Connect with us
Publicitate Electorala

Politica

Eugen Pîrvulescu, președinte PNL Teleorman: “Adelina Sfăt a preluat funcția de administrator public al municipiului Roșiorii de Vede «pe persoană fizică»”

Published

on

Comunicat de presă

Recenta instalare în funcția de administrator public al municipiului Roșiorii de Vede a Adelinei Sfăt, președintele Organizației PNL Roșiorii de Vede, nu este asumată nici de PNL Teleorman, nici de organizația roșioreană. Este o înțelegere “pe persoană fizică” între doamna Sfăt și primarul Cârciumaru, este decizia personală a acesteia, pe care și-a asumat-o și despre care, într-adevăr, m-a informat.

Acest “aranjament” nu vine sub nicio formă la pachet cu vreo înțelegere între liberalii și social-democrații roșioreni care să presupună instalarea viceprimarului, neexistând nicio negociere între partide în acest sens. Totodată, vreau să subliniez, că niciunul dintre consilierii locali de la Roșiorii de Vede nu a fost mandatat să susțină și să voteze un viceprimar din partea PSD, așa cum nici până acum nu au făcut-o.

În legătură cu hotărârea doamnei Sfăt de a figura în organigrama aparatului de specialitate al primarului Valerică Cârciumaru, vom lua o hotărâre în urma unor consultări cu colegii din PNL Roșiorii de Vede, însă, vreau să reiterez că PNL Teleorman se delimitează de această decizie pur personală și, subliniez, nu au existat negocieri între cele două partide, nici pentru numirea Adelinei Sfăt la Primăria Roșiorii de Vede, nici pentru susținerea unui viceprimar din partea social-democraților roșioreni. După cum se cunoaște, PNL a cerut și își menține în continuare poziția, aceea de a avea viceprimar liberal la Roșiorii de Vede.

Advertisement
Publicitate Electorala

Administratie

Adevărul iese la suprafață în Năsturelu

Published

on

Primarul din Năsturelu ,Dănuț-Florin Cristea se confruntă la nivel de comună cu o problemă. (mai mult…)

Continue Reading

Administratie

Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman alături de echipa sa, și-au depus candidaturile

Published

on

Vineri, 26 aprilie, , Adrian- Ionuț Gâdea și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, susținut de colegii din echipa PSD Teleorman. (mai mult…)

Continue Reading

PNL

,Rog cetățenii Teleormanului să aibă totală încredere în mine,,- Marin Țole, candidat PNL președinte Consiliu Județean

Published

on

Astăzi, 29 aprilie, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Teleorman, Marin Țole, alături de echipa sa de candidați pe lista consilierilor județeni. (mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite