Actualitate
Omul de afaceri Marian Popa renunță la PMP pentru PNL
Marian Popa, unul dintre fermierii de succes ai Teleormanului, fost candidat din partea PMP în Senat, la alegerile parlamentare din 2016 a schimbat culoarea politică, nu și orientarea, alegând tot un partid de dreapta. După mai multe discuții cu conducerea PNL Teleorman, care au durat cam trei luni, dupa afirmațiile liderului liberal Eugen Pîrvulescu, Marian Popa s-a decis să se înscrie în PNL.
Venirea în PNL a lui Marian Popa a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc, vineri, la sediul PNL Teleorman. Proaspătul liberal a spus că s-a alăturat acestei formațiuni politice din convingerea că poate să facă mai mult în politica decât a făcut până acum ca membru PDL și PMP.
Marian Popa este de profesie inginer agronom și conduce propria afacere în domeniul agricol de aproape 20 de ani, a realizat o fermă după modelul american în care a investit peste 7 milioane de euro, in toți acesti ani, motiv pentru care se consideră împlinit din punct de vedere profesional.
În aceeași conferință de presă, Eugen Pîrvulescu a anunțat că PNL Teleorman va avea candidat la europarlamentare, iar acesta este Daniel Grosu, primarul comunei Plosca, aflat la al doilea mandat în fruntea administrației locale. Deși primarul, Daniel Grosu, nu se află pe un loc eligibil, liberalii se mândresc că Teleormanul are un candidat la alegerile europarlamentare.
Teodora Ciofalcă
Actualitate
Femeie găsită spânzurată într-un parc din Craiova. Polițiștii și medicii au început resuscitarea
🚨 O femeie de 74 de ani, din Craiova, a fost găsită astăzi, 16 mai, spânzurată de un copac în Grădina „Mihai Bravu”, zona Agronomie. Polițiștii ajunși la fața locului au tăiat imediat sfoara și au coborât victima.
🚑 Echipajele SMURD au început manevrele de resuscitare, acestea fiind în desfășurare la momentul transmiterii informațiilor. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Actualitate
Avertizare meteo în județul Giurgiu: ploi torențiale, grindină și vijelii
⛈️ De astăzi, 16 mai, ora 12:00, până mâine, 17 mai, ora 10:00, județul Giurgiu se află sub atenționare de instabilitate atmosferică. Sunt anunțate averse, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 70 km/h. În unele zone, cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 l/mp.
🚒 Reprezentanții ISU Giurgiu spun că echipajele sunt pregătite să intervină în orice moment. Cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele cu copaci, stâlpi sau panouri publicitare, să nu atingă firele căzute și să nu folosească focul deschis în gospodării pe timpul vijeliilor.
Actualitate
COMUNICAT DE PRESĂ
A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman continuă acțiunile de control și informare privind colectarea separată a deșeurilor
În această săptămână, echipele A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman au desfășurat acțiuni de verificare și control în 28 de localități din județul Teleorman, având ca obiectiv principal monitorizarea modului în care operatorul de salubritate IRIDEX desfășoară activitatea de colectare a deșeurilor, precum și verificarea modului în care se realizează colectarea separată la nivelul gospodăriilor.
Începând de luni, aceste acțiuni vor continua în Municipiul Alexandria.
În urma controalelor efectuate în teren și a verificărilor realizate la depozit, s-a constatat o problemă extrem de gravă: cantitatea de deșeuri reciclabile colectate separat a scăzut semnificativ, în timp ce în pubela neagră destinată deșeului rezidual se regăsesc cantități foarte mari de deșeu reciclabil și biodegradabil.
Imaginile surprinse în teren arată clar că în recipientele pentru deșeu rezidual sunt aruncate:
Toate aceste deșeuri ajung ulterior la depozitare, iar costurile sunt suportate direct din buzunarul cetățenilor.
Doar în anul trecut, primăriile din județul Teleorman au plătit aproximativ 2,5 milioane de euro către Administrația Fondului pentru Mediu, reprezentând taxa pentru economia circulară aplicată cantităților mari de deșeu rezidual depozitat. Acești bani provin, în mod direct sau indirect, din taxele plătite de cetățeni.
În prezent, taxa pentru economia circulară este de 160 lei/tonă pentru deșeul depozitat. Din informațiile existente la acest moment, există posibilitatea ca această taxă să fie majorată de către AFM la 200 lei/tonă, ceea ce ar genera costuri și mai mari pentru sistemul de salubrizare și pentru bugetele locale.
Această taxă este influențată direct de două componente esențiale:
Cu cât reciclăm mai puțin, cu atât cantitatea depozitată crește, iar taxele și penalitățile suportate de comunități devin mai mari.
Prin aceste acțiuni, reprezentanții A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman urmăresc nu doar controlul activității operatorului, ci și informarea directă a cetățenilor. Echipele din teren discută cu oamenii, explică modul corect de colectare separată și impactul financiar pe care lipsa reciclării îl are asupra fiecărei localități.
Este important ca fiecare cetățean să înțeleagă faptul că valoarea taxei de salubrizare este influențată direct de modul în care colectăm deșeurile. Dacă gradul de reciclare va crește, iar cantitatea de rezidual va scădea, există posibilitatea ca, începând cu 1 ianuarie 2027, taxa plătită de cetățeni să poată fi redusă.
Reciclarea nu mai reprezintă doar o obligație legală, ci o necesitate economică pentru toate localitățile județului Teleorman.



-
accident4 săptămâni ago
Accident pe DN 65E, în Dobrotești
-
Actualitate3 săptămâni agoBani de la Ministerul Dezvoltării pentru cinci localități din Teleorman
-
accident4 săptămâni agoIncendiu în Alexandria: pompierii au salvat o pisicuță
-
Actualitate3 săptămâni agoAproape 110.000 de persoane la Mănăstirea Pantocrator. 175 au avut nevoie de ajutor medical
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut pentru violență în familie, în Scrioaștea, județul Teleorman
-
Social4 săptămâni agoPrimarul din Videle îi ține la curent pe videleni
-
Actualitate3 săptămâni agoPercheziții în Beciu și Plopii-Slăvitești: suspiciuni de braconaj și arme ilegale
-
Actualitate3 săptămâni agoTrotinetele electrice, în vizorul polițiștilor din Teleorman
