Actualitate
Irina Rușanu de la CN Pedagogic Mircea Scarlat este Cititorul anului 2018
Pe 4 aprilie, la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj a avut loc finala națională a concursului de lectură pentru copii și adolescenți “Bătălia cărților”, la care au participat finaliști din județele: Cluj, Caraș-Severin, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu și Teleorman.
Juriul, alcătuit din Tatiana Costiuc – bibliotecar la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, Amedeia Neamțu – scriitoare, Alex Moldovan – scriitor și Victor Miron – promotor al lecturii, a avut o misiune dificilă având în vedere nivelul la care s-au prezentat finaliștii, indiferent că a fost vorba de copii sau de adolescenți.
Dezbaterea “Convinge-mă să citesc!” le-a dat acestora prilejul să-și prezinte cartea preferată și să răspundă la întrebările venite fie din partea juriului, fie din partea contracandidaților.
Emoțiile le-au fost diminuate cu aplauze și încurajări venite din partea susținătorilor, printre aceștia numărându-se bibliotecari, profesori sau prieteni.
Titlul “Cititorul anului” la categoria Copii (11-13 ani) a revenit lui Matei Someșan – reprezentant al Bibliotecii Județene “Octavian Goga” Cluj, în timp ce “Cititorul anului” la categoria Adolescenți (14-18 ani) a fost desemnată IRINA RUȘANU – reprezentantă a Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman.
Județul Teleorman a avut o reprezentantă și la categoria Copii, eleva IRIANU ANDREEA-VALENTINA de la Școala Mihai Eminescu Roșiorii de Vede, a cărei prezentare a captat atenția celor prezenți având în vedere recuzita folosită.
Participarea celor două eleve la finala națională de la Cluj-Napoca s-a bucurat de susținerea Consiliului Județean Teleorman și a Primăriei municipiului Roșiorii de Vede.
Evenimentul a constituit, totodată, și prilejul de a da startul ediției 2019 a “Bătăliei cărților”, pe care Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman o va duce mai departe.
Astfel, începând cu data de 23 aprilie, cu prilejul “Zilei Bibliotecarului din România”, când va fi declanșată “bătălia” și la nivelul județului nostru, vor fi puse la dispoziția celor interesați noile titluri propuse pentru ediția de anul acesta.
Actualitate
Comunicat de presă
COMUNICAT DE PRESĂ – 16.09.2026
Parteneriat pentru un județ curat: ADI Managementul Deșeurilor Teleorman recomandă agenților economici optimizarea contractelor de salubrizare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman” (ADI MD Teleorman) adresează o recomandare deschisă tuturor agenților economici din județ de a veni în sprijinul comunității prin încheierea de acte adiționale pentru toate fracțiile de deșeuri: reciclabile, biodegradabile și reziduale.
Analizele noastre arată că, deși 80% dintre firme generează deșeuri reciclabile, acestea ajung la Depozitul Central de la Mavrodin amestecate cu deșeuri reziduale. Astfel, 40% din volumul transporturilor declarate ca reziduale sunt compuse, în realitate, din materiale ce pot fi valorificate.
Pentru a contribui împreună la un mediu mai curat și pentru a respecta bunele practice naționale și europene privind gestionarea resurselor, reamintim cadrul legal care susține aceste măsuri:
- Legea nr. 101/2006 (a serviciului de salubrizare) – prevede obligația utilizatorilor non-casnici de a deține contracte pentru gestionarea tuturor tipurilor de fracții generate.
Invităm companiile locale să contacteze operatorul regional Iridex Group Salubrizare pentru a încheia acte adiționale privind fracția de deșeuri reciclabile.
Vă mulțumim pentru responsabilitate și pentru implicarea în protejarea județului Teleorman!
Conducerea A.D.I. Managementul Deșeurilor Teleorman
Actualitate
17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman
Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele 72 de ore. Echipajele SMURD au intervenit în 38 de cazuri medicale, iar salvatorii au stins 24 de incendii: șase la locuințe și anexe, unul la un autoturism și 17 la vegetație uscată, resturi menajere și miriști. Totodată, au acționat la un accident pe E70 la Vitănești, cu trei mașini implicate și două victime conștiente, transportate la spital.
Cauzele celor 17 incendii de vegetație: 13 au pornit de la foc deschis în spații deschise, trei de la folosirea intenționată a sursei de aprindere și unul de la o țigară aruncată necorespunzător.
ISU reamintește că arderea vegetației este interzisă. Amenzi: 7.500–15.000 de lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 de lei pentru juridice. În anumite condiții, fapta poate deveni infracțiune. Campania națională „Nu aprinde pericolul” se desfășoară până pe 15 octombrie. Informații pe fiipregatit.ro și în aplicația DSU.
Actualitate
Copil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
Azi, un copil de un an și două luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Zimnicea. Copilul a fost dus de urgență la spitalul din oraș, unde medicii l-au stabilizat. Pentru investigații mai complexe, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București. La momentul plecării, starea lui era stabilă și era conștient.
-
Actualitate4 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
Actualitate3 săptămâni agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate2 săptămâni agoVirus West Nile depistat la Videle
-
Actualitate7 zile agoCopil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
-
accident3 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
-
accident2 săptămâni agoAccident cu patru mașini între Grădinari și Tântava
-
Actualitate3 săptămâni agoNoi contracte de finanțare pentru șapte localități din Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoCampanie gratuită de colectare deșeuri în Teleorman, între 1 și 14 Septembrie
