Connect with us

Actualitate

Investiții importante pentru județul Teleorman

Published

on

Investiții importante vor fi demarate, în perioada următoare, în Teleorman. Printre acestea se află extinderea DN 6, pentru fluidizarea traficului între Alexandria și București.

Premierul Ludovic Orban împreună cu membrii Cabinetului au avut, recent, o întâlnire cu reprezentanți ai Biroului Permanent Județean al PNL Teleorman, primari din județ și cu secretarul general adjunct al Guvernului, Cristi Barbu. În urma discuțiilor s-a decis demararea unor investiții importante în județul Teleorman care vizează infrastructura rutieră și școlară, cât și înființarea de rețele de alimentare cu gaze în mdiul rural.

Unul dintre proiectele de investiții care vor fi demarate în viitor este extinderea DN 6. Este un proiect mult așteptat de teleormănenii care se deplasează între Alexandria și București și care, acum, sunt nevoiți să petreacă zeci de minute în trafic, pentru a parcurge o distanță de mai puțin de 90 de kilometri.

Extinderea DN 6 este necesară și pentru ceilalți români care au nevoie să ajungă, prin Teleorman, la Craiova sau Timișoara.

Înființarea rețelei de alimentare cu gaze este, de asemenea, un proiect necesar pentru zonele rurale ale Teleormanului, care va permite îmbunătățirea calității vieții oamenilor din satele și comunele județului.

Totodată, premierul Ludovic Orban a anunțat faptul că Ministerul Educației a alocat suma de 1,5 milioane de lei pentru reabilitarea școlilor din mediul rural. Astfel, unitățile de învățământ din Teleorman vor beneficia de bani pentru a demara lucrări de modernizare și de amenajare a toaletelor în interiorul acestora, pentru a le facilita accesul elevilor la igienă. 

La finalul discuțiilor prim-ministrul Orban a anunțat că, în perioada următoare, mai mulți miniștri ai Cabinetului vor fi prezenți în județul Teleorman pentru a căuta și identifica noi oportunități de investiții menite să îmbunătățească viața locuitorilor județului.

CP

Actualitate

Prins fără permis și refuz la etilotest în Craiova

Published

on

By

Un bărbat de 45 de ani a fost prins noaptea trecută la volan pe strada Dezrobirii din Craiova, deși avea permisul suspendat. Polițiștii i-au simțit halena de alcool, dar când i-au cerut să sufle în aparat, a refuzat. A fost dus la spital pentru probe biologice și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

În aceeași noapte, rutieriștii au mai prins doi șoferi băuți. Un bărbat de 35 de ani, pe strada Adrian Păunescu din Craiova, a fost testat cu 0,67 mg/l alcool pur în aer. Un tânăr de 29 de ani, din Dobrești, a fost prins pe DJ 561C cu 0,70 mg/l. Ambii au fost duși la unități medicale pentru recoltare de mostre, care vor ajunge la IML.

Continue Reading

Actualitate

Teren sintetic nou la Zimnicea

Published

on

By

Primarul Petre Pârvu a inaugurat astăzi un teren modern de sport în incinta Școlii nr. 3 din Zimnicea. Suprafața este destinată orelor de educație fizică, minifotbalului și handbalului, iar accesul este liber pentru toți iubitorii sportului.

Continue Reading

Actualitate

20 de șoferi scoși din trafic în Dolj în 24 de ore

Published

on

By

Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat 236 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, în ultimele 24 de ore. 70 au fost pentru viteză, 32 pentru bicicliști și 7 pentru trotinete electrice.

20 de conducători auto au rămas fără permis, fiind considerați un pericol în trafic. Alte două mașini au fost oprite pentru că nu erau în regulă și le-au fost retrase certificatele de înmatriculare.

Printre cei prinși s-au numărat un șofer prins cu 136 km/h pe strada Henry Ford din Craiova și altul cu 130 km/h pe DN56, în Basarabi. Ambii au rămas fără permis pentru 120 de zile.

Continue Reading

Cele mai citite