Actualitate
Deputat PNL, Mara Calista- Primăria Roșiorii de Vede cheltuie 4 milioane de lei pe măturat
Comunicat de presă- Curățenia în municipiul Roșiorii de Vede costă 4 milioane de lei
Curățenia orașului în care locuiesc îi preocupă pe majoritatea cetățenilor din Roșiorii de Vede. Nu de puține ori, în discuțiile cu cetățenii, pe stradă sau la biroul parlamentar, mi-au fost semnalate diverse probleme privind asigurarea serviciilor de salubrizare a spațiilor publice din oraș. Cei mai mulți dintre roșiorenii cu care am stat de vorbă sunt nemulțumiți de modul în care se asigură curățenia orașului.
Pentru a lămuri aceste aspecte m-am adresat Primăriei municipiului Roșiorii de Vede cu câteva întrebări cu privire la programul de desfășurare a seviciului de salubrizare a spațiilor publice, fondurile alocate de la bugetul local pentru aceste activități, dar și pentru repararea și întreținerea mobilierului stradal.
Din datele furnizate de admnistrația locală reiese că de activitatea de salubrizare a orașului se ocupă societatea consiliului local Urbis Serv Construct, iar în anul 2019, din bugetul local, s-au alocat pentru salubrizarea străzilor 3.506.750 lei, pentru curățenia în parcuri suma de 355.777 lei și alți 159.500 pentru salubrizarea altor spații publice, adică cimitire, zone de agrement, locuri de joacă, piață, obor.
Pentru acești bani, conform datelor Primăriei, străzile asfaltate din municipiul Roșiorii de Vede se mătură în general de luni până sâmbătă, dar există și străzi unde se mătură de trei ori pe săptămână. Parcurile sunt măturate în fiecare zi de luni până duminică, iar în zona centrală și piață, măturatul se execută de două ori pe zi de luni până duminică. Pentru alte zone ale orașului unde se face curățenie din banii comunității, autoritatea locală nu a precizat dacă există un program stabilit sau se mătură când este nevoie și în funcție de bugetul alocat.
În ceea ce privește repararea și întreținerea mobilierului stradal, informațiile furnizate de Primăria municipiului Roșiorii de Vede sunt destul de evazive, precizând doar că s-au alocat bani din buget pentru aceste activități, fără să se specifice suma.
Suma alocată de 4 milioane de lei mi se pare foarte mare dacă luăm în calcul cum arată municipiul Roșiorii de Vede atunci când vorbim despre curățenie. Mai mult, jumătate dintre străzi sunt neasfaltate, iar pe acestea nu se mătura deloc. Modalitatea în care Primăria alege să dea vina pe cetățeni pentru mizeria din oraș mi se pare cel puțin lipsită de orice tact, cu atât mai mult cu cât se cheltuie atâția bani pe măturat!
Mara Calista ,
Deputat PNL