Actualitate
Mai bine prevenim decât să tratăm!- interviu cu Mara Calista, deputat de Teleorman

Suntem nevoiți să ne adaptăm la alte condiții de viață, să respectăm reguli la care nu ne-am fi gândit niciodată. Despre situația actuală, masurile economice, sociale si restricțiile impuse în momente de criză am stat de vorbă cu primul parlamentar izolat la domiciliu, Mara Calista, deputat de Teleorman.
Redactor – Ești primul parlamentar care a trecut prin izolare la domiciliu înainte ca fenomenul coronavirus să ia amploare în România. Cum ai trecut prin aceasta încercare de care sunt atât de speriați românii acum?
Mara Calista – Românii sunt speriați pentru că trec printr-o situație nouă, genul de situație cu care cei mai mulți dintre noi poate nu ne-am confruntat niciodată. Practic, schimbarea peste noapte a stilului de viață, a modului în care ne desfășurăm activitatea, a felului în care percepem realitatea duce la o îngrijoare mare care trebuie gestionată responsabil. Toate acestea, coroborat cu faptul că planează o amenințare sanitară asupra fiecăruia dintre noi sunt motivele pentru care este crucial să respectăm toate cerințele autorităților.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, într-adevăr, am fost printre primii care au intrat în autoizolare, atunci când ne-am întors dintr-o zonă care nici măcar nu era cunoscută ca fiind cu probleme. Am respectat planul și recomandările și am stat în casă 14 zile. Cele două săptămâni calendaristice în sine, să știți, sunt foarte bine alese, cele 14 zile fiind exact perioada în care dacă virusul este în incubație poate dezvolta simptome și poate fi patogen. Ce recomandări am pentru cei care intră sau pentru cei care sunt în autoizolare: respectați un program pe care vi-l stabiliți de la bun început – ore de lucru, ore de timp liber, ore pentru orice activități. Un hobby poate fi o activitate extrem de benefică pentru această perioadă, la fel și cititul acelor cărți pe care cu toții le-am ignorat de prea multe ori în trecut. Într-un cuvânt, cu cât fiecare dintre noi reușește să își diversifice noul mod de viață, cu atât va fi mai câștigat pe termen lung.
Red.- După declararea stării de urgență și instituirea unor măsuri speciale de protecție s-a schimbat și modul de lucru al Parlamentului României? Cum lucrează acum parlamentarii noștri?
M.C. – Singura schimbare constă în lucrul de la distanță. Cred cu tărie că este o perioadă oportună ca fiecare dintre deputați și senatori să se obișnuiască cu mediul on-line, cu interacțiunea virtuală cu cetățenii, cred cu tărie că este un moment bun de cotitură pentru a îmbrățișa mai mult comunicarea de tip nou, de tip 2.0. În plus, conform programului afișat, lucrul în comisii continuă, sunt foarte multe inițiative pe care le dezbatem pentru a face față cât mai mai bine acestei situații de criză în care ne aflăm. Pentru că da, trebuie să o spunem, suntem într-o situație de criză care va avea efecte pe termen mediu și lung. Pe cât putem, este de datoria noastră să minimizăm aceste efecte. Din păcate, orice comparație cu criza economică precedentă, dacă este să ne referim la impactul economic, este deja limitativă. Sunt situații cu totul noi, dinamica este foarte diferită și fiecare dintre noi navigăm în orb. Desigur, suntem pregătiți cu măsuri cadru care pot limita impactul per total, însă, iarăși, fac apel – ține și de noi să limităm orice impact economic major, căci dacă suntem disciplinați, cu orice zi în care criza medicală este redusă, reducem, de fapt, cel puțin o lună de efecte economice.
Red.- În această situație de criză sanitară și economică se impun și modificări legislative pe lângă măsurile adoptate de guvern?
M.C.- În funcție de situația care va apărea. Măsurile pe care le luăm țin cont foarte mult și de dinamica medicală și economică. Un lucru este cert: România a impus o serie de acțiuni rapid ale căror efect se vede deja. Să știți că în această criză mai există un avantaj: fiecare ministru este prezent 24 de ore din 24 și Executivul este conectat direct la dinamica evoluției situației din țară.
Red.- Această schemă de ajutor pentru angajați și angajatori inițiată de guvern asigură stabilitate în economie chiar și pe termen scurt sau este nevoie și de alte măsuri?
M.C.- Pe termen scurt, este o măsură menită să oprească un tăvălug al recesiunii viitoare. Spun recesiune, pentru că mulți experți în economie, la nivel mondial, vorbesc deja de caracteristicile unei recesiuni. Practic, este un prim pachet de măsuri menit să ajute mediul de afaceri care a fost lovit în această fază. Vor urma și altele, este nevoie de cât mai mult sprijin pentru cei afectați economic, pentru firmele mici și mijlocii care suferă cel mai tare în această perioadă și care vor avea nevoie de o perioadă mai lungă pentru recuperare. Consultarea dintre decidenții executivului și mediul de afaceri este cheia: practic, toate acțiunile au în focus orice frână de mână cât mai solidă pentru consecințele economice.
În plus, am insistat cu tărie ca legea privind acordarea unor zile libere părinților care stau acasă cu copiii, în această perioadă, să fie cât mai bine concepută, să facă, în definitiv, ceea ce trebuie o lege să facă: să rezolve o problemă venind în întâmpinarea familiilor ai căror copii stau acasă.
De marți, 17 februarie, a devenit oficială, fiind publicată în Monitorul Oficial. În câteva cuvinte, indemnizația pe care o va încasa părintele pentru fiecare zi în care stă acasă cu copilul reprezintă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, fără a depăși 75% din salariul mediu brut pe țară garantat în plată. Angajatorii nu vor putea refuza acest drept al părintelui atât timp cât munca nu poate fi prestată la domiciliu sau felul muncii nu permite aplicarea dispoziţiilor în legătură cu telemunca.
Red.- Oamenii par că nu au înțeles gravitatea situației. Este nevoie de impunerea unor masuri drastice pentru a proteja populația și a preveni răspândirea noului virus COVID-19?
M.C.- Oamenii nu înțeleg consecințele, din păcate. Și da, vom impune situații mai dure, mai coercitive așa cum au fost cele prezentate de Guvernul României acum câteva zile dacă lucrurile se îndreptă către un orizont gri. Mai bine prevenim decât să tratăm!
Actualitate
„TOMATA,, se extinde si anul acesta! Subvenție pentru ARDEI, CASTRAVEȚI , VINETE, VARZĂ , FASOLE PĂSTĂI , SALATĂ , SPANAC si CEAPĂ VERDE

Programul de succes „Tomata,, se extinde și în 2025. Anul acesta, Guvernul, la inițiativa PSD vine cu și mai mult sprijin pentru fermieri.
Începând cu 2025, nu doar tomatele sunt subvenționate, ci și ardeii, castraveții, vinetele, varza, fasolea păstăi, salata, spanacul si ceapa verde.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, face acest anunț pe o rețea de socializare, menționând: „Pentru fiecare 1.000 mp cultivați în solarii, legumicultorii primesc 1.500 euro, iar sprijinul poate ajunge până la 50.000 euro/fermier!
Bugetul alocat in 2025: 342,4 milioane lei. Cererile se pot depune pâna pe 30 mai la Directia Agricolă Judeteană. ”Mizăm pe produsele românesti, sustinem fermierii locali si reducem dependenta de importuri.Legume proaspete, sanătoase, cultivate aici, acasă – pentru români!,,.
Actualitate
,,TOMATA,, se extinde și anul acesta Subvenție pentru ARDEI, CASTRAVEȚI, VINETE, VARZĂ, FASOLE PĂSTĂI, SALATĂ, SPANAC și CEAPĂ VERDE

Programul de succes ,,Tomata,, se extinde și în 2025. Anul acesta, Guvernul, la inițiativa PSD vine cu și mai mult sprijin pentru fermieri.
Începând cu 2025, nu doar tomatele sunt subvenționate. Ci și ardeii, castraveții, vinetele, varza, fasolea păstăi, salata, spanacul și ceapa verde.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, face acest anunț pe o rețea de socializare, menționând: ,,Pentru fiecare 1.000 mp cultivați în solarii, legumicultorii primesc 1.500 euro, iar sprijinul poate ajunge până la 50.000 euro/fermier!
Bugetul alocat în 2025: 342,4 milioane lei.
Cererile se pot depune până pe 30 mai la Direcția Agricolă Județeană.
Mizăm pe produsele românești, susținem fermierii locali și reducem dependența de importuri.
Legume proaspete, sănătoase, cultivate aici, acasă – pentru români!,,.
Actualitate
Pensii mai mici pentru judecatori și procurori

Parlamentul pregătește o reformă majoră în domeniul pensiilor de serviciu, care îi va afecta pe cei din sistemul de justiție. Până în prezent, magistrații și personalul auxiliar beneficiau de pensii calculate la 80% din veniturile brute, însă noul proiect le va reduce rata la 65% pentru toți.
Începând cu 1 ianuarie 2026, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul juridic se vor pensiona cu o rată de înlocuire de 65% din veniturile brute din ultimele 48 de luni. Grefierii, tehnicienii criminaliști și alți membri ai personalului auxiliar vor avea de asemenea pensii de 65%.
Pentru pensionare, este necesar un stagiu de 25 de ani de activitate exclusiv în aceste funcții și o vârstă minimă care, momentan, începe de la 48 de ani și crește treptat până la 65 de ani (conform unui calendar prevăzut de lege). De asemenea, pensia nu va depăși 100% din venitul net din ultima lună de activitate.
sursa: Știri pe Surse
-
Actualitate3 săptămâni ago
Un medic caută colegi la SJU Alexandria – 7 posturi de asistente medicale vor fi scoase la concurs
-
Administratie2 zile ago
Primarul din Videle promovează tinerii interpreți de ziua orașului Pe scenă vor evolua doar tineri cântăreți teleormăneni
-
accident3 săptămâni ago
Dubă răsturnată la Prunaru: 7 persoane implicate
-
Actualitate4 săptămâni ago
Descoperire macabră – Un bărbat de 42 de ani omorât în propria mașină și găsit într-o parcare în Voluntari
-
accident4 săptămâni ago
Accident rutier cu victime la Roșiori
-
Actualitate3 săptămâni ago
Acțiunea „SPEED” în județul Teleorman Viteza excesivă – un pericol real pe drumurile publice
-
accident3 săptămâni ago
Accident dramatic în Prunaru: 6 persoane implicate
-
Administratie3 săptămâni ago
Guvernul dă liber primăriilor de orașe și comune la împrumuturi cu plafoane nelimitate Peste 7000 de proiecte cu probleme la cofinanțare sau cheltuieli neeligibile