Actualitate
Acțiune a jandarmilor pentru asigurarea respectării regimului piscicol în perioada de prohibiţie
În noaptea zilei de 11/12 mai, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol pe râul Olt. Pe timpul executării misiunii, în jurul orelor 01.30, în zona localităţii Mărgheni, a fost depistată o persoană în vârstă de de 44 de ani, în timp ce desfășura activități de pescuit comercial cu ajutorul unei ambarcațiuni pneumatice improvizate, folosind o ţepoaică prevăzută cu 4 vârfuri pentru harponare, cu lungimea de 2,20 m și unelte de pescuit de tip setcă confecționate din plasă monofilament cu lungimea totală de 348 m.
Au fost întocmite acte de constatare pentru săvârşirea faptelor: „Pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit, pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție, pescuitul cu ţepoaica prin harponare și deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.

Conform Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.43 din 2020 privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020, în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv, au fost instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, vor fi continuate acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol şi în perioada următoare.
Actualitate
17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman
Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele 72 de ore. Echipajele SMURD au intervenit în 38 de cazuri medicale, iar salvatorii au stins 24 de incendii: șase la locuințe și anexe, unul la un autoturism și 17 la vegetație uscată, resturi menajere și miriști. Totodată, au acționat la un accident pe E70 la Vitănești, cu trei mașini implicate și două victime conștiente, transportate la spital.
Cauzele celor 17 incendii de vegetație: 13 au pornit de la foc deschis în spații deschise, trei de la folosirea intenționată a sursei de aprindere și unul de la o țigară aruncată necorespunzător.
ISU reamintește că arderea vegetației este interzisă. Amenzi: 7.500–15.000 de lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 de lei pentru juridice. În anumite condiții, fapta poate deveni infracțiune. Campania națională „Nu aprinde pericolul” se desfășoară până pe 15 octombrie. Informații pe fiipregatit.ro și în aplicația DSU.
Actualitate
Copil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
Azi, un copil de un an și două luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Zimnicea. Copilul a fost dus de urgență la spitalul din oraș, unde medicii l-au stabilizat. Pentru investigații mai complexe, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București. La momentul plecării, starea lui era stabilă și era conștient.
Actualitate
Opt hectare, arse în urma unui incendiu la Dobreni
Pompierii de la Stația Colibași, Punctul Greaca și ISU București-Ilfov intervin cu cinci autospeciale la un incendiu pe un teren din Dobreni. Ard vegetație uscată, deșeuri menajere și mase plastice. Vântul puternic a făcut ca flăcările să depășească doi metri înălțime și să se întindă rapid pe aproximativ opt hectare.
Accesul este greu, așa că salvatorii au cerut un buldoexcavator să îndepărteze materialele și să le faciliteze intervenția. Au reușit să protejeze gospodăriile din apropiere. Garda de Mediu a fost sesizată. Cauza probabilă: foc pus intenționat.
-
Actualitate4 săptămâni agoBraconieri prinși la Siliștea
-
Actualitate3 săptămâni agoFestivalul „Pe deal la Teleormănel”, ediția 55, la Drăgănești-Vlașca
-
Actualitate2 săptămâni agoVirus West Nile depistat la Videle
-
accident3 săptămâni agoDoi bărbați transportați la spital în urma unui accident între Alexandria și Cornetu
-
Actualitate4 zile agoCopil de 1 an, căzut de la etajul 4 în Zimnicea
-
Actualitate4 săptămâni agoUn copil din Malu Mare a primit înapoi bicicleta furată
-
Actualitate3 săptămâni agoNoi contracte de finanțare pentru șapte localități din Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoCampanie gratuită de colectare deșeuri în Teleorman, între 1 și 14 Septembrie
