Connect with us

Actualitate

Certificate digitale UE privind COVID.Testare de interconectare realizată cu succes de România

Published

on

Testarea de interconectare realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) cu grupul tehnic de lucru de la nivel european s-a realizat cu succes. Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În cursul zilei de miercuri, 26 mai, potrivit programării stabilite la nivel european, România a realizat testarea de interconectare la gateway-ul UE care centralizează și administrează cheile publice ale țărilor membre, necesare pentru verificarea semnăturilor digitale. Testarea s-a realizat în comun cu Letonia.

Pentru implementarea certificatelor digitale UE în țara noastră, STS a realizat infrastructura de comunicații și sistemul informatic care permit interconectarea cu gateway-ul european. În cadrul testului s-a realizat upload-ul cheii publice a certificatului DSC (document signing certificate) în gateway-ul UE (DGCG) pentru centralizare. Cu ajutorul cheii private vor fi semnate certificatele digitale UE emise de România.

Certificatul digital UE conține date de identificare esențiale – numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.
După implementarea sistemului informatic în țara noastră, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificatele digitale UE se va realiza automat din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și din aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Certificatele vor fi emise în format digital, cu posibilitatea de a fi afișate pe smartphone, însă vor putea fi prezentate și în formă tipărită. Acestea vor include un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală aparține emitentului, astfel încât cetățenii nu vor avea nevoie de o semnătură digitală.
Certificatele digitale UE sunt gratuite și vor facilita călătoriile în spațiul european fără restricții epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mișcare.

Următoarea etapă cuprinde finalizarea portalului securizat de unde cetățenii vor putea să își descarce certificatele digitale UE și realizarea internă a testelor de performanță și de securitate ale sistemului informatic.
Potrivit calendarului de lucru de la nivel european, certificatele digitale UE vor fi implementate la începutul lunii iulie. Din punct de vedere tehnic, specialiștii STS vor putea asigura implementarea sistemului informatic în acord cu graficul stabilit de experții UE.

Actualitate

Topul firmelor Teleormănene, eveniment de top

Published

on

By

Camera de Comerț Industrie și Agricultură Teleorman a organizat evenimentul anual de premiere a excelenței în afaceri, Topul Firmelor Teleorman. (mai mult…)

Continue Reading

Actualitate

Nea Marin coregraful face preselecție în Alexandria

Published

on

By

Nea Marin și Ansamblul de Cântece și Dansuri “CUNUNA BURNASULUI”organizează preselecție de dansatori – BĂIEȚI, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, din toate școlile și liceele din Municipiul Alexandria!
Sunteți așteptați marți, 05.11.2024, ora 18.00, la sala de sport a Școlii Gimnaziale “Ștefan cel Mare” din Alexandria!

Continue Reading

Actualitate

,,TELEORMAN AGROFEST,, – o nouă ediție la ALEXANDRIA

Published

on

By

Mâine, 1 noiembrie se deschide o nouă ediție AGROFEST. (mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite