Connect with us

Actualitate

Consultare de piață pentru cadastrarea imobilelor din 12 localități teleormănene, cu fonduri europene

Published

on

12 localități rurale din Teleorman au fost incluse în Programul național de cadastru și carte funciară.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară  a inițiat o consultare de piață pentru obținerea de soluții financiare, în vederea estimării prețurilor pentru realizarea cadastrului general în 309 unități administrativ-teritoriale.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a publicat, în data de 16.03.2021, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul MC1014146 <>.Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).

Prin consultarea de piață, ANCPI solicită soluții financiare, respectiv preț estimat pe hectar, pentru fiecare dintre cele 309 localități care vor face obiectul unor proceduri de achiziție publică. Printre acestea se află și 12 UAT-uri din județul Teleorman : Brânceni, Bujoreni, Buzescu, Drăgănești de Vede, Gălăteni, Lunca, Mavrodin, Nenciulești, Olteni, Rădoiești, Vârtoape și Vedea cu suprafețe cuprinse între 321 și 5755 hectare.

Termenul până la care persoanele/organizațiile pot transmite soluțiile/opiniile/sugestiile/recomandările este de 10 zile de la data publicării anunțului în SEAP.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT- uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Percheziții în Alexandria și Nano

Published

on

By

Polițiștii teleormăneni au descins, joi, la șase adrese din municipiul Alexandria și comuna Nanov, în cadrul unui dosar penal legat de incidentul produs în urmă cu o săptămână în localitatea Nanov. Acțiunea, coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, a vizat inclusiv domiciliile celor patru indivizi aflați în arest la domiciliu.

Oamenii legii au ridicat mai multe obiecte tăietoare și telefoane mobile, relevante pentru anchetă, cu sprijinul luptătorilor SAS și al jandarmilor. Precizăm că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Continue Reading

Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

Published

on

By

Continue Reading

Actualitate

Alertă de posibilă explozie la Combinatul chimic Turnu Măgurele

Published

on

By

Pompierii din cadrul ISU Teleorman intervin pe platforma Combinatului Chimic din municipiul Turnu Măgurele, după ce au fost identificate posibile substanțe chimice periculoase. La fața locului acționează o autospecială de stingere a incendiilor, o autospecială CBRN, un echipaj pirotehnic și două echipaje SAJ Teleorman.

Pentru gestionarea situației au fost anunțate Garda Națională de Mediu Teleorman, Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman, Direcția de Sănătate Publică Teleorman, IPJ Teleorman – Serviciul Arme, Muniții, Explozivi și Substanțe Periculoase, IJJ Teleorman și CLSU al municipiului Turnu Măgurele. În funcție de evoluția situației, ISU Teleorman va reveni cu informații.

UPDATE: Echipajul CBRN a realizat verificări cu aparatura de specialitate, iar în urma măsurătorilor nu au fost constatate valori anormale în zona vizată de pe platforma Combinatului Chimic din Turnu Măgurele. Situația a fost preluată de autoritățile competente, care vor continua verificările și vor dispune măsurile necesare.

Continue Reading

Cele mai citite