Politica
Mara Calista- raport de deputat
Mara Calista își încheie primul mandat de deputat cu un bilanț consistent al activității sale din plenul Parlamentului, dar și în cadrul celor două Comisii de specialitate în care a activat timp de patru ani. A inițiat și susținut proiecte legislative care vizează protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, drepturile femeilor, protecția victimelor violenței domestice, interzicerea și pedepsirea oricărei forme de hărțuire, combaterea violenței cibernetice, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor din familiile active, acordarea unui pachet trusou pentru nou- născuți, înființarea de grădinițe și creșe în instituții, declararea natalității ca program de interes național. Multe dintre aceste proiecte s-au materializat, altele sunt încă în procedură parlamentară.
De-a lungul celor patru ani de mandat, tânara deputată liberală, Mara Calista, a avut 68 de intervenții de la tribuna Camerei Deputaților, a inițiat 129 de propuneri legislative, din care 36 au fost promulgate legi, a formulat 31 de întrebări și interpelari adresate ministerelor, despre probleme și situații semnalate de cetățeni, atât în scris cât și în cadrul audiențelor de la biroul parlamentar.
Concentrată pe problemele categoriilor vulnerabile și ale copiilor în mod special, Mara Calista, în calitate de membru al unei comisii speciale de anchetă înființată în acest an, s-a implicat în soluționarea situației sutelor de copii dispăruți din România contribuind la strategia de combatere a traficului de persoane și la inițierea unor măsuri legislative care să ducă la stoparea acestui fenomen, tratat cu superficialitate de instituțiile publice din România.
T.C.
Politica
Ședința consiliului local la Zimnicea, pe 14 August
Primarul Petre Pârvu a convocat Consiliul Local al orașului Zimnicea pentru o ședință extraordinară în sistem online, vineri, 14 august 2026, de la ora 10:00.
Pe ordinea de zi figurează două proiecte de hotărâre, ambele inițiate de edil. Primul vizează aprobarea reactualizării Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism. Al doilea se referă la modificarea unei hotărâri privind grupul de lucru pentru identificarea așezărilor informale și stabilirea măsurilor necesare în oraș.
Politica
Primarul Mazilu Liviu Adrian: „PSD Mârzănești rămâne echilibrat, fără radicalism”
Primarul comunei Mârzănești, Mazilu Liviu Adrian, a transmis un mesaj politic în numele PSD Mârzănești, prin care își reafirmă apartenența la un partid de stânga, centrat pe om și comunitate. Edilul a declarat că organizația locală alege să „rămână la fel” și respinge deciziile radicale sau extreme.
„Uneori, schimbarea înseamnă să nu te schimbi”, a subliniat primarul, amintind de principiul că trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Mazilu a precizat că PSD Mârzănești crede într-o administrație care construiește și găsește soluții, nu care creează conflicte, și că educația rămâne o prioritate absolută pentru comunitate.
„Nu promitem radicalism, nu promovăm extremismul, nu încurajăm dezbinarea. Echilibrul ne caracterizează”, a conchis primarul, asigurând cetățenii că organizația va continua cu responsabilitate și consecvență.
Politica
„Ca senator, mă opun ferm acestor măsuri care distrug turismul românesc!”
Senatorul PSD Claudiu Daniel Catană critică dur decizia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, de a emite ordine de demolare pentru terasele de pe plaja din Mamaia chiar în plin sezon estival. El consideră că, în loc să simplifice autorizările și să creeze un cadru legal clar pentru activitățile de pe litoral, ministerul preferă să închidă afaceri care sunt deja îngenuncheate de taxele fiscale impuse de guvern.
Acesta atrage atenția că, în timp ce în toată lumea plajele sunt pline de terase, restaurante și beach bar-uri, România alege să lovească în turism prin birocrație.
-
Actualitate3 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
accident4 săptămâni agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate4 săptămâni agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
-
Actualitateo săptămână agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate4 săptămâni agoContract pentru DJ 703, semnat miercuri la Consiliul Județean
-
Actualitate4 săptămâni agoTragedie la Nanov!!!!
-
Actualitate4 săptămâni agoPreședintele Consiliului Județean Adrian Gadea: „A fost semnat contractul de 69 km de drum județean reabilitat”
-
accident2 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
