Vizitarea unei mănăstiri ortodoxe este de fiecare dată, o experiență cu totul unică. Contactul cu lumea mănăstirii îți poate schimba viața. Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca oferă această posibilitate.
Părintele stareț, Sebastian Serdaru, a avut amabilitatea, printr-un interviu, să ne introducă într-o călătorie duhovnicească către cea mai mare sărbătoare, Paștele.

R: Ne pregătim de sărbătoarea Învierii Domnului. Cum sau ce ar fi bine să facem în timpul postului şi spre finalul acestuia?

P. S: Postul cel Mare este numit în Biserică „primăvara sufletelor”. Este o călătorie duhovnicească spre Paşte, sărbătoarea centrală a creştinismului. La capătul acestei călătorii ne întâlnim cu Hristos care suferă din iubire pentru noi, care moare şi va învia pentru a zdrobi păcatul şi moartea pentru cei care vor crede în El. În Săpămâna Patimilor, Hristos este numit „Mirele Bisericii”, iar întâlnirea cu El va fi o adevărată nuntă a cerului şi a pământului. De aceea, vremea postului este perioada în care creştinii caută să se învrednicească pentru a lua parte la această sărbătoare a Paştelui care este o adevărată revărsare a cerului pe pământ. Postul presupune, aşadar, o schimbare a inimii. Postul alimentar este doar primul pas, dar este foarte important. În toate religiile există ideea de post, pentru că el reprezintă un dar, o jertfă concretă pe care omul i-o poate aduce lui Dumnezeu. Este mai important decât darurile exterioare pentru că el presupune o renunţare de bunăvoie, care implică fiinţa omului. În esenţa sa, postul i Se aderesează direct lui Dumnezeu de la care ne vine hrana şi viaţa. Renunţând la bunurile pe care le primim de la Dumnezeu pentru o vreme sau la unele dintre ele, Îi arătăm prin aceasta Creatorului vieţii noastre, că El este Cel mai important pentru noi. Şi în felul acesta procedăm şi cu alte aspecte ale vieţii noastre. Vremea postului presupune o sobrietate a simţurilor, de aceea, vom fi atenţi cum vom folosi vorbele noastre: vom căuta să controlăm vorbirea deşartă, contrazicerile, vorbele nepotrivite. Timpul, de asemenea, va trebui folosit cu înţelepciune: dacă renunţăm la pierderea vremii pe reţelele de socializare, seriale şi altele de acest fel, vom găsi timp pentru a ne bucura în familie, pentru a vizita pe cei care ne aşteaptă, pentru a studia cuvântul lui Dumnezeu, a ne ruga, a merge la biserică. Întorcerea către spiritualitate trebuie să însoţească postul nostru pentru ca El să fie o jertfă dăruită lui Dumnezeu şi nu o simplă dietă.

R: Care ar fi sensul acestei sărbători?
P.S.: Când vorbim despre Învierea Domnului ne amintim de sensul venirii în această lume a Fiului lui Dumnezeu. El a venit pentru a ne împăca cu Dumnezeu şi pentru a ne învăţa să facem din această lume un loc al iertării şi al prieteniei. De aceea, Învierea este o şcoală a milostivirii lui Dumnezeu revărsată în sufletele noastre: ne invită la împăcare şi iertare. În slujba Învierii, biruinţa pascală a lui Hristos este cântată astfel: „Paştile cele sfinţite astăzi nouă ni s-au arătat. Paştile cele noi şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile care ne-au deschis nouă uşile Raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii… Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Înviere!” Acest imn pascal vorbeşte despre o bucurie realizată şi dăruită fiecărui om. Învierea lui Hristos este, cu adevărat, biruinţa milostivirii lui Dumnezeu. Uimirea pe care o avem mereu în noaptea Paştelui este tocmai în faţa acestei iubiri a lui Dumnezeu care îşi dă viaţa pentru noi. Cu Paştele începe Biserica lui Hristos: calea cea nouă a credinţei în mijlocul încercărilor, a păcii în mijlocul războiului, a vieţii în mijlocul morţii. Omeneşte este imposibil de păşit pe această cale. De multe ori ne blocăm sub apăsarea necazurilor, duşmăniei şi tristeţii acestei lumi. Dar Hristos intervine în acel moment al blocajului lumii acesteia şi ia asupra Sa păcatele noastre. Fără a primi iertarea păcatelor nu putem ieşi din închiderea care ne întunecă adeseori sufletul. Este o învăţătură care a rămas adânc înrădăcinată în conştiinţa oamenilor până astăzi, de aceea, foarte mulţi caută să se spovedească şi să se împărtăşească în perioada Paştelui. Avem nevoie de această întâlnire cu chipul milostiv al Dumnezeului nostru.

