Politica
Comunicat de presă: Domnule Florescu, fiți demn!
În urma acuzațiilor nereale lansate în spațiul public de vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Florescu, exclus din PNL Teleorman prin votul membrilor BPJ, consilierii județeni ai Partidului Național Liberal își exprimă public dezacordul cu privire la modul în care acesta a ales să părăsească partidul.
Suntem nemulțumiți și indignați de afirmațiile fostului coleg, pe care noi, consilierii județeni ai PNL, l-am ales pentru funcția administrativă încă ocupată de acesta în Consiliul Județean, fiind o funcție politică, nicidecum un merit pe persoană fizică.
Nemulțumirile noastre, domnule fost coleg, le cunoașteți de mult timp, am avut discuții în acest sens, dar nu am ajuns la niciun rezultat. Ca să acoperiți lipsa de susținere a proiectelor partidului care v-a așezat în acel scaun, ați încercat să deturnați atenția publică de la acțiunile dvs. reprobabile, prin acuzații nefondate la adresa conducerii PNL Teleorman și, implicit, a noastră, a tuturor celor care v-am susținut.
Noi, consilierii județeni ai PNL, am votat pentru proiecte în mediul rural, cu care dumneavoastră nu ați fost de acord și pe care le-ați boicotat prin diferite tertipuri (votând împotrivă, lipsind de la ședințe sau prin abținere), astfel încât investițiile propuse de noi – locuri de joacă pentru copii, platforme pentru deșeuri, terenuri de sport – toate pentru mediul rural din Teleorman, să nu primească finanțare.
Ați invocat o presupusă nelegalitate, care nu a fost stabilită de instituțiile supreme cu competențe în domeniu. Mai exact, ne spuneți că nu poate Consiliul Județean, din banii nefolosiți anul trecut, să investească în UAT-urile „de la țară”, motivând, astfel, faptul că v-ați alăturat PSD de mai multe ori, boicotând proiectele noastre sau votând împotriva lor. De fapt, ați votat împotriva celor care v-au ales pentru funcția pe care o ocupați acum.
Nu știm cu ce primari v-ați întâlnit prin parcări, așa cum ați afirmat, dar știm sigur că primarii liberali sunt indignați de atitudinea pe care ați avut-o în ultima perioadă, de faptul că ați boicotat proiectele noastre pentru comunitățile lor și, nu în ultimul rând, de faptul că denigrați public conducerea PNL Teleorman, invocând tot felul de teorii ale conspirației.
Conducerea filialei județene a susținut și i-a ajutat permanent pe primarii noștri în elaborarea proiectelor de investiții, dar acesta este un aspect care vă este străin, mai ales de când sunteți mai preocupat să ne combateți, decât să ne sprijiniți inițiativele, așa cum ar fi fost firesc și corect.
În calitate de lider al consilierilor județeni PNL, vă rog ca, din respect pentru oamenii care v-au votat pentru a le reprezenta interesele, să părăsiți cu demnitate partidul, întrucât nu mai sunteți considerat reprezentantul celor care v-au ales!
Pentru modul în care ați trădat electoratul, reprezentând alte interese, vă cerem să plecați din Partidul Național Liberal!
Florin Titirișcă,
Liderul grupului
consilierilor județeni ai PNL Teleorman
Politica
Ședința consiliului local la Zimnicea, pe 14 August
Primarul Petre Pârvu a convocat Consiliul Local al orașului Zimnicea pentru o ședință extraordinară în sistem online, vineri, 14 august 2026, de la ora 10:00.
Pe ordinea de zi figurează două proiecte de hotărâre, ambele inițiate de edil. Primul vizează aprobarea reactualizării Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism. Al doilea se referă la modificarea unei hotărâri privind grupul de lucru pentru identificarea așezărilor informale și stabilirea măsurilor necesare în oraș.
Politica
Primarul Mazilu Liviu Adrian: „PSD Mârzănești rămâne echilibrat, fără radicalism”
Primarul comunei Mârzănești, Mazilu Liviu Adrian, a transmis un mesaj politic în numele PSD Mârzănești, prin care își reafirmă apartenența la un partid de stânga, centrat pe om și comunitate. Edilul a declarat că organizația locală alege să „rămână la fel” și respinge deciziile radicale sau extreme.
„Uneori, schimbarea înseamnă să nu te schimbi”, a subliniat primarul, amintind de principiul că trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Mazilu a precizat că PSD Mârzănești crede într-o administrație care construiește și găsește soluții, nu care creează conflicte, și că educația rămâne o prioritate absolută pentru comunitate.
„Nu promitem radicalism, nu promovăm extremismul, nu încurajăm dezbinarea. Echilibrul ne caracterizează”, a conchis primarul, asigurând cetățenii că organizația va continua cu responsabilitate și consecvență.
Politica
„Ca senator, mă opun ferm acestor măsuri care distrug turismul românesc!”
Senatorul PSD Claudiu Daniel Catană critică dur decizia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, de a emite ordine de demolare pentru terasele de pe plaja din Mamaia chiar în plin sezon estival. El consideră că, în loc să simplifice autorizările și să creeze un cadru legal clar pentru activitățile de pe litoral, ministerul preferă să închidă afaceri care sunt deja îngenuncheate de taxele fiscale impuse de guvern.
Acesta atrage atenția că, în timp ce în toată lumea plajele sunt pline de terase, restaurante și beach bar-uri, România alege să lovească în turism prin birocrație.
-
Actualitate4 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
Actualitate3 săptămâni agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate2 săptămâni agoVirus West Nile depistat la Videle
-
accident3 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
-
Actualitate4 zile agoCopil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
-
Actualitate3 săptămâni agoNoi contracte de finanțare pentru șapte localități din Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoCampanie gratuită de colectare deșeuri în Teleorman, între 1 și 14 Septembrie
-
Actualitate4 săptămâni agoUn copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
