Actualitate
Convenția Județeană PLUS Teleorman
În cursul zile de duminică, 28 iulie 2019, membrii PLUS Teleorman și-au ales conducerea județeană după o perioadă intensă de campanie internă. Alegerile s-au desfășurat în Alexandria, fiind prezidate de Andrei Lupu, în calitate de reprezentant al Biroului Național PLUS. Până la momentul alegerilor, structura de conducere a filialei județene a fost coordonată de Grupul de Inițiativă Județeană, care ulterior a fost dizolvat pentru a permite noii echipe a Biroului Județean să fie instalată în funcție.
Procesul de vot a fost coordonat de echipa Regională PLUS Muntenia: Raul Pop, Niculina Tîlvar și Marius Vlădescu. Votul a fost unul secret, pe buletine de vot pretipărite. Cei care și-au motivat absența anterior evenimentului au avut opțiunea de a vota online.
Structura PLUS Teleorman, în urma procesului de votare validat în 28 iulie 2019, este alcătuită din: Biroul Județean, Biroul Județean al Generației PLUS, Comisia Județeană de Integritate și Arbitraj, respectiv Comisia de Cenzori.
Astfel, președintele ales al PLUS Teleorman este Aurel Fierăscu cu echipa biroului județean compusă din: George Iordăchiță, Cristian – Vasile Irimiea, Ovidiu Ursu, Liviu Barbu, Costin Fierăscu, George Dumitru, Sorin Tudosie și Nicolae – Cristian Popescu.
Aurel Fierăscu: “PLUS Teleorman a apărut în decembrie 2018, dintr-o inițiativă a unui grup de zece teleormăneni. De cele mai multe ori, începuturile sunt anevoioase, dar împreună am reușit, încă din prima jumătate a acestui an, să consolidăm prezența PLUS în Teleorman, să trecem prin prima noastră campanie electorală și primul rând de alegeri, devenind astfel a treia forță politică a județului.
Astăzi, am venit în fața membrilor PLUS pentru a le cere încrederea. Atât eu, cât și colegii mei, am fost învestiți cu responsabilitatea a doi ani de muncă. Am ales un drum lung și plin de provocări. Totodată, este un drum pe care, personal, merg cu mult curaj și bucurie, știind că alături de mine am o echipă puternică ca cea aleasă astăzi.
Îi chem alături de noi pe toți membrii și simpatizanții noștri, pentru a reconstrui un județ modern, așa cum merităm.
Împreună vom crea o alternativă sănătoasă și credibilă la actualul peisaj politic local pentru că noi nu suntem la fel și pentru că Teleormanul este altfel.“
Componența echipei Biroul Județean al Generației PLUS are ca președinte ales pe George Dumitru iar în componența biroului pe: Catalin Drăgodan, Mihai Moisei, Alina Moraru și Alexandra Albu.
George Dumitru: “Generatia Plus Teleorman este formată din tinerii creativi, curajoși și proactivi ai județului nostru. Valorile noastre sunt: colaborare, competență, integritate, perseverență și respect.
Una dintre misiunile Generației PLUS Teleorman este să aflăm ce își doresc cu adevărat tinerii din Teleorman creând o comunitate în care tinerii se dezvoltă și învață. Dialogul va fi metoda prin care putem să învățăm de la toate generațiile și astfel dorim să ascultăm și mai ales să fim ascultați. Noi ne dorim să creăm o mișcare a tinerilor pregătiți să ia decizii corecte pentru România, pentru că de cele mai multe ori generațiile mai mari nu au procedat în consecință. Vrem să sprijinim tinerii, indiferent de origine socială, etnie, sex, religie, doar așa putem crea climatul de unitate de care județul Teleorman are mare nevoie.