R: Se poate şi publicitate şi viaţă duhovnicească atunci când vorbim de sărbătorile pascale?
P.S.: În Sfânta Scriptură, în cartea Eccleziastului citim: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice mişcare de sub cer: o vreme este să te naşti şi o vreme să mori, o vreme este să sădeşti şi o vreme să smulgi ce-ai sădit; o vreme este să dărâmi şi o vreme să zideşti; o vreme este să râzi şi o vreme să plângi, o vreme este să te tângui şi o vreme să joci; o vreme este să îmbrăţişezi şi o vreme să fugi de îmbraţişare; o vreme este să cauţi şi o vreme să pierzi, o vreme este să păstrezi şi o vreme să arunci; o vreme este să taci şi o vreme să vorbeşti; o vreme este să iubeşti şi o vreme să urăşti, o vreme este pentru război şi o vreme pentru pace” (Eccl. 3, 1-8).
Adeseori îl vedem pe Hristos în Evanghelii, după ce săvârşeşte minuni şi vindecări, cerându-le celor implicaţi să nu vorbească încă despre El. Nu căuta publicitatea. Dar au fost şi momente în care i-a trimis pe ucenicii Săi să vestească pretutindeni cuvintele Sale. Spunea că vor veni vremuri în care se va vesti Evanghelia de pe acoperişuri. Sunt momente în care trebuie să medităm, să ne interiorizăm pentru a vorbi „cu Tatăl care vede toate în ascuns” dar sunt şi momente în care trebuie să vestim şi să mărturisim slava Domnului. Ocrotitoarea Mănăstirii Pantocrator, Sfânta Maria Magdalena este cea mai importantă femeie care L-a urmat pe Hristos. Ea a rămas în amintirea creştinilor până astăzi tocmai datorită faptului că este prima care, putem spune, a făcut publicitate Învierii lui Hristos. Ea a mers la mormântului Domnului ca să-L ungă cu miruri după datina evreiască şi acolo s-a bucurat de privilegiul de a-L întâlni pe Hristos înviat din morţi. Este prima căreia Domnul i s-a arătat după Înviere, primul martor al Învierii. Şi este şi singura care Îl vede chiar acolo, lângă mormânt. Hristos însuşi o trimite să anunţe ucenicilor Săi că El este viu. În urma ei au venit şi celelalte sfinte femei, care prin atitudinea lor plină de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială în Învierea lui Hristos, au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli pentru Apostoli. Adică ele au fost trimise către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Prăznuirea lor se face în a treia duminică după Paşti, numită „Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe”, care este şi hramul bisericii mari a Mănăstirii noastre. Această zi, cât şi săptămâna care urmează este o adevărată sărbătoare ortodoxă a tuturor femeilor credincioase.

