Actualitate
ASOCIAȚIA MICNEWS DĂ STARTUL CAMPANIEI AMINTEȘTE-ȚI DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ DONÂND UN GHIOZDAN CĂLĂTOR
Școala iată iată începe. Părinții își iau voinicii și dau fuga pe la cumpărături, ca să reușească să-i pregătească de noul an școlar. Unii pici merg pentru prima dată la studii, au primul clopoțel.
Fiecare caiețel, pix, penar și mult așteptatul ghiozdan le transmite micuților un amalgam întreg de emoții. Îmi amintesc momentul când am mers în clasa întâi, mi se făcea inima precum un purice și roșeam la fiecare întrebare. Habar n-aveam de ce mă așteaptă și ce-i cu toată mulțimea asta de oameni.
Cu toate astea, ardeam de nerăbdare să mă laud colegilor cu bunătățile colorate din ghiozdan. Dar, uite că, există copii, părinții cărora nu au posibilitatea să le ofere odorașilor săi ghiozdanul plin cu emoții frumoase. Așa că, ne-am gândim să lansăm un proiect sau, mai bine zis, o campanie, care ar susține micii școlari.
Ne dorim să facem fericiți 90 de copii din localitățile Pantelimon, Petrechioaia, Cernica si Jud. Iasi, Comuna Bals.
Există 2 posibilități de a susține micii prichindei. Una, e să donați ghiozdanul cu cele necesare, chiar gătit de voi, ori să susțineți campania AMINTEȘTE-ȚI DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ DONÂND UN GHIOZDAN CĂLĂTOR.
Fiecare donator va primi un reportaj foto și video pentru transparența campaniei AMINTEȘTE-ȚI DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ DONÂND UN GHIOZDAN CĂLĂTOR.
Deci: 10 caiete de matematică, 10 caiete de limbă română, un caiet de muzică, o mapă pentru desen, un penar, un set de creioane colorate, 5 pixuri, acuarelă și 2 pensule, clei uscat, creioane simple, riglă, set de învelitori, radieră, ascuțitoare și tot ce îți mai poftește inima.
Campania AMINTEȘTE-ȚI DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ DONÂND UN GHIOZDAN CĂLĂTOR. se va desfășura în perioada 26-30 august și sperăm cu ajutorul oamenilor super faini, să colectăm suma de 25 000 lei sau ghiozdanele pline cu bunătăți colorate și emoții frumoase.
Educația este cea mai sigură cale de a scăpa de sărăcie. Ajută-ne să creștem un viitor prosper!
Pentru informații despre localizarea sediului sau oricare alte informații, ne poți contacta la numărul 0739.570.999, coordonator campanie: Mihai Căldăraru
Actualitate
Doi frați, reținuți după ce s-au agresat reciproc
În urma unor discuții în contradictoriu, doi frați s-ar fi agresat fizic reciproc, în comuna Beucă. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 12:50, iar în urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Cazul este instrumentat de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, într-un dosar penal pentru violență în familie. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Actualitate
Bărbat reținut pentru violență în familie, la Alexandria
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, la locuința acesteia din municipiul Alexandria. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 15:50. Polițiștii Poliției municipiului Alexandria au întocmit un dosar penal pentru violență în familie, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Actualitate
Un copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
Un băiețel din Malu Mare a venit la poliție cu mama lui, cu inima grea. I se furase bicicleta. Polițiștii l-au ascultat, au căutat și au găsit-o. L-au chemat pe micuț să i-o înapoieze, iar bucuria din ochii lui a spus tot.
-
Actualitate2 săptămâni agoIncendiu pe 50 ha la Smărdioasa
-
Actualitate2 săptămâni agoTânăr de 24 de ani, înecat în balta de lângă Plosca
-
accident3 săptămâni agoTânăr găsit mort pe marginea drumului
-
accident5 zile agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate3 săptămâni agoBătaie la Vârtoape. 13 persoane, reținute
-
Actualitate3 săptămâni agoPatru traficanți de cocaină, arestați preventiv 30 de zile
-
accident4 săptămâni agoS-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit nimic
-
Actualitate6 zile agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
