Alegeri 2024
Eugen Pîrvulescu a părăsit PNL și de astăzi este alături de Mircea Geoană

Începând de astazi, 7 octombrie, senatorul Eugen Pârvulescu a anunțat că va activa ca independent. După 12 ani de familie liberală și 8 ani de activitate parlamentară în cadrul PNL, acesta a anunțat că se dezafiliază din Grupul Național Liberal și va activa ca independent.
Eugen Pârvulescu este la al doilea mandat de senator PNL, a fost președintele PNL Teleorman până anul trecut în octombrie, părăsind conducerea PNL Teleorman prin demisie. Eugen Pîrvulescu a reușit să facă performanță în perioada cât a condus filiala teleormăneană a PNL. Locul 3 pe țară la alegerile parlamentare din 2020, majoritate în Consiliul Județean Teleorman, iar la alegerile locale din 2020 PNL a obținut 47 de primării teleormănene. În cei 12 ani cât a activat în familia liberală, Pîrvulescu a reușit să facă performanță.
,, … am fost înlăturat în mod nestatutar, fără a se ține cont de munca și efortul pe care l-am depus împreună, de rezultatele foarte bune pe care le-am obținut….Actuala conducere a PNL Teleorman, a distrus o filială puternică, destrămând toată munca noastră de 12 ani…..Sunt convins că Mircea Geoană va câștiga alegerile prezidențiale, iar de astăzi mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie. ….Vă aștept să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană,, a declarat pentru ziarul Contrapunct senatorul Eugen Pîrvulescu.
Alegeri 2024
BEC a respins contestația de renumărare a voturilor formulată de Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman

BEC a respins contestația formulată de PNL Teleorman privind renumărarea voturilor pentru Senat și Camera Deputaților în secțiile de votare din Teleorman. (mai mult…)
Alegeri 2024
Mesajul deputatului PNL Costel Barbu: ,, Îmi doresc ca toate acele promisiuni pe care le-ați auzit, să se împlinească,,

Deputatul PNL Costel Barbu a transmis un mesaj pentru teleormaneni în urma număratorii voturilor care s-a încheiat și se știu rezultatele finale obținute de PNL în județul Teleorman.
,,Dragii mei teleormăneni, vă mulțumesc mult pentru votul și încrederea pe care mi le-ați acordat. Împreună am parcurs un drum lung, ani întregi în care am adus investiții și puțină bucurie în județul nostru, însă, se pare că trebuia să mă străduiesc mai mult.
De fiecare dată, fiecare interacțiune cu voi m-a responsabilizat și m-a motivat să dau și mai mult și vă asigur că voi rămâne întotdeauna alături de voi, chiar dacă rezultatele de duminică nu îmi sunt favorabile.
Indiferent unde mă voi afla, voi continua să vă răspund la același număr de telefon: 0764 400 500 și cu ajutorul lui Dumnezeu voi încerca să vă ajut, atât cât voi putea. Știu că mulți dintre voi aveți planuri, așteptări și speranțe și, pentru bunăstarea și liniștea voastră, îmi doresc din tot sufletul să le vedeți realizate.
Respect și mă înclin în fața deciziei majorității teleormănene și vă felicit pentru alegerile făcute. Îmi doresc ca toate acele promisiuni pe care le-ați auzit, să se împlinească.
Dumnezeu să ne ajute pe toți!,,
Alegeri 2024
Parlamentarul Costel Barbu face un anunț- Teleormanul va fi traversat de autostradă

Din 2019, parlamentarul reprezintă teleormănenii. Cu ajutorul lui, au fost demarate și realizate o serie de proiecte. (mai mult…)
-
Politica2 săptămâni ago
Locuitorii comunei Drăgănești-Vlașca își vor alege primarul pe 4 mai
-
Administratie5 zile ago
Drăgănești-Vlașca, singura localitate din Teleorman unde se vor organiza alegeri parțiale pe 4 mai
-
Administratie5 zile ago
Benone Rababoc, va fi prefectul județului Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni ago
Investiție majoră la Școala Gimnazială Alexandru Colfescu: laboratoare digitalizate și o sală de sport ultramodernă din fonduri europene
-
Actualitate3 săptămâni ago
Președintele filialei PNL Teleorman, Daniel Constantin- Secretar General al Guvernului
-
Actualitate2 zile ago
22 de noi polițiști din Teleorman se pregătesc pentru serviciu
-
Actualitate2 săptămâni ago
Percheziții domiciliare la persoane suspectate de furt calificat
-
Administratie3 săptămâni ago
Consiliul Județean Teleorman a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 546 Turnu Măgurele -limită județul Olt