Administratie

Întâlnire istorică a consilierilor locali din Drăgănești-Vlașca

Published

on

Consiliul Local al comunei Drăgănești-Vlașca s-a întrunit în ședință ,,de îndată,, pentru a supune votului încheierea Acordului de parteneriat în vederea realizării proiectului de investiții ,,Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în localitățile Drăgănești-Vlașca, Botoroaga și Moșteni,,.
Astfel, astazi, 7 septembrie, s-a aprobat încheierea Acordului de dezvoltare rețea de gaze naturale, s-a aprobat valoarea acestui proiect, în sumă de 62.290.453,90 lei, din care, finanțarea de la bugetul local al comunei Drăgănești-Vlașca este de 143.000 lei fără TVA.
Prin această hotărâre, introducerea rețelei de gaze naturale la Drăgănești-Vlașca a intrat în linie dreaptă. Pentru comuna Drăgănești-Vlașca, finanțarea de la bugetul de stat este de 21.449.406,70 lei.

La această ședință ,, de îndată,, deși nu este remunerată, toți consilierii locali au fost prezenți, mai puțin fostul primar, Petre Bucur. Încă odată a dat dovadă de ,,mare interes,, pentru comună și dezvoltarea acesteia. Unul din motivele absenței domniei sale poate fi pus pe seama neremunerării celor 30 de minute cât a fost nevoie pentru aprobarea proiectului de hotărâre sau a indolenței în formă continuată de care dă dovadă, acesta nefiind prezent la nicio ședință ,, de îndată,, de când a devenit consilier.
Este o rușine pentru partidul pe care îl repezintă în consiliul local, mai cu seamă pentru cetățenii care i-au dat girul să îi reprezinte.
Odata aprobat acest proiect, comuna Drăgănești-Vlașca a intrat în rândul localităților civilizate.

Există rețea de apă, care începând cu primăvara anului viitor se va extinde în toate zonele omise în proiectul inițial, rețeaua de canalizare este în faza de preaprobare și se așteaptă începerea lucrărilor în maxim 12 luni, asfaltarea s-a realizat pe străzile principale și se vor începe lucrările pentru toate străzile secundare ale comunei, gazele vor ajunge în comună în maxim 18 luni. Ciprian Ciuperceanu, primarul ,,vinovat,, de toate aceste proiecte, le-a putut realiza în 4 ani, alături de echipa sa implicată și dedicată.

Amalia Preda

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite

Exit mobile version