Connect with us

Actualitate

Ordinul de protecție provizoriu va fi emis de polițiști

Published

on

De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări: „Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”, „A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident aţi suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri, Mutilări, Altele?”.

Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Actualitate

Tânăr de 27 de ani din Băilești, dat dispărut

Published

on

By

📢 Poliția Municipiului Băilești caută un tânăr de 27 de ani, care a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 3 iunie și nu a mai revenit.

👤 Acesta are aproximativ 1,65 m înălțime, 65 kg, ochi căprui, păr negru și barbă scurtă. La momentul dispariției purta pantaloni scurți albaștri și un tricou alb cu negru.

📞 Persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

#Băilești #Dolj #PersoanăDispărută #PolițiaRomână #ȘtiriLocale

Continue Reading

Actualitate

Tânăr din Roșiori de Vede, reținut după ce a fugit de polițiști

Published

on

By

⚖️ Un tânăr din Roșiori de Vede a fost reținut de polițiști după ce nu a oprit la semnalul regulamentar și a încercat să își continue deplasarea.

🚗 După o scurtă urmărire, autoturismul a fost oprit pe strada Oltului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

🔎 Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

#RoșioriDeVede #Teleorman #PolițiaRomână #ConducereFărăPermis #Reținut #ȘtiriTeleorman

Continue Reading

Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

Published

on

By

COMUNICAT DE PRESĂ

România își consolidează vocea în Europa: Florin Jianu, vicepreședinte al Comitetului pentru Politici de Antreprenoriat al SMEunited

 

Bruxelles, 4 iunie 2026 România va avea o contribuție importantă la definirea politicilor europene pentru întreprinderile mici și mijlocii, odată cu alegerea domnului Florin Jianu, președintele IMM România, în funcția de vicepreședinte al Comitetului pentru Politici de Antreprenoriat (Policy Vice-President for the Enterprise Policy Committee) al SMEunited, organizația reprezentativă a IMM-urilor la nivel european.

Comitetul are ca prioritate promovarea unor dosare politice esențiale pentru întreprinderile mici și mijlocii, de la implementarea și consolidarea principiului „Think Small First” până la inițiative-cheie precum Omnibus IV și combaterea întârzierilor la plată.

„Prioritatea mea este ca Europa să devină și mai eficientă pentru IMM-uri. Regimul pentru piața unică este un pas important înainte, dar trebuie să continuăm acest efort pentru a transforma piața unică într-un instrument care funcționează cu adevărat pentru întreprinderile mici și mijlocii. Reducerea birocrației, îmbunătățirea legislației și crearea unui mediu de afaceri mai echitabil sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea economică a întregii Uniuni Europene”, a declarat Florin Jianu, președintele IMM România.

IMM România este singura organizație din Europa Centrală și de Est care deține o astfel de poziție, ceea ce reprezintă o recunoaștere a eforturilor sale de promovare a intereselor antreprenorilor și întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și european. Florin Jianu ocupă și funcția de vicepreședinte al SMEunited, în care a fost ales în luna decembrie a anului trecut.

 

Despre SMEunited: SMEunited este cea mai importantă organizație a IMM-urilor din Europa ce reprezintă la nivel european interesele IMM-urilor. Având 65 de organizaţii membre din 30 de state, SMEunited reprezintă confederațiile naționale de meserii și IMM-uri, organizații europene pentru IMM-uri și membri asociați, vorbind în numele celor 26 de milioane de IMM-uri din Europa care angajează aproape 95 de milioane de oameni. Fiind recunoscută ca cel mai important partener social, SMEunited stabileşte politici pentru IMM-uri la nivel european.  https://smeunited.eu/

Despre IMM Romania: IMM România a fost înființată în 1992 și este cea mai importantă confederație patronală reprezentativă la nivel național, dedicată exclusiv susținerii, promovării și apărării intereselor IMM-urilor. IMM România face parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), coordonat de Prim-ministrul României, Consiliul Economic și Social, organismul consultativ al Parlamentului și Guvernului României și din Comisiile de Dialog Social la nivel central și la nivel teritorial. www.immromania.ro

Continue Reading

Cele mai citite