Connect with us

Actualitate

La Zimnicea,viața bate filmul!

Published

on

Cinematograful Unirea din Zimnicea a fost predat Companiei Naționale de Investiții în scopul reabilitării si modernizării.

În ședința consiliului local din 28 iunie 2018 s-a aprobat pedarea acestui obiectiv către C.N.I urmând să fie încheiat si protocolul de predare-primire al amplasamentului, informează Primăria Zimnicea.

Conform protocolului, ”C.N.I., va achiziționa Documentația de Avizare a Lucrărilor de intervenție, împreună cu sudiile suport, necesare aprobării investiției în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene. Odată cu avizul comisiei se trece la achiziționarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor. La finalizarea lucrărilor obiectivul va fi predat Primăriei Zimnicea, pentru redarea în circuitul cinematografic” – se arată în comunicatul de presă al Primăriei Zimnicea.

Potrivit Proiectului de hotărâre, adoptat în Consiliul Local Zimnicea, s-a aprobat asigurarea finanțării și a cheltuielilor pentru racordarea la utilităti ( energie electrică, apă, canalizare, gaze naturale, etc. ).

Consiliul local se obligă să asigure în condițiile legii suprafețele de teren necesare pentru organizarea santierului, iar după predarea amplasamentului si a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioadă de 15 ani.

Conform ” Ordinului de începere a prestațiilor serviciilor de proiectare nr. 4324/DIC/09.10.2018 al Direcției de Investiții – Departamentul Învățământ și Cultură” s-a dispus începerea prestării serviciilor privind elaborarea studiului topografic, vizat OCPI, studiului geotehnic verificat la cerința AF, documentației pentru obținerea avizelor si acordurilor, stiudiul de fezabilitate conform HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de invesiții, finanțate din fonduri publice.
Prin acest ordin Primaria Zimnicea a fost informată ca are obligația de a preda documentația întocmită în termen de 45 zile.

Până vom vedea primul film pe marele ecran al Cinematografului din Zimnicea, vom urmări desfașurarea lucrărilor de reabilitare și modernizare într-un film real, românesc!

Țânțaru Marcela

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Comunicat de presă

Published

on

By

COMUNICAT DE PRESĂ – 16.09.2026

Parteneriat pentru un județ curat: ADI Managementul Deșeurilor Teleorman recomandă agenților economici optimizarea contractelor de salubrizare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman” (ADI MD Teleorman) adresează o recomandare deschisă tuturor agenților economici din județ de a veni în sprijinul comunității prin încheierea de acte adiționale pentru toate fracțiile de deșeuri: reciclabile, biodegradabile și reziduale.

Analizele noastre arată că, deși 80% dintre firme generează deșeuri reciclabile,  acestea ajung la Depozitul Central de la Mavrodin amestecate cu deșeuri reziduale. Astfel, 40% din volumul transporturilor declarate ca reziduale sunt compuse, în realitate, din materiale ce pot fi valorificate.

Pentru a contribui împreună la un mediu mai curat și pentru a respecta bunele practice naționale și europene privind gestionarea resurselor, reamintim cadrul legal care susține aceste măsuri:

  • Legea nr. 101/2006 (a serviciului de salubrizare) – prevede obligația utilizatorilor non-casnici de a deține contracte pentru gestionarea tuturor tipurilor de fracții generate.

Invităm companiile locale să contacteze operatorul regional Iridex Group Salubrizare pentru a încheia acte adiționale privind fracția de deșeuri reciclabile.

Vă mulțumim pentru responsabilitate și pentru implicarea în protejarea județului Teleorman!

Conducerea A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman

Continue Reading

Actualitate

17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman

Published

on

By

Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele 72 de ore. Echipajele SMURD au intervenit în 38 de cazuri medicale, iar salvatorii au stins 24 de incendii: șase la locuințe și anexe, unul la un autoturism și 17 la vegetație uscată, resturi menajere și miriști. Totodată, au acționat la un accident pe E70 la Vitănești, cu trei mașini implicate și două victime conștiente, transportate la spital.

Cauzele celor 17 incendii de vegetație: 13 au pornit de la foc deschis în spații deschise, trei de la folosirea intenționată a sursei de aprindere și unul de la o țigară aruncată necorespunzător.

ISU reamintește că arderea vegetației este interzisă. Amenzi: 7.500–15.000 de lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 de lei pentru juridice. În anumite condiții, fapta poate deveni infracțiune. Campania națională „Nu aprinde pericolul” se desfășoară până pe 15 octombrie. Informații pe fiipregatit.ro și în aplicația DSU.

Continue Reading

Actualitate

Copil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea

Published

on

By

Azi, un copil de un an și două luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Zimnicea. Copilul a fost dus de urgență la spitalul din oraș, unde medicii l-au stabilizat. Pentru investigații mai complexe, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București. La momentul plecării, starea lui era stabilă și era conștient.

Continue Reading

Cele mai citite