Connect with us

Cultura

Al patrulea război mondial este în plină desfășurare! Cum luptăm?

Published

on

Dacă titlul v-a surprins și ați crezut, eventual, că autorul nu știe să numere prea bine, vă invit cu mare plăcere să descoperiți logica acestei alegeri, în rândurile de mai jos.

Primele două războaie mondiale s-au desfășurat în formă clasică, luptă deschisă, tranșee, tancuri, bombardamente etc., în secolul trecut, în prima jumătate. Instaurarea păcii mondiale după 1945, a fost doar un pretext pentru începerea unui alt tip de război, cel rece, cu două forțe, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, împărțindu-și sferele de influență pe Glob.

Aproape 50 de ani, noua practică de război a fost cercetată, studiată și a produs efecte destul de vizibile. Lumea este, și acum, divizată în funcție de cum s-a desfășurat Războiul Rece. Cursa înarmărilor a creat pericole laterale, apariția unor forțe nucleare, gen Iran sau Coreea de Nord, fiind doar o consecință. Este deci Războiul Rece cel de-al treilea Război Mondial? Dacă ar fi fost pace era nevoie de o înarmare până în dinți și de incidente care au condus la pierderea a zeci de mii de vieți în Vietnam, Afghanistan sau Golful Persic?

Sper că am fost suficient de convingător în argumentarea ipotezei. Războiul Rece a fost, poate, mai distructiv decât cele două forme de confruntare anterioare. Un război pe palier economic, cultural, social reprezintă un război hibrid, ale cărui efecte nu pot fi corect cuantificate nici măcar de către învingători. Dar chiar așa: cine a câștigat Războiul Rece?

Încheierea formală a Războiului Rece, odată cu implozia Uniunii Sovietice, poate genera ideea că americanii au ieșit victorioși. Ce ne facem însă cu spațiul ex-sovietic care nu a scăpat în totalitate din lagărul socialist? Dar țările emergente printre care România, Polonia, Bulgaria, fosta Iugoslavie? Sunt, evident, unele întrebări ale căror răspunsuri sunt foarte dificil de formulat.

Ajungem la al patrulea război mondial, care pare a fi cel mai periculos, tocmai pentru că este invizibil, sau cel mai puțin vizibil dintre toate. Lupta împotriva terorismului este, în opinia autorului, un veritabil război mondial, foarte periculos, deoarece nu respectă nicio normă anterioară. Regulile sunt greu de descifrat, ori poate că nu există nicio regulă. Dușmanul este o figură necunoscută, care poate apărea oriunde și oricum, motivele pentru atentate fiind foarte diverse și extrem de dificil de contracarat. Scenariul este, pe bună dreptate, apocaliptic, dacă observăm că Războiul Rece a fost reaprins și, culmea, a atins cotele paroxismului chiar acum.

Situația internațională este foarte tensionată, iar cele două focare belicoase care alimentează metafora butoiului cu pulbere distrug, în fiecare zi, vieți și destine. Coroborarea Războiului Rece, repornit cu atâta forță și recrudescență, cu Războiul împotriva terorismului globalizat, ne fac să îmbrăcăm o hlamidă-corset a prudenței față de tot ceea ce ne înconjoară. Informația este cheia puterii. Cine deține informația și o poate valorifica prin interpretări rapide și corecte, este câștigător. Iată deci cum putem lupta noi înșine, fără a fi înregimentați, în cele două forme suprapuse de război contemporan. Pregătindu-ne temeinic, stabilind o serie de alianțe cu oameni capabili și loiali, prin verificări rapide ale informațiilor primite și, mai ales, prin implicare. Statul de-o parte ne poate feri acum, la momentul imediat, de un pericol iminent, însă, mai devreme sau mai târziu, riscul se abate asupra oricui.

Securitatea mondială este foarte fragilă, iar noi fiecare suntem o părticică a tabloului universal. De aceea, prima formă de luptă în acest interval istoric atât de zbuciumat este propria noastră pregătire. Aspectul respectiv se referă atât la profesie cât și la cultură, acumulare de cunoștințe, dezvoltarea inteligenței emoționale și așa mai departe. Acest așa-zis Al Patrulea Război Mondial se desfășoară oriunde, fiind ubicuu. Este deci inclusiv în județe ”liniștite” precum Teleorman și Olt. De implicare și profesionalism este nevoie oriunde, dar poate mai ales în Teleorman și Olt.