Principalele obiective ale „Generației PLUS“ sunt:
● Crearea unei mișcări a tinerilor pregătiți să ia decizii în mod responsabil pentru România;
● Atragerea către acțiunea politică a unui număr cât mai mare de tineri, prin schimbarea conotației negative pe care politica o are la nivelul societății;
● Sprijinirea dezvoltării tuturor tinerilor și încurajarea diversității acestora;
● Consultarea tinerilor cu privire la cele mai importante decizii pe care PLUS le va lua pentru viitorul României;
● Crearea unui mediu în cadrul căruia tinerii își formează și își exprimă viziunea sau opiniile politice;
● Încurajarea tinerilor să învețe de la toate generațiile cum se pot implica în societate în beneficiul celorlalți
În mod particular Generatia Plus Teleorman își propune promovarea tinerilor de valoare din județ, promovarea culturii și a responsabilității sociale.
Vă așteptăm să ne fiți alături în proiectele noastre!”
Partidul PLUS a fost înființat pe 15 decembrie 2018, iar la aproape 6 luni de la înființare a avut primul exercițiu electoral. PLUS Teleorman alături de USR a reușit să atingă un procent de 8,8% devenind astfel a treia forță politică din județ.
Actualitate
Președintele filialei PNL Teleorman, Daniel Constantin- Secretar General al Guvernului
Daniel Constantin, președintele filialei teleormănene a PNL. va fi numit secretar general al Guvernului, o decizie propusă de PNL și susținută de Ilie Bolojan. Această funcție, deși anunțată, nu este încă oficială, urmând să fie formalizată luni, 20 ianuarie.
La începutul anului 2024, Constantin a preluat conducerea interimară a filialei PNL Teleorman, un județ dominat de influența PSD. El a avut misiunea de a revitaliza organizația liberală și de a spori competitivitatea PNL într-un județ cunoscut pentru provocările sale politice.
Constantin și-a construit o carieră bogată în funcții guvernamentale. În 2003 a fost consilier la cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană, devenind coordonator la Corpul Consilierilor de Integrare Europeană, În anul 2009 a fost Director General la APIA, iar timp de 5 ani, președintele Partidului Conservator. Deasemenea, a ocupat funcția de viceprim-ministru, ulterior fiind numit ministru al Agriculturii. Timp de 22 de ani, Daniel Constantin a reușit să se impună ca un politician abil, în diferitele funcții de conducere.
Ca secretar general al Guvernului, Daniel Constantin are oportunitatea de a demonstra că poate contribui semnificativ în noul guvern, în ciuda criticilor. Totodată, rămâne de văzut dacă va reuși să întărească PNL Teleorman și să aducă schimbări pozitive într-un județ cu mari provocări politice.
Actualitate
Investiție majoră la Școala Gimnazială Alexandru Colfescu: laboratoare digitalizate și o sală de sport ultramodernă din fonduri europene
Primăria Alexandria a anunțat depunerea unui proiect finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, care va aduce schimbări majore pentru Școala Gimnazială Alexandru Colfescu. Proiectul, intitulat „Extindere cu laborator digitalizat, cu sală de sport, grupuri sanitare și vestiare și dotare – Școala Gimnazială Alexandru Colfescu”, beneficiază de o finanțare de aproximativ 15,5 milioane de lei, dintre care 98% provin din fonduri europene, iar 2% reprezintă contribuția primăriei.
Școala Gimnazială Alexandru Colfescu este una dintre cele mai importante instituții de învățământ din Alexandria, găzduind 423 de elevi și 31 de cadre didactice care predau în trei clase de grădiniță, nouă clase de învățământ primar și șapte clase de gimnaziu.
Proiectul vizează construirea unui nou corp de clădire ce va include două laboratoare digitalizate, o sală de sport modernă, grupuri sanitare separate pentru fete și băieți, un vestiar pentru fiecare categorie, un birou pentru profesori și un spațiu tehnic. Totodată, sala de sport va dispune de parchet, încălzire prin pardoseală, recuperatoare de căldură și panouri fotovoltaice, iar laboratoarele vor fi echipate cu aparatură de ultimă generație.
Directorul Școlii Gimnaziale Alexandru Colfescu, Liviu Candidatu, un pasionat de sport și titular la Clubul Sportiv Școlar din Alexandria, a explicat importanța acestui proiect. „Este un proiect care va ajuta foarte mult acești copilași, mai ales că în această parte a orașului nu există o sală de sport. Privind din centru, celelalte unități de învățământ sunt dotate cu astfel de săli, în timp ce noi suntem singurii care nu aveam această facilitate”, a declarat acesta.
Directorul a detaliat beneficiile noii săli de sport, subliniind multiplele posibilități pe care le va deschide. „Ne dorim ca această sală să fie utilizată nu doar pentru orele de educație fizică, ci și pentru dezvoltarea parteneriatelor cu Clubul Sportiv Școlar și Clubul Sportiv Municipal din Alexandria. Astfel, putem facilita selecția copiilor la diferite secții sportive”, a adăugat acesta. „Viziunea mea pentru această sală este mult mai amplă, în primul rând pentru copiii din școală, dar și pentru sportul din Alexandria.”
De asemenea, Liviu Candidatu a menționat că proiectul va contribui la modernizarea învățământului. „Laboratoarele digitalizate vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, ceea ce va aduce o schimbare semnificativă în modul în care elevii noștri vor studia. Este un pas important spre educația viitorului”, a explicat acesta.
Directorul a evidențiat și sprijinul consistent oferit de primărie în faza inițială a proiectului. „Primăria ne-a ajutat foarte mult, atât financiar, cât și cu partea de documentație. Fără acest sprijin, nu am fi avut cum să realizăm acest proiect. Tot ceea ce ține de studiile de fezabilitate și proiectul tehnic a fost asigurat de primărie”, a precizat acesta.
În plus, infrastructura nou construită va integra soluții moderne și sustenabile. „Totul va fi digitalizat. Sala de sport va avea încălzire prin pardoseală, panouri fotovoltaice și recuperatoare de căldură, fiind gândită pentru un consum energetic eficient. Aceste dotări vor permite utilizarea sălii pentru multiple discipline sportive”, a declarat directorul.
Proiectul reprezintă un pas important în creșterea calității educației în municipiul Alexandria, asigurând elevilor condiții moderne pentru desfășurarea orelor și activităților sportive, dar și o infrastructură rezilientă în fața cerințelor educației digitale. „Este un proiect cu impact pe termen lung, atât pentru comunitatea educațională, cât și pentru cea sportivă”, a concluzionat Liviu Candidatu.
Actualitate
Câinii sănătoși nu vor mai fi eutanasiați
Senatul a aprobat tacit un proiect de lege ce prevede interzicerea eutanasierei câinilor sănătoși, încurajând în schimb procedurile de sterilizare a acestora. (mai mult…)
-
Administratie3 săptămâni ago
Iuli Lăzărescu, primarul de 27 de ani – 83 de zile de mandat la Scurtu Mare
-
Social4 săptămâni ago
Locuitorii din Roșiorii de Vede cer măsuri urgente: zgomot, poluare și distrugeri provocate de tirurile unei fabrici
-
Parlamentare 20244 săptămâni ago
Ciprian Ciuperceanu, senator de Teleorman: „Promit să lupt pentru progresul cetățenilor”
-
Uncategorized3 săptămâni ago
Adrian Gâdea anunță numirea unui nou administrator public al județului Teleorman
-
Actualitate4 zile ago
Investiție majoră la Școala Gimnazială Alexandru Colfescu: laboratoare digitalizate și o sală de sport ultramodernă din fonduri europene
-
Administratie2 zile ago
Consiliul Județean Teleorman a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 546 Turnu Măgurele -limită județul Olt
-
Actualitate9 ore ago
Președintele filialei PNL Teleorman, Daniel Constantin- Secretar General al Guvernului
-
Administratie2 zile ago
𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥 – 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢, 𝐧𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞!