Actualitate
ALDE Teleorman anunță că susține candidatura lui Tăriceanu la prezidențiale
Comunicat de presa
Pentru că România devine tot mai mult scena unei forme de marxism de o violență cum nu s-a mai văzut din anii 50 și care ne amenință însăși ființa națională, riscând să ne îndepărteze de valorile morale cele mai profunde: libertate, respectul față de om, față de valorile naționale și familiale.
Pentru că noțiuni precum patriotism, patrie ori tradiție au ajuns să fie socotite pericole la adresa parcursului european al României”, iar oricine le invocă devine dușman al ”binelui” societății.
Pentru că suntem împinși tot mai mult spre statutul de popor de consumatori, în loc de constructori, cum am fost de când ne știm.
Pentru că avem nevoie să învățăm din experiența tristă a Moldovei, țară aruncată în haos după ani de zile în care guvernarea a fost luată din mâinile politicienilor de către serviciile secrete și de oligarhii creați de ele.
Pentru că avem nevoie de un președinte care să simtă și să gândească în primul românește, care mai înainte de a fi cetățean planetar, continental ori unional trebuie să fie un bun român, iar România a fost pusă de prea multe ori în situația de a fi condusă de oameni supuși altor sisteme de valori și altor nații.
Pentru că avem nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, să ofere soluții, nu să creeze probleme, să arate calea cea dreaptă, nu să ridice baraje artificiale.
Pentru că avem nevoie de un președinte care să se implice demn și curajos în marile probleme cu care se confruntă societatea românească, nu de unul care la prima criză scrie disperat la Bruxelles, cerând indicații prețioase.
Pentru că alegerile prezidențiale bat la ușă, vremea experimentelor și a căutărilor a trecut, iar timpul presează, fiindcă e nevoie de multă muncă și mobilizare pentru victorie.
Organizatia ALDE TELEORMAN îi cere președintelui Călin Popescu-Tăriceanu, singurul care întrunește toate aceste cerințe și, de asemenea, singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte, așa cum o demonstrează de multă vreme toate cercetările sociologice, să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie.
Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerul de guvernare PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidențiale, în persoana dlui. Călin Popescu-Tăriceanu, cel care poate înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care poate aduce în fruntea țării un lider.
Ica Florica Calota, Președinte Filiala ALDE TELEORMAN
Actualitate
Doi frați, reținuți după ce s-au agresat reciproc
În urma unor discuții în contradictoriu, doi frați s-ar fi agresat fizic reciproc, în comuna Beucă. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 12:50, iar în urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Cazul este instrumentat de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, într-un dosar penal pentru violență în familie. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Actualitate
Bărbat reținut pentru violență în familie, la Alexandria
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, la locuința acesteia din municipiul Alexandria. Incidentul a avut loc pe 14 august, în jurul orei 15:50. Polițiștii Poliției municipiului Alexandria au întocmit un dosar penal pentru violență în familie, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Actualitate
Un copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
Un băiețel din Malu Mare a venit la poliție cu mama lui, cu inima grea. I se furase bicicleta. Polițiștii l-au ascultat, au căutat și au găsit-o. L-au chemat pe micuț să i-o înapoieze, iar bucuria din ochii lui a spus tot.
-
Actualitate2 săptămâni agoIncendiu pe 50 ha la Smărdioasa
-
Actualitate2 săptămâni agoTânăr de 24 de ani, înecat în balta de lângă Plosca
-
accident3 săptămâni agoTânăr găsit mort pe marginea drumului
-
accident5 zile agoAccident mortal la Turnu Măgurele
-
Actualitate3 săptămâni agoBătaie la Vârtoape. 13 persoane, reținute
-
Actualitate3 săptămâni agoPatru traficanți de cocaină, arestați preventiv 30 de zile
-
accident4 săptămâni agoS-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit nimic
-
Actualitate5 zile agoDima Livia-Gabriela, femeie dispărută în străinătate
