Connect with us

Actualitate

Alexandru Papadopol, Corina Moise și Mariana Gavriciuc ajung la Alexandria la Ideo Ideis Festivalul #16

Published

on

Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educației alternative pentru liceeni, a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Timp de o săptămână, în perioada 9-15 august, comunități de liceeni din 9 orașe, vor avea parte de o experiență intensă de explorări personale, prin teatru și arte alăturate. Pe lângă Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Brașov, Constanța, Sibiu și Bacău.

De-a lungul celor 15 ani de existență, Ideo Ideis a creat spațiul în care peste 3000 de adolescenți pasionați de teatru și arte alăturate, au întâlnit profesioniști care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocația lor și de ei înșiși. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând, astfel, nevoia de proiecte culturale în orașele prea puțin expuse la astfel de evenimente.
Ediția a 16-a propune adolescenților o temă sensibilă, dar foarte importantă pentru viitorul lor: Identitatea. Organizatorii cred în puterea cu care un adolescent se poate exprima, crea și crește în comunitatea din care face parte, fiind ei înșiși foarte tineri atunci când au început drumul către ceea ce Ideo Ideis a devenit astăzi.
„Formatul din 2020 este potrivit și în acest an, în contextul în care suntem în continuare nevoiți să căutăm soluții pentru a organiza festivalul în condiții optime. Feedback-ul excelent pe care l-am primit după ediția de anul trecut, desfășurată în condiții similare, ne-a făcut să reluăm
drumul către comunitățile trupelor selectate, participante la festival.
La ediția de anul acesta, spectacolele pregătite de fiecare dintre cele nouă trupe vor fi jucate pe scenele teatrelor locale, în fața comunității și vor fi secondate de întâlniri de artist talk cu mentorii, pentru a-i aduce pe tineri mai aproape de comunitatea din care fac parte și pentru a-i încuraja să-și întoarcă creativitatea către locurile în care s-au născut.”, transmit organizatorii.

Astfel, în Alexandria, adolescenții se vor întâlni cu Alexandru Papadopol, mentorul de anul acesta, la Atelierele de Teatru Tânăr cu actrița Corina Moise, iar la Atelierele de Arte Alăturate – Dans cu coregrafa Mariana Gavriciuc. Activitatea celor două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare.

Sâmbătă, 14 august, ora 20, în fața comunității din Alexandria, pe scena Centrului Multifuncțional Pentru Tineret Alexandria, Sala Mare, va juca trupa de teatru alexăndrineană, Alter Ego, în regia profesoarei Luminița Vilae, scenografie Răducu Liliana, coregrafie Ștefan Violeta, coloană sonoră Puiu Cristina. Spectacolul pregătit, Aproape, cel mai cunoscut text al actorului de teatru și film, John Cariani, aduce în prim-plan câteva povești de dragoste despre oamenii unui mic orășel din nordul îndepărtat al provinciei New England, la graniță cu Canada. Din distribuție fac parte Simona Pavel, Răzvan Oprea, Mari Chiriță, Eduard Chircu, Nicoleta Crăciun, Iulian Mihai și Andrei Călina. La finalul reprezentației va avea loc artist talk-ul, cu mentorul Alexandru Papadopol.