R.: Cui se adresează sărbătoarea Paştelui?
P.S.: Paştele este bucurie, viaţă, înviere din morţi, deci se adresează tuturor celor care vor să aibă parte de acestea. Toţi oamenii sunt chemaţi să devină părtaşi la învierea lui Hristos. Aceasta ne-o spune şi omilia Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte în noaptea Paştelui: „Intraţi toţi în bucuria Domnului nostru. Ospăţul este pregătit: bucuraţi-vă toţi de el. Cine a lucrat de la primul ceas să primească plata dreaptă… Cine a sosit doar acum, să nu se teamă de întârzierea sa. Nimeni să nu se întristeze de păcatele sale. Iertarea s-a ridicat din mormânt, moartea nu mai trezeşte frică. Hristos a înviat, şi nimeni care a murit nu rămâne în mormânt. Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin”.
Ne uimeşte această atmosferă pascală, în care dispare orice asprime sau distanţă, şi toţi sunt invitaţi să participe la bucuria iertării, la Cina cea de Taină, împreună cu Hristos Preamilostivul, care dăruieşte tuturor iertarea. Am putea să ne gândim dacă mai are rost abstinenţa şi înfrânarea din timpul Postului Mare, din moment ce în noaptea Paştelui auzim un astfel de îndemn. Credinţa, însă, presupune şi reponsabilitate. Când vedem cât de multe a făcut Hristos pentru noi, în ce fel ne-a dovedit iubirea Sa, nu putem să rămânem fără reacţie, fără a-i răspunde cumva. Şi atunci postul şi toate faptele credinţei noastre devin tocmai expresii ale recunoştinţei noastre.

R: Cum am putea trăi sărbătoarea Învierii?
P.S.: Rămâne deosebit de emoţionantă marea slujbă din noaptea Paştelui în care creştinii primesc şi îşi împart treptat lumina învierii aprinsă de la lumânarea pascală care îl simbolizează pe Hristos, Biruitorul morţii. La fel ca poporul biblic condus de Dumnezeu din stâlpul de foc spre Ţara Făgăduinţei, credincioşii păşesc prin întunericul nopţii în urma lui Hristos cel înviat. Toţi ascultă în tăcere relatarea lucrărilor minunate înfăptuite de Hristos la Învierea Sa. Vestea învierii lui Hristos desprinsă din proclamarea Evangheliei face ca o tresărire tainică să străbată tot pământul şi trezeşte oamenii la viaţă, la bucurie şi speranţă. Hristos a înviat! Se aude de zeci de ori în această noapte. De la îngerul care le-a vestit mironosiţelor că Hristos a înviat, de le vestea pe care ele au adus-o ucenicilor că Hristos a înviat, de la vestea pe care ei au dus-o în toate părţile lumii şi până astăzi, simţim şi noi după peste două mii de ani fiorul ce i-a cuprins atunci pe toţi cei prezenţi lângă Hristos. Astfel, vestea Învierii îşi începea cursul prin istoria lumii ca un val cosmic, calm şi maiestos, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea opri până la sfârşitul lumii. Au trecut peste douăzeci de secole şi vestea „Hristos a înviat”, limpede şi proaspătă, răsună cu aceeaşi emoţie ca în dimineaţa zilei de după sâmbătă, care curând a devenit pentru creştini duminica – Ziua Domnului. Trăim prospeţimea mesajului Învierii lui Hristos, într-un mod cu totul special, în comunitatea credincioşilor reuniţi la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală, care este o sărbătoare săptămânală a Paştelui. Duminica este un adevărat monument viu, este dovada istorică cea mai puternică a Învierii lui Hristos. Nu trebuie să aşteptăm doar o dată în an ca să sărbătorim Paştele, căci fiecare duminică este pentru noi o invitaţie la căutarea Împărăţiei Cerurilor.

R.: Preacuvioase Părinte Stareţ, aveţi un mesaj pentru cititorii ziarului nostru?
P.S.: Vă doresc tuturor să petreceţi sărbătorile pascale cu multă bucurie şi pace. Şi nu uitaţi că Învierea lui Hristos înseamnă că El a coborât în iadul fiecăruia dintre noi pentru ca să nu mai fim singuri în tristeţea noastră, în durerea noastră, în boala noastră, nici chiar în moartea noastră. El ne-a adus tuturor lumina. Cu adevărat a înviat Domnul! Aşadar, căutaţi pe Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru!
Vă mulțumim!