Actualitate
Activitate de învățare/formare/predare în proiectul „STEM FOR INNOVATION”

În perioada 07-13.10.2019, Colegiul Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” din Alexandria, reprezentat prin elevii Andra Păun, Denisa Lincă , Alexandru Dragomir, Robert Răchită și domnul profesor Sin Ion, a participat în cadrul proiectului Erasmus+, STEM FOR INNOVATION, proiect finanțat prin contract nr. 2018-1-TR01-KA201-059398, la mai multe cursuri de formare în Saulkrasti, Letonia.
STEM FOR INNOVATION este un proiect inovativ pentru că, prin activitățile și rezultatele sale oferă o nouă perspectivă de adaptare a înțelegerii procesului instructiv – educativ, cu referire la abordările inovatoare de învățare.
Proiectul este implementat pentru un consorțiu de unități școlare din care fac parte Yavuz Selim Secondary School din Adana, Turcia, școala coordonatoare a proiectului, Colegiul Național Pedagogic ”Mircea Scarlat”, Alexandria, Saulkrasti Secondary School din Letonia, Kaunas Vocational School of Household Services and Business din Lituania și Infol Innovazione Formazione Orientamento e Lavoro din Roma, Italia.
În prima zi de mobilitate, elevii au lucrat în echipe mixte, în cadrul celor două lecții de chimie, intitulate „Detective and the chemical puzzle” și „Scientist and the chemical reactions” și în cea de fizică, „Automotive engineer and the jet engine”.
În cea de a doua zi, elevii au luat parte la lecții de robotică, inginerie si programare, în cadul căreia au fost provocați să programeze o mașinuță astfel încât aceasta să se poată deplasa. Programul a continuat printr-un consurs ce le-a pregătit elevilor o adevărată vânătoare de indicii, ajutându-i să descopere orașul într-un mod interesant.
În urmatoarea zi, elevii au participat la târgul Riga COMM, implicându-se în mai multe workshop-uri, astfel descoperind diferite posibilități de carieră în domeniul STEM.
În ultimele zile ale proiectului, au fost prezentate cunoștințele acumulate de fiecare echipă și au fost organizate excursii în Riga și la cele mai reprezentative obiective turistice.
Proiectul a apărut ca urmare a faptului că în ultimii ani s-a observat la nivel mondial o scădere îngrijorătoare a interesului elevilor pentru domeniul științei. Astfel, au fost concepute programe care încurajează elevii să descopere lumea fascinantă a științelor exacte.
Prof. coordonator Eliza SOTIRESCU
Actualitate
Noul bloc de locuințe sociale din Roșiorii de Vede pregătește repartiția celor 30 de apartamente

Zeci de familii din Roșiorii de Vede vor beneficia foarte curând de o locuință nouă. Blocul de locuințe sociale, construit cu fonduri europene în zona nord a orașului, este finalizat și urmează ca în următoarele două luni să fie conectat la rețelele de energie electrică, apă și canalizare.
Imobilul, cu un regim de înălțime P+3, este împărțit în două scări: scara A, cu 12 apartamente, și scara B, cu 18 apartamente. Din totalul de 30 de unități, 9 apartamente sunt cu o cameră, 14 cu două camere, 3 cu trei camere și 4 cu patru camere, fiecare dotat cu centrală termică murală electrică.
Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu ce include, pe lângă acest bloc, o clădire de tip duplex cu funcții sociale, reabilitarea teatrului de vară din parcul Nicolae Bălcescu și modernizarea a 14 străzi din municipiu. În ședința consiliului local de săptămâna trecută a fost aprobată lista definitivă cu solicitanții de locuință socială, iar apartamentele vor fi repartizate beneficiarilor pe baza punctajului obținut și a vechimii cererii.
Actualitate
Catalog online pentru Liceul Teoretic Zimnicea: O nouă eră digitală în educație

Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, a anunțat lansarea catalogului online pentru Liceul Teoretic Zimnicea, o platformă digitală care permite părinților și bunicilor să urmărească activitatea școlară a elevilor. Această inițiativă face parte din Programul Național „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza U.A.T. Orașul Zimnicea, Județul Teleorman”, finanțat prin PNRR.
Astăzi, la liceu a avut loc sesiunea de instruire a cadrelor didactice. Douăzeci de profesori au fost instruiți să utilizeze softurile educaționale, incluzând platforma educațională și a datelor de acces, care este acum găzduită pe serverul orașului și beneficiază de o licență permanentă. Platforma este accesibilă de pe orice tip de dispozitiv și include module dedicate pentru profesori, elevi și părinți.
Prin modulul dedicat profesorilor, cadrele didactice pot crea și gestiona lecții, teste, teme și activități școlare, având posibilitatea de a comunica direct cu elevii și de a accesa resurse educaționale. Modulul elevilor le permite să își organizeze materiile, să adreseze întrebări, să urmărească progresul școlar și să descarce materiale utile, iar cel destinat părinților le oferă posibilitatea de a monitoriza activitatea școlară a copiilor și de a interacționa cu profesorii.
Această inițiativă digitală reprezintă un pas important în modernizarea procesului educațional din Zimnicea, facilitând transparența și comunicarea între toate părțile implicate în educație.
Actualitate
22 de noi polițiști din Teleorman se pregătesc pentru serviciu

În perioada 13-28 ianuarie, 22 de polițiști încadrați în luna decembrie și absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina au participat la un stagiu de pregătire practică la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman.
Acest stagiu, coordonat de Serviciul de Pregătire Profesională, a avut ca scop dezvoltarea deprinderilor esențiale în domeniul tragerii cu armamentul, tacticii și intervenției polițienești, autoapărării și conducerii autovehiculelor de serviciu.
Prin consolidarea acestor competențe, Inspectoratul își propune să asigure un serviciu polițienesc de calitate pentru cetățeni, adaptat nevoilor actuale ale comunității. Evenimentul subliniază angajamentul continuu al I.P.J. Teleorman față de pregătirea profesională și modernizarea forței de ordine.
-
Politica2 săptămâni ago
Locuitorii comunei Drăgănești-Vlașca își vor alege primarul pe 4 mai
-
Administratie5 zile ago
Drăgănești-Vlașca, singura localitate din Teleorman unde se vor organiza alegeri parțiale pe 4 mai
-
Administratie5 zile ago
Benone Rababoc, va fi prefectul județului Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni ago
Investiție majoră la Școala Gimnazială Alexandru Colfescu: laboratoare digitalizate și o sală de sport ultramodernă din fonduri europene
-
Actualitate3 săptămâni ago
Președintele filialei PNL Teleorman, Daniel Constantin- Secretar General al Guvernului
-
Actualitate2 zile ago
22 de noi polițiști din Teleorman se pregătesc pentru serviciu
-
Actualitate2 săptămâni ago
Percheziții domiciliare la persoane suspectate de furt calificat
-
Administratie3 săptămâni ago
Consiliul Județean Teleorman a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 546 Turnu Măgurele -limită județul Olt