Actualitate
Marin Radu, cel mai longeviv consilier social-democrat a demisionat din Consiliul local Roșiorii de Vede
Marin Radu, unul dintre cei mai vechi membri PSD din Roșiorii de Vede, care nu a ratat nici un mandat de consilier local, și-a dat demisia din Consiliul local Roșiorii de Vede la începutul lunii martie. Radu „de la pâine”, cum îi spun cei mai mulți dintre roșioreni, a avut întotdeauna un loc rezervat în fruntea listei PSD la alegerile locale și nu și-a dorit niciodată mai mult deși este unul dintre fondatorii organizației de la Roșiorii de Vede.
Nu a ocupat alte funcții publice în afara celei de consilier local, chiar dacă ar fi fost îndreptățit să ceară mai mult de la partidul căruia îi este loial de la înființare. Marin Radu a preferat să-și conducă afacerea, să rămână director și acționar la prima unitate privatizată din oraș, fabrica de pâine Spicul care a avut o perioadă lungă de glorie, până să apară concurența și vânzările să mai scadă, dar rău nu i-a mers niciodată.
Acum, se pare că tocmai pâinea pe care o produce de aproape 30 de ani l-a adus în situația de a demisiona. Deși zvonurile nu sunt confirmate oficial, sursele noastre spun că Marin Radu a fost nevoit să demisioneze din cauza unor probleme de integritate, pentru că a livrat pâine la mai multe instituții publice, unele aflate chiar în subordinea consiliului local.
Locul rămas vacant după demisia lui Marin Radu din Consiliul local Roșiorii de Vede va fi ocupat de Corin Băltoiu, următorul supleant pe lista aleșilor locali PSD. Corin Băltoiu este profesor, fost director al Liceului Tehnologic Emil Racoviță și mult mai tânăr decât cel pe care îl înlocuiește în rândurile consilierilor locali.
T.C.
Actualitate
17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman
Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele 72 de ore. Echipajele SMURD au intervenit în 38 de cazuri medicale, iar salvatorii au stins 24 de incendii: șase la locuințe și anexe, unul la un autoturism și 17 la vegetație uscată, resturi menajere și miriști. Totodată, au acționat la un accident pe E70 la Vitănești, cu trei mașini implicate și două victime conștiente, transportate la spital.
Cauzele celor 17 incendii de vegetație: 13 au pornit de la foc deschis în spații deschise, trei de la folosirea intenționată a sursei de aprindere și unul de la o țigară aruncată necorespunzător.
ISU reamintește că arderea vegetației este interzisă. Amenzi: 7.500–15.000 de lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 de lei pentru juridice. În anumite condiții, fapta poate deveni infracțiune. Campania națională „Nu aprinde pericolul” se desfășoară până pe 15 octombrie. Informații pe fiipregatit.ro și în aplicația DSU.
Actualitate
Copil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
Azi, un copil de un an și două luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Zimnicea. Copilul a fost dus de urgență la spitalul din oraș, unde medicii l-au stabilizat. Pentru investigații mai complexe, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București. La momentul plecării, starea lui era stabilă și era conștient.
Actualitate
Opt hectare, arse în urma unui incendiu la Dobreni
Pompierii de la Stația Colibași, Punctul Greaca și ISU București-Ilfov intervin cu cinci autospeciale la un incendiu pe un teren din Dobreni. Ard vegetație uscată, deșeuri menajere și mase plastice. Vântul puternic a făcut ca flăcările să depășească doi metri înălțime și să se întindă rapid pe aproximativ opt hectare.
Accesul este greu, așa că salvatorii au cerut un buldoexcavator să îndepărteze materialele și să le faciliteze intervenția. Au reușit să protejeze gospodăriile din apropiere. Garda de Mediu a fost sesizată. Cauza probabilă: foc pus intenționat.
-
Actualitate4 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
Actualitate3 săptămâni agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate2 săptămâni agoVirus West Nile depistat la Videle
-
accident3 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
-
Actualitate4 zile agoCopil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
-
Actualitate3 săptămâni agoNoi contracte de finanțare pentru șapte localități din Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoCampanie gratuită de colectare deșeuri în Teleorman, între 1 și 14 Septembrie
-
Actualitate4 săptămâni agoUn copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
