Connect with us

Politica

Costel Barbu, deputat PNL- „Vă asigur că voi fi foarte atent la fondurile care vor fi alocate dezvoltării Teleormanului”

Published

on

Declarație de presă

Am început prima sesiune parlamentară a acestui an cu gândul la Teleorman și hotărârea de a face tot ce ține de mine să aduc proiecte care să asigure o viață mai bună vouă, teleormănenilor.

Județul Teleorman, așa cum am mai spus, are nevoie acută de investiții în sănătate, în educație, în infrastructură, în primul rând. Avem proiecte începute, pe care le vom finaliza anul acesta, alte proiecte sunt în diferite faze de execuție și avem proiecte pentru care existența fondurilor este condiție esențială pentru înscrierea lor pe lista de finanțare.

Sunt încrezător că bugetul de stat pe 2021, la care premierul liberal, Florin Cîțu, și cabinetul de miniștri lucrează în aceste zile, va fi unul echilibrat, care asigură condițiile dezvoltării macroeconomice sustenabile a României în acord cu previziunile de la nivel european și are în centrul său domeniile prioritare: investiții, sănătate, educație.

Mă aștept, ca după negocierile complexe, care au loc în interiorul Executivului, să se ajungă foarte repede la un consens, astfel încât în cel mai scurt timp, guvernul să pună pe masa Parlamentului proiectul de buget pe 2021, pentru a fi dezbătut și aprobat.

Relansarea economică a României poate avea succes sub o guvernare coerentă, bazată pe încredere și parteneriat, pornind de la realități economice corecte și legislația actuală pentru susținerea obiectivelor comune de dezvoltare ale coaliției.

Vă asigur că voi fi foarte atent la fondurile care vor fi alocate dezvoltării Teleormanului, susținerii comunității de afaceri teleormănene, construcției, reabilitării și modernizării de drumuri, de unități sanitare și școlare.

Mă bazez pe o reală colaborare și un dialog consistent atât cu administrațiile locale teleormănene, cât și cu cetățenii din Teleorman, care și-au pus speranțele în #PNLTeleorman și vor să fie parte a dezvoltării comunității noastre.

#OameniiContează
#DezvoltămTeleormanul
#Buget2021
#ReușimÎmpreună

Costel Barbu- deputat PNL

Politica

Primăria Nanov, rampă de lansare pentru noi funcționari publici

Published

on

By

Marius Stancu ales în unanimitate de voturi secretar general al PNL Teleorman (mai mult…)

Continue Reading

Politica

Senatorii și deputații vor plăti absențele nemotivate – 940 lei pe zi – AUR solicită eliminarea prezenței on-line

Published

on

By

Astăzi, Parlamentul a adoptat o inițiativă nemaiîntâlnită, respectiv majorarea de 5 ori a sancțiunilor pentru absențele nemotivate ale deputaților și senatorilor. (mai mult…)

Continue Reading

Politica

12 candidați intră în lupta pentru funcția de președinte al României

Published

on

By

Din cei 30 care și-au depus candidaturile pentru funcția de președinte, BEC a validat doar 12 pretendenți la România. (mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite