Connect with us

Actualitate

Ajutorul social, principala sursă de venit în zona Zimnicea

Published

on

Aproximativ 10% din populația din mediul rural, din localitațile de pe malul Dunării, au ca principală sursă de venit – ajutorul social.
Într-un dialog cu primarii comunelor: Năsturelu, Bujoru, Bragadiru și Conțești despre ajutorul social si beneficiarii acestuia reiese că un număr foarte mare de cetățeni, solicită acest drept, cauza principală fiind lipsa locurilor de muncă si a zonei defavorizate, puterea economică scăzută și lipsa de interes a multora de a-și căuta un loc de muncă, deși sunt apți pentru acest lucru.
Comuna Năsturelu are 180 de beneficiari ai ajutorului social
Olteanu Valerica, referend social în cadrul Primăriei comunei Năsturelu ne-a spus – ”la nivel de comună, în luna octombrie 2018 avem înregistrați 180 de beneficiari pe L/416 avându-se în vedere că populația localității este de 2569 de persoane înregistrate la ultimul recensământ din 2018. Suma achitată pentru plata acestora a fost de 35.200 lei ”
Despre activitațile prestate de acestia, în numar foarte mare, raportat la numărul de locuitori, am aflat că acestia sunt folosiți pentru diverse servicii de salubrizare,decolmatarea sanțurilor si canalelor, dezăpezire și pentru ajutorul bătrânilor singuri.
Lipsa locurilor de muncă își pune amprenta și în comuna Bujoru
Primarul Gheorghe Sârbu, a afirmat că – ”am în plată 125 de beneficiari ai ajutorului social și populația localității este de 1950 de locuitori. Este o realitate tristă, dar lipsa locurilor de muncă în județul nostru este o problemă reală. Ajutorul social este principala sursă de venit, poate chiar singura sursă pentru multe familii.Încerc să folosesc acești oameni pentru activitațile prevăzute de lege în folosul comunității. Ca primar ,mă străduiesc să cresc nivelul de trai încercând să atrag fonduri europene si guvernamentale pentru investiții în localitate”.
43 de ajutoare sociale la Bragadiru
”În comuna Bragadiru, în 2002 erau 4624 de locuitori, iar in anul 2012 numărul a scăzut la 3969” spune Evelina Manea, secretar la primăria comunei. Întrebată despre asistații sociali a spus că ”43 de dosare se află în plată iar suma pentru acestea este de 9.548 lei. Beneficiarii acestei legi vin în sprijinul primăriei prestând diverse munci, cum ar fi: decolmatare șanțuri scurgere, întreținere bază sportivă, curațenie la scoală și ajutând batrânii singuri.”

Tinerii de la Conțești au luat drumul străinătății
În comuna Conțești, edilul localității Peța Viorel ne-a vorbit de mai multe proiecte aflate în derulare, despre activitațile culturale, despre poblemele comunitații și despre bugetul local foarte mic, insuficient pentru cofinanțarea unor proiecte, plata salariilor si utilităților. Despre ajutorul social, ne-a spus că sunt în plată, 150 de dosare.” Au fost mai multe dar, mulți dintre ei ș-au gasit de lucru. Acestia erau tineri care au plecat în alte localitați sau în afara țării, aproximativ 100 de persoane.
.Unii se complăceau cu acest venit, alții nu aveau altă sursă. Foarte mult mă doare că pierd oamenii din localitate, dar lipsa locurilor de muncă este principala cauză. La momentul acesta comuna are 3250 de locuitori, dupa ultimul recensământ din 2018, iar rata natalității este foarte mică în comparație cu rata mortalitații. Cei 150 de oameni, beneficiari ai legii 416 mă ajută să desfașor la nivel de comunitate anumite activitați de curățenie, dezăpezire și ajutor pentru bătrânii singuri” – a spus primarul comunei Conțești.

Ajutorul social este un drept stabilit prin Legea 416, dar la care foarte mulți cetățeni apelează, deși sunt apți de muncă. În Teleorman însă, sărăcia a ajuns la cote alarmante iar în mediul rural singura șansă de supraviețuire este acest ajutor financiar.
Marcela Țânțaru

Actualitate

A bătut curierul și i-a furat coletul de 6.500 lei. Arestat 30 de zile

Published

on

By

Un tânăr de 22 de ani, din Brabova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi bătut un curier și i-ar fi furat un colet în valoare de 6.500 de lei. Fapta a avut loc pe 16 iunie, în fața unui bloc de pe bulevardul Dacia din Craiova.

Victima, un bărbat de 36 de ani, angajat al unei firme de curierat, a fost agresat fizic de un necunoscut, care i-a sustras coletul.

Polițiștii i-au identificat rapid pe cei doi suspecți, tineri de 22 și 23 de ani, din Brabova și Băilești. Primul a fost prins după o percheziție domiciliară și reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Craiova a emis apoi mandat de arestare preventivă. Pentru cel de-al doilea tânăr a fost solicitată arestarea preventivă în lipsă.

Continue Reading

Actualitate

160 de locuri la masterul de ofițeri de poliție

Published

on

By

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj recrutează candidați pentru masterul profesional „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” de la Academia de Poliție București. Programul durează un an, cu frecvență, și acordă 60 de credite.

Sunt disponibile 160 de locuri, dintre care câte două rezervate pentru: protecție socială, romi, maghiari și alte minorități.

Pot participa absolvenți de licență cu minimum 240 de credite, care nu au absolvit anterior un program de formare inițială MAI.

Calendar:
• Înscriere electronică: până pe 31 iulie 2026, la admitere@dj.politiaromana.ro
• Depunere dosare: până pe 14 august 2026, la sediul IPJ Dolj, str. Vulturi nr. 19

Continue Reading

Actualitate

45 de urgențe în Teleorman, în 48 de ore

Published

on

By

Pompierii teleormăneni au gestionat 45 de situații de urgență în ultimele două zile. Echipajele SMURD au intervenit în 30 de cazuri medicale, pompierii au stins 9 incendii și au acționat la 3 accidente rutiere.

Cel mai grav eveniment a avut loc azi-noapte pe DN52, lângă Turnu Măgurele, unde un autoturism a intrat sub remorca unui tractor. Un bărbat de 57 de ani, încarcerat, a fost extras cu greutate și transportat la Spitalul Județean Alexandria cu traumatisme severe.

Alte două accidente, pe DJ612A și DN65A, s-au soldat cu trei tineri răniți, transportați la spital.
În Orbeasca de Sus, pompierii au salvat o locuință și o magazie cu cereale, limitând pagubele la 15.000 de lei. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit.

Inspectorii ISU au aplicat amenzi de 80.000 de lei unor operatori agricoli pentru nerespectarea normelor de prevenire a incendiilor.

Continue Reading

Cele mai citite