Actualitate
Pacienți asigurați, tratați cu indiferență la medicul de familie
După o perioadă de repaus forțat timp de o lună și jumătate sau mai mult, unii angajați întorși la muncă odată cu încetarea stării de urgentă care au avut probleme de sănătate s-au adresat, cum era și firesc, medicului de familie. Un pacient aflat în această situație a avut parte de un tratament cu totul special din partea medicului Nicolina M. Preocupată mai mult de propria persoană decât de sănătatea pacienților pe care îi are înscriși în lista sa, doctorița refuză să le acorde asistență medicală pe motiv că nu au fost actualizate în sistem datele celor care au fost în șomaj tehnic. Ce legatură au datele din sistem cu suferința unui pacient asigurat aflat în criză renală și ce rol are medicul de familie în această situație?
Am încercat să aflăm de la instituțiile abilitate despre ce actualizări este vorba, dar medicul șef al Casei județene de Asigurări de Sănătate Teleorman a refuzat să discute cu noi daca nu îi spune președintele instutiei că poate să vorbească. La DSP Teleorman, directorul instituției a fost mult mai cooperant, confirmând bănuiala noastră ca medicul de familie a gestionat în mod greșit această situație și nu are nici o justificare pentru refuzul de a le acorda asistentă medicală pacienților săi, indiferent de statutul lor, dar mai ales în cazul celor asigurați.
Singurul deranj al doctorei a fost acela de a-i recomanda, verbal, să meargă acasă, să bea niște ceai și să stea în pat, eventual să revină la cabinet peste o lună. După o astfel de reacție, pacientul nu a avut altceva de făcut decât să meargă la un cabinet privat pentru investigații și tratament, pe banii lui și așa destul de puțini, în timp ce de contribuțiile sale la sistemul public de sănătate beneficiază alții. Din păcate, în această sițuatie au fost și alți pacienți, dupa cum a lăsat să se înteleagă chiar medicul de familie, care a recunoscut că are o problema cu cei aflați în șomaj tehnic. Fără un certificat medical acești oameni își pot pierde locurile de muncă dacă nu găsesc înțelegere la angajator.
Cu o asemenea abordare și atitudine a medicului de familie față de pacient, se explică și aglomerările de la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor unde cei mai mulți oameni preferă să meargă dacă au o problemă de sănătate. Dincolo de acest caz specific, trebuie să recunoaștem că cei mai mulți dintre medicii de familie au grijă de pacienții lor, îi tratează cu respect și răbdare.
T.C.
Actualitate
Virus West Nile depistat la Videle
Primarul Cornel Gogan a anunțat că o persoană din oraș a fost confirmată cu virusul West Nile de către Institutul Matei Balș. Edilul le cere locuitorilor să evite să stea afară seara, în special după lăsarea întunericului.
Dezinsecția împotriva țânțarilor va începe vineri seara și va continua până duminică inclusiv, atât în oraș, cât și în toate cartierele. Primarul a precizat că, din punct de vedere legal, intervenția nu poate începe mai devreme de vineri. Pe durata acțiunii, cetățenii sunt rugați să rămână în locuințe.
Primarul a menționat că nu se știe cu certitudine dacă persoana a fost infectată pe raza orașului Videle sau în altă localitate ori țară.
Actualitate
Tânăr din Castranova reținut după ce a înjunghiat un alt tânăr în spate
Un tânăr de 22 de ani din Castranova a fost reținut ieri pentru 24 de ore. Pe 30 august, pe la ora 4:30, în Malu Mare, a lovit cu un obiect ascuțit în spate un alt tânăr de 22 de ani, în urma unui conflict. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii i-au oferit victimei posibilitatea de a cere ordin de protecție, dar acesta a refuzat. Agresorul a fost reținut de Secția 4 Coșoveni și introdus în Centrul de Reținere al IPJ Dolj. Astăzi va fi prezentat procurorului de la Judecătoria Craiova.
Actualitate
62 de intervenții în 72 de ore pentru pompierii din Teleorman
Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele trei zile. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor pentru 48 de persoane, iar salvatorii au intervenit la două accidente rutiere cu patru victime, pe DJ 612A la Roșiorii de Vede și în comuna Scrioaștea. Au mai deblocat uși pentru două persoane cu probleme medicale, au stins trei incendii de vegetație, au salvat un animal căzut într-o fântână și au asigurat măsurile PSI la evenimente publice în Alexandria și Drăgănești-Vlașca.
Inspectorii de prevenire au efectuat șapte controale în Alexandria, Videle și Măldăeni, aplicând 24 de amenzi în valoare de 65.000 de lei. Printre sancțiuni: 20.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu, 10.000 lei pentru iluminat de siguranță lipsă și 5.000 lei pentru neavizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Măldăeni.
-
Actualitate2 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
accident3 săptămâni agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate3 săptămâni agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
-
Actualitateo săptămână agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate4 săptămâni agoContract pentru DJ 703, semnat miercuri la Consiliul Județean
-
Actualitate3 săptămâni agoTragedie la Nanov!!!!
-
Actualitate3 săptămâni agoPreședintele Consiliului Județean Adrian Gadea: „A fost semnat contractul de 69 km de drum județean reabilitat”
-
accident2 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu

Catrinoiu Liliana
20/05/2020 at 15:59
Medicul de familie a fost in acesta perioada cel mai aproape de pacient si a acoperit si suplinit chiar si asistenta medicala a ambulatoriului de secialitate care a fost inchis, a spitalelor care refuzau internarile. Eu cred ca medicul de familie a apreciat corect starea pacientului, iar daca el a preferat cabinetul particular e optiunea lui.
Catrinoiu Liliana
20/05/2020 at 16:02
nici un medic de familie nu si-a tratat cu indiferenta pacientii! medici de familie chiar au fost in prima linie si s-au expus riscurilor, mai mult decat orice alta specialitate! Titlul e tendentios!