Connect with us

Actualitate

Educație publică incluzivă, de calitate și gratuită – de la drept la realitate

Published

on

La  Școala Gimnaziala Nr.5 Alexandria  s-au desfășurat azi activități în cadrul Campaniei Globale pentru Educație, o mişcare a societăţii civile al cărei scop este de a combate criza globală din domeniul educaţiei. Ediția din acest an s-a desfășurat  sub tema  ”Educație publică incluzivă, de calitate și gratuită – de la drept la realitate” .

Sub sloganul ,,Educația mea, Dreptul meu !”, elevii și profesorii  Scolii Gimnaziale Nr.5, Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Colegiului Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” Alexandria, precum și CCD Teleorman, unități  înscrise  la ediția din acest an a Campaniei Globale pentru Educație, inițiată și coordonată la nivel național de Organizația Salvați Copiii cu sprijinul Ministerului Educației, și-au propus să atragă atenția guvernelor și liderilor din întreaga lume asupra faptului că o educație publică de calitate și incluzivă reprezintă o premisă absolut necesară pentru orice sistem democratic.

Coordonatorii  activităţilor, prof. Eliza Sotirescu , prof. Mihaela Ciofalcă, Corina Voicu Popescu și prof. Simona Bățăuș, au oferit elevilor un cadru în care să îşi poată exprima opinia cu privire la importanţa educaţiei incluzive şi echitabile încurajând copiii să transmită mesaje autorităților, prin care să le solicite luarea măsurilor necesare astfel educația de calitate, incluzivă și gratuită să se transforme din promisiune în realitate.

Echipa de ambasadori junior și seniori de la Colegiul National Pedagogic ,,Mircea Scarlat”, scoala candidat EPAS- ,,Școli-ambasador ale Parlamentului European” , a accentuat necesitatea  sensibilizarii opiniei publice și a factorilor de decizie cu privire la riscul educațional cu care se confruntă importante categorii de copii din România și promovarea unor propuneri/măsuri care să asigure echitatea în educație.

La finalul activităţii, pornind de la cele aflate și discutate în cadrul activităților, elevii au adresat un mesaj autorităţilor autorităților române (în special celor centrale – Parlamentul României și Ministerul Educației Naționale) prin care au solicitat luarea măsurilor necesare pentru ca fiecare copil din România să se poată bucura cu adevărat de accesul la o educaţie publică incluzivă, de calitate şi gratuită.

Actualitate

Percheziții domiciliare la persoane suspectate de furt calificat

Published

on

By

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede – Biroul Investigații Criminale, sprijiniți de colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Teleorman – Serviciul Investigații Criminale și de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea infracțiunilor de furt calificat.

Sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, oamenii legii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Roșiori de Vede și orașul Videle. Acțiunea a avut loc ca urmare a unei sesizări privind furtul unor antene GPS de pe utilaje agricole, în noaptea de 17 spre 18 februarie 2024, în comuna Măldăieni. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 13.000 de euro.

În urma administrării probatoriului, doi bărbați, în vârstă de 26 și 27 de ani, au fost reținuți și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt.

Acțiunea a fost susținută de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

Conform legislației în vigoare, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.

Continue Reading

Actualitate

Ziua Unirii la Alexandria

Published

on

By

Alexandria marchează cu fast Ziua Unirii Principatelor Române printr-o serie de manifestări culturale și tradiționale ce vor avea loc vineri, 24 ianuarie 2025. Evenimentele sunt organizate în colaborare de Consiliul Județean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman.

Programul evenimentelor:

Ora 11:00 – La monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, va avea loc un ceremonial militar, civil și religios.

Ora 12:30 – Ansamblul „Burnasul” va susține un moment folcloric în fața participanților.

Ora 12:40 – Cetățenii sunt invitați să se bucure de tradiționala masă cu varză, vin fiert și ceai.

Ora 13:00 – Spectacolul folcloric „Omagiu Unirii Principatelor” se va desfășura la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria.

Spectacolul folcloric aduce pe scenă artiști renumiți precum Florica Chircă Mircescu, Florin Pârlan, Verginica Neagu și Mariana Caraveteanu, acompaniați de Grupul Bărbătesc „Burnasul”, Orchestra Ansamblului „Burnasul” și dansatorii ansamblului. Prezentatorul evenimentului va fi Gabriel Argeșeanu. Intrarea este liberă pentru toți doritorii.

Continue Reading

Actualitate

Finanțare europeană pentru Grădinița cu PP nr. 7 din Alexandria

Published

on

By

(mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite