Connect with us

Actualitate

Primăria Alexandria are nevoie de translator din limba lor în limba română

Published

on

Primăria Alexandria reușește să ne surprindă din nou cu ultimul comunicat de presă din care doar presupunem ce vor să spună și asta grație funcționarilor publici angajați pe merit de nu știm ce.

Un exemplu elocvent despre cum sa pot exprima în limba română funcționarii din Primăria Alexandria este ultima frază a comunicatului de presă despre comercializarea coroanelor, sicrielor și crucilor. Nu știm care dintre cei trei semnatari a ticluit textul în care  aprobarea se aprobă doar pentru cei fără contact vizual direct, dar în mod sigur toți sunt părtași la schingiuirea limbii române.

Poate că așa se exprimă ei și atunci chiar avem nevoie de un translator care să ne traducă limba lui Victor Drăgușin și a subordonaților săi. Dacă am deslușit noi bine ce vor să spună autoritățile, în Alexandria nu mai este voie cu coroane, sicrie și cruci în fața magazinelor, iar la interior doar cu geamuri fumurii sau deloc. În spatele prăvăliei se poate, că nu pare să fie interzis. Așa se înțelege fără traducere  de specialitate. S-au gândit să ne trimită și niște poze cu hotărârile de consiliu, să ne lămurim singuri despre este vorba. Este bine și așa!

 

 

T.C.

Actualitate

Tânăr de 27 de ani din Băilești, dat dispărut

Published

on

By

📢 Poliția Municipiului Băilești caută un tânăr de 27 de ani, care a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 3 iunie și nu a mai revenit.

👤 Acesta are aproximativ 1,65 m înălțime, 65 kg, ochi căprui, păr negru și barbă scurtă. La momentul dispariției purta pantaloni scurți albaștri și un tricou alb cu negru.

📞 Persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

#Băilești #Dolj #PersoanăDispărută #PolițiaRomână #ȘtiriLocale

Continue Reading

Actualitate

Tânăr din Roșiori de Vede, reținut după ce a fugit de polițiști

Published

on

By

⚖️ Un tânăr din Roșiori de Vede a fost reținut de polițiști după ce nu a oprit la semnalul regulamentar și a încercat să își continue deplasarea.

🚗 După o scurtă urmărire, autoturismul a fost oprit pe strada Oltului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

🔎 Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

#RoșioriDeVede #Teleorman #PolițiaRomână #ConducereFărăPermis #Reținut #ȘtiriTeleorman

Continue Reading

Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

Published

on

By

COMUNICAT DE PRESĂ

România își consolidează vocea în Europa: Florin Jianu, vicepreședinte al Comitetului pentru Politici de Antreprenoriat al SMEunited

 

Bruxelles, 4 iunie 2026 România va avea o contribuție importantă la definirea politicilor europene pentru întreprinderile mici și mijlocii, odată cu alegerea domnului Florin Jianu, președintele IMM România, în funcția de vicepreședinte al Comitetului pentru Politici de Antreprenoriat (Policy Vice-President for the Enterprise Policy Committee) al SMEunited, organizația reprezentativă a IMM-urilor la nivel european.

Comitetul are ca prioritate promovarea unor dosare politice esențiale pentru întreprinderile mici și mijlocii, de la implementarea și consolidarea principiului „Think Small First” până la inițiative-cheie precum Omnibus IV și combaterea întârzierilor la plată.

„Prioritatea mea este ca Europa să devină și mai eficientă pentru IMM-uri. Regimul pentru piața unică este un pas important înainte, dar trebuie să continuăm acest efort pentru a transforma piața unică într-un instrument care funcționează cu adevărat pentru întreprinderile mici și mijlocii. Reducerea birocrației, îmbunătățirea legislației și crearea unui mediu de afaceri mai echitabil sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea economică a întregii Uniuni Europene”, a declarat Florin Jianu, președintele IMM România.

IMM România este singura organizație din Europa Centrală și de Est care deține o astfel de poziție, ceea ce reprezintă o recunoaștere a eforturilor sale de promovare a intereselor antreprenorilor și întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și european. Florin Jianu ocupă și funcția de vicepreședinte al SMEunited, în care a fost ales în luna decembrie a anului trecut.

 

Despre SMEunited: SMEunited este cea mai importantă organizație a IMM-urilor din Europa ce reprezintă la nivel european interesele IMM-urilor. Având 65 de organizaţii membre din 30 de state, SMEunited reprezintă confederațiile naționale de meserii și IMM-uri, organizații europene pentru IMM-uri și membri asociați, vorbind în numele celor 26 de milioane de IMM-uri din Europa care angajează aproape 95 de milioane de oameni. Fiind recunoscută ca cel mai important partener social, SMEunited stabileşte politici pentru IMM-uri la nivel european.  https://smeunited.eu/

Despre IMM Romania: IMM România a fost înființată în 1992 și este cea mai importantă confederație patronală reprezentativă la nivel național, dedicată exclusiv susținerii, promovării și apărării intereselor IMM-urilor. IMM România face parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), coordonat de Prim-ministrul României, Consiliul Economic și Social, organismul consultativ al Parlamentului și Guvernului României și din Comisiile de Dialog Social la nivel central și la nivel teritorial. www.immromania.ro

Continue Reading

Cele mai citite