Alexandru Papadopol este actor în trupa Teatrului Odeon din București și are un portofoliu vast de roluri în producții cinematografice românești premiate. Pe ecrane, cel mai recent rol al său este cel al lui Doru, în seria Bani Negri (r. Daniel Sandu, 2020), disponibilă pe HBO.
În cariera sa de actriță independentă, Corina Moise a colaborat cu succes cu o mare parte din teatrele instituționalizate, atât din București, cât și din alte orașe ale țării, dar și cu teatre din peisajul independent românesc. Are o experiență bogată atât în teatru, cu roluri în titluri precum Livada de vișini, (r. Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), Jocul de-a vacanța (r. Erwin Șimșensohn, Teatrul Maria Filotti, Brăila), 30+ (r. Alex Bogdan, Godot Cafe Teatru), cât și în producții cinematografice românești și internaționale.
Mariana Gavriciuc este coregrafă și interpretă și își găsește inspirația în naturalețe și realism, în gest și simplitate. Originară din Republica Moldova, activează de mai bine de un deceniu în teatrele și spațiile independente de dans din România, în colaborare cu regizori sau în proiecte personale: Use me, use me, abuse me!, 7 singuratici într-o zi de iarnă, Fragile. Handle with care. Crede în dans ca metodă de curățare și eliberare emoțională, mecanism de autocunoaștere și formă de educație.
Alexandru Papadopol, mentor la Ideo Ideis 2021, despre necesitatea procesului de explorare personală cu ajutorul artelor performative pentru adolescenți: “Cred că este o experiență necesară pentru dezvoltarea personală a fiecărui participant, pentru simplul fapt că potențează prezența individuală în cadrul unui grup. Comunicarea, prezența, spiritul de echipă, concesia, cooperarea, de multe ori, în alte contexte, sunt doar vorbe scrise pe o hârtie, dar ele capătă semnificații practice doar prin lucrul efectiv în cadrul unui proces artistic performativ. Pentru mine, personal, această etapă de formare a fost importantă și mi-a fost de ajutor și la facultatea de teatru și în relațiile interumane pe care le-am dezvoltat ulterior. Cred că, indiferent de meseria pe care o vor alege, participanții, mulți dintre ei adolescenți, se pot raporta la această experiență ca la una care îi va face să își găsească, într-o măsură considerabilă, propria individualitate și putere de exprimare a personalității, ținând, totuși, cont și de scopurile celorlalți. Pentru mine e importantă întâlnirea cu participanții, mulți dintre ei viitori actori, deci colegi mai tineri, pentru că mă pot întâlni atât cu întrebările unei noi generații, cât și cu puterea ei de a se racorda la noile conținuturi teatrale adaptate la schimbările societății, societate care, spre deosebire de anii trecuți, e mult mai tolerantă, deschisă și tehnologizată.”
“De multe ori, când privim în interiorul nostru, nu suntem împăcați cu ceea ce vedem. Prin artă, orice fisură, orice “pată”, orice defect poate deveni o trambulină, o sursă de inspirație, de emoție; poate căpăta forme nebănuite, vindecătoare. Adolescenții care vin la Ideo au șansa să experimenteze aceste transformări din timp, unii lângă alții, într-un mediu safe. Nu am așteptări. Îmi doresc să vină cu inima deschisă și să explorăm împreună!”, povestește trainerul Corina Moise.

“În cadrul artelor performative adolescenții au ocazia de a se descoperi în situații și stări, a căror întâlnire în viața reală poate fi adesea brutală și fără timp de a o înțelege. În schimb aici, avem un mediu safe și controlat în care ei se pot autoanaliza obiectiv și sunt încurajați să își împărtășească concluziile cu ceilalți. De obicei, încerc sa nu îmi fac așteptări legate de ateliere, încerc să mă păstrez deschisă pentru a mă putea adapta, ceea ce desigur, le recomand și adolescenților.”, mai spune și Mariana Gavriciuc.

___________________________________________________________________________

Festivalul Național de Teatru Tânăr face parte dintr-un manifest artistic și social care s-a cristalizat în 2021, folosindu-se de experiența și avântul ultimilor 15 ani. Astfel, Ideo Ideis devine mai mult decât un Festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, și anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construiește o structură bazată pe șase piloni principali: Tabăra de arte performative și revelații, Festivalul de teatru tânăr, Capsule de teatru și deșteptări, Laboratorul de explorare personală prin teatru și arte alăturate, Producții de teatru, filme și inclasabile și Teatrul tânăr – un teatru fizic, cu sediul în București.
Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://www.ideoideis.ro/festivalul

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Topul firmelor Teleormănene, eveniment de top

Published

on

By

Camera de Comerț Industrie și Agricultură Teleorman a organizat evenimentul anual de premiere a excelenței în afaceri, Topul Firmelor Teleorman. (mai mult…)

Continue Reading

Actualitate

Nea Marin coregraful face preselecție în Alexandria

Published

on

By

Nea Marin și Ansamblul de Cântece și Dansuri “CUNUNA BURNASULUI”organizează preselecție de dansatori – BĂIEȚI, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, din toate școlile și liceele din Municipiul Alexandria!
Sunteți așteptați marți, 05.11.2024, ora 18.00, la sala de sport a Școlii Gimnaziale “Ștefan cel Mare” din Alexandria!

Continue Reading

Actualitate

,,TELEORMAN AGROFEST,, – o nouă ediție la ALEXANDRIA

Published

on

By

Mâine, 1 noiembrie se deschide o nouă ediție AGROFEST. (mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite