Actualitate
Aproape 500 mii lei din bugetul local pentru reabilitarea Cavoului Arizan
La un an distanță față de prima încercare de aprobare a documentației de avizare a lucrărilor de investiții pentru reabilitarea Cavoului Arizan din Roșiori de Vede, devizul general a fost actualizat și se află pe masa Consiliului local pentru aprobare.
Într-o ședință extraordinară a CL Roșiori de Vede, din iulie 2019, când trebuia aprobată documentația de avizare a lucrărilor pentru acest obiectiv de investiții, au existat niște obiecții privind costurile care se ridicau la aproape 1,7 milioane de lei. Suma aceasta, suportată din bugetul local, li s-a părut enormă pentru renovarea unui cavou din mijlocul cimitirului și chiar s-a propus, atunci, construirea un muzeu dedicat familiei Arizan în centrul municipiului, cu mai puțini bani, pentru a cinsti memoria salvatorilor orașului.
Conform devizului actualizat, reabilitarea edificiului funerar, aflat pe Lista monumentelor istorice din 2015, la categoria cavou, grupa valorică B, valoarea totală a lucrărilor este de 498.604 lei. În documentația tehnică întocmită de un birou de arhitectură din București este prevăzută „reabilitarea monumentului prin înlocuirea elementelor friabile, așa cum indică expertiza de structură, prin izolarea și îndepărtarea materialelor uzate, cum indică expertizele pe elementele de lemn, metal sau componente artistice, precum și completarea elementelor decorative.” Finanțarea acestei investiții este asigurată din bugetul local al municipiului Roșiori de Vede.
T.C.
Actualitate
Prins fără permis și refuz la etilotest în Craiova
Un bărbat de 45 de ani a fost prins noaptea trecută la volan pe strada Dezrobirii din Craiova, deși avea permisul suspendat. Polițiștii i-au simțit halena de alcool, dar când i-au cerut să sufle în aparat, a refuzat. A fost dus la spital pentru probe biologice și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
În aceeași noapte, rutieriștii au mai prins doi șoferi băuți. Un bărbat de 35 de ani, pe strada Adrian Păunescu din Craiova, a fost testat cu 0,67 mg/l alcool pur în aer. Un tânăr de 29 de ani, din Dobrești, a fost prins pe DJ 561C cu 0,70 mg/l. Ambii au fost duși la unități medicale pentru recoltare de mostre, care vor ajunge la IML.
Actualitate
Teren sintetic nou la Zimnicea
Primarul Petre Pârvu a inaugurat astăzi un teren modern de sport în incinta Școlii nr. 3 din Zimnicea. Suprafața este destinată orelor de educație fizică, minifotbalului și handbalului, iar accesul este liber pentru toți iubitorii sportului.
Actualitate
20 de șoferi scoși din trafic în Dolj în 24 de ore
Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat 236 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, în ultimele 24 de ore. 70 au fost pentru viteză, 32 pentru bicicliști și 7 pentru trotinete electrice.
20 de conducători auto au rămas fără permis, fiind considerați un pericol în trafic. Alte două mașini au fost oprite pentru că nu erau în regulă și le-au fost retrase certificatele de înmatriculare.
Printre cei prinși s-au numărat un șofer prins cu 136 km/h pe strada Henry Ford din Craiova și altul cu 130 km/h pe DN56, în Basarabi. Ambii au rămas fără permis pentru 120 de zile.
-
Actualitate3 săptămâni agoȘi-au făcut seră pentru canabis la Țigănești iar acum sunt arestați
-
Actualitate4 săptămâni ago160 de locuri la masterul de ofițeri de poliție
-
Actualitateo săptămână agoIncendiu pe 50 ha la Smărdioasa
-
Actualitateo săptămână agoTânăr de 24 de ani, înecat în balta de lângă Plosca
-
accidento săptămână agoTânăr găsit mort pe marginea drumului
-
Actualitate2 săptămâni agoBătaie la Vârtoape. 13 persoane, reținute
-
accident3 săptămâni agoS-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit nimic
-
Actualitate2 săptămâni agoPatru traficanți de cocaină, arestați preventiv 30 de zile
