Connect with us

Actualitate

Precizări de la ANAF despre eșalonarea la plată simplificată

Published

on

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman reamintește că orice categorie de contribuabili poate accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.

Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată, nu este necesar să constituiți garanții, ci trebuie doar să îndepliniți, cumulativ, următoarele condiții:
a) să depuneți o cerere până la data de 31 martie 2021 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, puteți anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistrați obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă înregistrați astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu vă aflați în procedura falimentului;
d) să nu vă aflați în dizolvare;
e) să aveți depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să nu vi se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.

Pe perioada eșalonării la plată puteți depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care doriți includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care ați pierdut valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor.

Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare, și nici nu este necesară constituirea de garanții.

Modelul de cerere de eșalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și poate fi descărcat accesând link-ul:
http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/C_OPANAF_3896_2020.pdf.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Comunicat de presă

Published

on

By

COMUNICAT DE PRESĂ – 16.09.2026

Parteneriat pentru un județ curat: ADI Managementul Deșeurilor Teleorman recomandă agenților economici optimizarea contractelor de salubrizare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman” (ADI MD Teleorman) adresează o recomandare deschisă tuturor agenților economici din județ de a veni în sprijinul comunității prin încheierea de acte adiționale pentru toate fracțiile de deșeuri: reciclabile, biodegradabile și reziduale.

Analizele noastre arată că, deși 80% dintre firme generează deșeuri reciclabile,  acestea ajung la Depozitul Central de la Mavrodin amestecate cu deșeuri reziduale. Astfel, 40% din volumul transporturilor declarate ca reziduale sunt compuse, în realitate, din materiale ce pot fi valorificate.

Pentru a contribui împreună la un mediu mai curat și pentru a respecta bunele practice naționale și europene privind gestionarea resurselor, reamintim cadrul legal care susține aceste măsuri:

  • Legea nr. 101/2006 (a serviciului de salubrizare) – prevede obligația utilizatorilor non-casnici de a deține contracte pentru gestionarea tuturor tipurilor de fracții generate.

Invităm companiile locale să contacteze operatorul regional Iridex Group Salubrizare pentru a încheia acte adiționale privind fracția de deșeuri reciclabile.

Vă mulțumim pentru responsabilitate și pentru implicarea în protejarea județului Teleorman!

Conducerea A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman

Continue Reading

Actualitate

17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman

Published

on

By

Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele 72 de ore. Echipajele SMURD au intervenit în 38 de cazuri medicale, iar salvatorii au stins 24 de incendii: șase la locuințe și anexe, unul la un autoturism și 17 la vegetație uscată, resturi menajere și miriști. Totodată, au acționat la un accident pe E70 la Vitănești, cu trei mașini implicate și două victime conștiente, transportate la spital.

Cauzele celor 17 incendii de vegetație: 13 au pornit de la foc deschis în spații deschise, trei de la folosirea intenționată a sursei de aprindere și unul de la o țigară aruncată necorespunzător.

ISU reamintește că arderea vegetației este interzisă. Amenzi: 7.500–15.000 de lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 de lei pentru juridice. În anumite condiții, fapta poate deveni infracțiune. Campania națională „Nu aprinde pericolul” se desfășoară până pe 15 octombrie. Informații pe fiipregatit.ro și în aplicația DSU.

Continue Reading

Actualitate

Copil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea

Published

on

By

Azi, un copil de un an și două luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Zimnicea. Copilul a fost dus de urgență la spitalul din oraș, unde medicii l-au stabilizat. Pentru investigații mai complexe, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București. La momentul plecării, starea lui era stabilă și era conștient.

Continue Reading

Cele mai citite