoșioriDeVede #ISUTeleorman #Pompieri #SVSU #SPSU #Vitănești #OMVPetrom #ConcursProfesional #Siguranță #Comunitate

Continue Reading

Actualitate

Percheziții în Teleorman într-un dosar de cămătărie, șantaj și bancnote false

Published

on

By

👮 Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Teleorman au desfășurat 11 percheziții în județele Teleorman și Olt, într-un dosar ce vizează infracțiuni de punere în circulație de bancnote euro falsificate, înșelăciune, cămătărie, șantaj și fals în acte.

💶 Anchetatorii susțin că două persoane, de 38 și 46 de ani, ar fi plasat bancnote false și ar fi acordat împrumuturi ilegale, percepând dobânzi și comisioane de până la 50% din suma împrumutată.

🏠 În urma descinderilor, au fost ridicați 17.900 de euro, 28.900 de lei, bijuterii din aur, telefoane mobile și documente falsificate. De asemenea, 13 persoane au fost conduse la audieri.

⚖️ Cercetările continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Continue Reading

Cele mai citite