Concret, România nu are deloc o poziție de invidiat pe șevaletul războaielor aflate în desfășurare. Suntem capăt de axă într-un domino din ce în ce mai vizibil: București-Chișinău-Tiraspol-Kiev-Moscova. Aripa noastră politică este divizată, iar prezența în parteneriate strategice precum NATO sau Uniunea Europeană contrabalansează tendința periculoasă a vecinătății istorice. Alegerea unui traiect clar, lipsit de sinuozități, este o variantă ideală, dar care nu se va petrece. În Balcani, ca și în Orientul Mijlociu, nu va fi niciodată pace. Poate doar perioade acalmice în care conflictul scade în intensitate. Atât…

Spunea cineva, la un moment dat, că nu există pace veșnică. Mi-e teamă că, în noua conjunctură, se poate afirma, mai degrabă, că există un război veșnic, cameleonic, care își schimbă forma și structura în funcție de epocile pe care le traversează.

CF

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administratie

Primarul din Videle promovează tinerii interpreți de ziua orașului Pe scenă vor evolua doar tineri cântăreți teleormăneni

Published

on

By

Cornel Gogan, primarul orașului Videle face un anunț!

În perioada 6-8 iunie se organizează Zilele Orașului Videle. Evenimentul va avea loc pe stadionul din Videle. În acest context, primarul invită pe data de 28 aprilie, ora 17,00, la sediul primăriei, toți agenții economici din oraș cu profil alimentație publică ( grătare)  să participe la o întâlnire privind organizarea. Anunțul menționează faptul că anul acesta, locurile sunt rezervate exclusiv firmelor din oraș, iar dacă rămân locuri disponibile, se va permite participarea și celor din afara localității.

Anul acesta, se celebrează împlinirea a 57 de ani de la înființarea comunității. Evenimentul din acest an, va fi îndreptat către tineri, cu această ocazie, primarul Cornel Gogan invită să evolueze pe scenă toți tinerii teleormăneni care îmbrățișează cariera muzicală. Pentru o mai bună organizare, tinerii artiști sunt invitați să i-a legătura cu primarul Gogan la numărul de telefon 0785073575.

 

 

Continue Reading

Cultura

Tezaur descoperit la Beuca

Published

on

By

Adrian Manea, pasionat de detectarea matelelor, a descoperit un tezaur medieval în padurea din comuna Beuca. Comoara, găsită la nici jumătate de metru adâncime, este compusă din 26 de obiecte din argint, precum monede, cercei, un inel sigilar și alte bijuterii, datând din seceolul al XVI-lea.

Bărbatul nu este la prima descoperire, având în palmares încă de anul trecut o mare descoperire în satul Ghimpețeni, județul Olt, unde acesta a găsit o piesă rară  din aur datând din perioada eneolitică.

De data aceasta, dupa ce a frecventat zona Teleormanului, acesta a fost atras de poveștile localnicilor despre un fost conac boieresc din zonă. Folosindu-și detectorul de metale, el a găsit comara într-o zonă de aproximativ un metru în diametru. Printre obiecte se numără denari ungurești și un intel cu piatră semiprețioasă, sugerând un status social înalt al posesorului.

Toate piesele au fost predate Muzeului din Alexandria, unde urmează să fie evaluate. Manea ar putea primi o recompensă de pană la 45% din valoarea descoperirii, conform legii. Această descoperire subliniază istoria bogată a Teleormanului.

Continue Reading

Cultura

Roșiorii de Vede: Spațiu deschis pentru creativitate si pasiuni!

Published

on

By

 

Casa de Cultură din Roșiorii de Vede deschide porțile către noi activități educative și recreative, oferind cercuri gratuite pentru locuitorii orașului. Proiectul, inițiat de Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport, include cursuri de muzică, creație literară, tenis de masă și ateliere artistice, dedicate tuturor, incepând cu vârsta de 10 ani.

Cercul de muzică, coordonat de Tedy Stîngă și Stelian Avram, membri ai trupei EUROTON, le oferă pasionaților șansa de a învăța chitara, canto și percuția într-un cadru plin de energie creativă. Cercul de creație literară, coordonat de Florina Carvaci, membră a Uniunii Scriitorilor din România, oferă participanților șansa de a-și dezvolta abilitățile scriitoricești, sub îndrumarea unui expert cu experiență. Pentru iubitorii sportului, profesorul Adrian Buracu conduce Cercul de tenis de masă, un spațiu dedicat mișcării și competiției prietenoase. Totodată, Atelierul de creație, coordonat de Monica Tuinete, îi invită pe cei pasionați de arta cusutului să descopere tehnici tradiționale și moderne de lucru manual.

Activitățile se desfășoară în incinta Casei de Cultură, situată pe strada Dunării nr. 54-56, într-un mediu primitor, care încurajează dezvoltarea personală și socializarea. Înscrierile sunt deja deschise, iar cei interesați pot obține mai multe informații contactând instituția.

Prin aceste inițiative, Casa de Cultură reafirmă angajamentul față de educația culturală și recreativă a comunității locale.

Continue Reading

Cele mai citite