Actualitate
Comunicat de presă
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în județul Teleorman, în perioada 23 martie – 8 aprilie 2026
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman”, în colaborare cu operatorul de salubrizare IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL și unitățile administrativ-teritoriale membre, organizează în perioada 23 martie – 8 aprilie 2026 o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, destinată cetățenilor din județul Teleorman.
Această acțiune are ca obiectiv sprijinirea comunităților locale în gestionarea corectă a deșeurilor de mari dimensiuni, contribuind la menținerea curățeniei în localități, la protejarea mediului și la prevenirea depozitării necontrolate.
Tipuri de deșeuri voluminoase care pot fi predate:
•Mobilier: mese, scaune, dulapuri, birouri, rafturi, paturi etc.;
•Obiecte de uz casnic și decor: canapele, saltele, covoare, carpete, perdele, draperii etc.;
•Obiecte sanitare: căzi, chiuvete, vase de toaletă, cabine de duș, baterii etc.;
•Alte obiecte mari: uși, tocuri de uși, geamuri, calorifere, diverse obiecte de mari dimensiuni.
Deșeuri care NU sunt acceptate în cadrul campaniei:
•deșeuri reziduale;
•deșeuri reciclabile;
•deșeuri vegetale (crengi);
•deșeuri periculoase;
•deșeuri din construcții și demolări (moloz).
Pentru a beneficia de această campanie, cetățenii se pot adresa la nr de tel 021.9739.
Deșeurile Voluminoase se vor ridica în baza unei comenzi telefonice.
Recomandare către cetățeni
Reamintim că abandonarea deșeurilor voluminoase în locuri neautorizate conduce la degradarea aspectului localităților și la afectarea mediului înconjurător.
În acest sens, recomandăm utilizarea serviciilor organizate de colectare puse la dispoziție în cadrul acestei campanii.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman” încurajează cetățenii să participe activ la această campanie și să contribuie la menținerea unui mediu curat și a unor comunități bine întreținute.
Actualitate
Virus West Nile depistat la Videle
Primarul Cornel Gogan a anunțat că o persoană din oraș a fost confirmată cu virusul West Nile de către Institutul Matei Balș. Edilul le cere locuitorilor să evite să stea afară seara, în special după lăsarea întunericului.
Dezinsecția împotriva țânțarilor va începe vineri seara și va continua până duminică inclusiv, atât în oraș, cât și în toate cartierele. Primarul a precizat că, din punct de vedere legal, intervenția nu poate începe mai devreme de vineri. Pe durata acțiunii, cetățenii sunt rugați să rămână în locuințe.
Primarul a menționat că nu se știe cu certitudine dacă persoana a fost infectată pe raza orașului Videle sau în altă localitate ori țară.
Actualitate
Tânăr din Castranova reținut după ce a înjunghiat un alt tânăr în spate
Un tânăr de 22 de ani din Castranova a fost reținut ieri pentru 24 de ore. Pe 30 august, pe la ora 4:30, în Malu Mare, a lovit cu un obiect ascuțit în spate un alt tânăr de 22 de ani, în urma unui conflict. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii i-au oferit victimei posibilitatea de a cere ordin de protecție, dar acesta a refuzat. Agresorul a fost reținut de Secția 4 Coșoveni și introdus în Centrul de Reținere al IPJ Dolj. Astăzi va fi prezentat procurorului de la Judecătoria Craiova.
Actualitate
62 de intervenții în 72 de ore pentru pompierii din Teleorman
Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele trei zile. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor pentru 48 de persoane, iar salvatorii au intervenit la două accidente rutiere cu patru victime, pe DJ 612A la Roșiorii de Vede și în comuna Scrioaștea. Au mai deblocat uși pentru două persoane cu probleme medicale, au stins trei incendii de vegetație, au salvat un animal căzut într-o fântână și au asigurat măsurile PSI la evenimente publice în Alexandria și Drăgănești-Vlașca.
Inspectorii de prevenire au efectuat șapte controale în Alexandria, Videle și Măldăeni, aplicând 24 de amenzi în valoare de 65.000 de lei. Printre sancțiuni: 20.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu, 10.000 lei pentru iluminat de siguranță lipsă și 5.000 lei pentru neavizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Măldăeni.
-
Actualitate2 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
accident3 săptămâni agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate3 săptămâni agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
-
Actualitateo săptămână agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate4 săptămâni agoContract pentru DJ 703, semnat miercuri la Consiliul Județean
-
Actualitate3 săptămâni agoTragedie la Nanov!!!!
-
Actualitate3 săptămâni agoPreședintele Consiliului Județean Adrian Gadea: „A fost semnat contractul de 69 km de drum județean reabilitat”
-
accident2 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
