Connect with us

Actualitate

Acțiuni cu efective mărite la sfărșit de săptămână, în județul Teleorman

Published

on

Peste 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, rutieră, precum și luptători S.A.S. au acționat la sfârșitul săptămânii pe raza județului.

 La nivelul județului Teleorman au continuat acțiunile cu efective mărite, polițiștii teleormăneni acționând pentru asigurarea și menținerea unui climat optim de siguranță publică și rutieră, pentru prevenirea și combaterea criminalității, depistarea persoanelor urmărite, dar și în vederea verificării modului de respectare a ordonanțelor militare.

 Polițiștii au legitimat peste 750 de persoane și au verificat în trafic nu mai puțin de 450 de autovehicule, pentru neregulile constatate fiind aplicate 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 lei.

 Au fost constatate două infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (conducere fără permis), precum și alte două privind activități comerciale ilegale (evaziune fiscală, contrabandă asimilată), totodată fiind reținute 13 permise de conducere și confiscați 1.485 lei.

 Dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

 

Actualitate

Primăria Orbeasca, văzută ca sursă de ,, combinații,,?

Published

on

Un om de afaceri, din Lăceni, așa cum este cunoscut Marian Necșuțu, candidează la primăria Orbeasca. (mai mult…)

Continue Reading

Actualitate

La 14 Mai, Județul Teleorman aniversează 583 de ani de la prima sa atestare documentară

Published

on

Cu această ocazie, Consiliul Județean Teleorman invită toți cetățenii județului să participe la manifestările consacrate sărbătoririi Zilei Județului Teleorman, în perioada 11-14 mai. (mai mult…)

Continue Reading

Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

Published

on

ADI MDTR – ASOCIAȚIA DE DEZVOLTAREA INTERCOMUNITARĂ MANAGEMENUL DEȘEURILOR TELEORMAN în parteneriat cu Instituția Prefectului Teleorman, alături operatorii SC POLARIS M HOLDING SRL și ECO SUD SA, au dat startul campaniei ,,TELEORMAN JUDEȚ CURAT 2024”. (mai mult…)

Continue Reading

Cele mai citite