accident
Doi bărbați omorâți de cupa excavatorului
In jurul orei 14,00 în Turnu Măgurele, în curtea unei firme pe strada Stadionului, s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare , o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ, dintre care una încadrată cu medic. Anunțul a fost făcut la numarul unic 112, în urma unui accident mai puțin obișnuit. Cupa unui excavator a căzut peste două persoane.
Din păcate, la sosirea echipajelor de intervenție, cele două victime, bărbați de 55 de ani, erau decedate. Acestea au fost extrase de sub cupa și brațul hidraulic al buldoexcavatorului de către pompieri. În acest caz, va interveni și ITM Teleorman, fiind un accident de muncă și procuratura.