Actualitate
Liberalii vor revizuirea Constituției
Ceea ce nu face CCR, va face PNL. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a apreciat luni că decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Legii fundamentale este ”stranie”. Drept pentru care acesta a anunţat că liberalii vor elabora un proiect de modificare a legii penale pentru interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.
„Am analizat situaţia creată în urma deciziei stranii a Curţii Constituţionale, care nu a acceptat ca decizia luată de cetăţeni în cadrul referendumului din 26 mai de a interzice amnistia şi graţierea să fie cuprinsă în proiectul de revizuire a Constituţiei. Aşteptăm motivarea. Decizia pe care am luat-o este foarte simplă: pentru noi voinţa cetăţenilor este literă de lege şi proiectul de revizuire a Constituţiei va merge mai departe în dezbaterea parlamentară, fără articolele respective, urmând ca după apariţia motivării CCR să elaborăm un proiect de lege de modificare a legii penale, astfel încât în legea penală să includem această decizie pe care au luat-o cetăţenii români de a interzice amnistia şi graţierea pentru faptele de corupţie”, a declarat Orban, luni, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Pentru normalitate, PNL decide să se implice, astfel, direct pentru că votul românilor este mai presus de interesele meschine politice, ceea ce implică revizuirea de îndată a Constituției. Respectând votul românilor, respectăm România.
Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu
Actualitate
Doi frați, reținuți după ce s-au agresat reciproc
În urma unor discuții în contradictoriu, doi frați s-ar fi agresat fizic reciproc, în comuna Beucă. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 12:50, iar în urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Cazul este instrumentat de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, într-un dosar penal pentru violență în familie. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Actualitate
Bărbat reținut pentru violență în familie, la Alexandria
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, la locuința acesteia din municipiul Alexandria. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 15:50. Polițiștii Poliției municipiului Alexandria au întocmit un dosar penal pentru violență în familie, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Actualitate
Un copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
Un băiețel din Malu Mare a venit la poliție cu mama lui, cu inima grea. I se furase bicicleta. Polițiștii l-au ascultat, au căutat și au găsit-o. L-au chemat pe micuț să i-o înapoieze, iar bucuria din ochii lui a spus tot.
-
Actualitate2 săptămâni agoIncendiu pe 50 ha la Smărdioasa
-
Actualitate2 săptămâni agoTânăr de 24 de ani, înecat în balta de lângă Plosca
-
accident3 săptămâni agoTânăr găsit mort pe marginea drumului
-
accident5 zile agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate3 săptămâni agoBătaie la Vârtoape. 13 persoane, reținute
-
Actualitate3 săptămâni agoPatru traficanți de cocaină, arestați preventiv 30 de zile
-
accident4 săptămâni agoS-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit nimic
-
Actualitate6 zile agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
