accident
Accident feroviar grav în Olt: Șeful trenului PIMK decedat, circulația perturbată
Două trenuri de marfă au fost implicate miercuri dimineata intr-un accident feroviar la iesirea din statia CFR Mihesti spre Caracal, judetul Olt. Un barbat de aproximativ 60 de ani, seful trenului privat PIMK, a decedat; victima a fost găsită în cabina locomotivei, cu leziuni incompatibile cu viata. Interventia a inclus forte ISU Olt, două ambulante SMURD, o autospecială de descarcerare grea, un container multirisc si trei autospeciale de stingere echipate pentru descarcerare.

De asemenea, două vagoane deraiate au afectat circulatia pe linia CF Mihesti – Radomiresti, fiind necesara interventia cu o macara de 250 tone. AGIFER investigheaza incidentul.
accident
Mașină lovită de locomotivă la bariera Alexandriei din Giurgiu
🚂 Un incident feroviar a avut loc în această dimineață, la trecerea de cale ferată de la bariera Alexandriei din Giurgiu, unde un autoturism a fost acroșat de o locomotivă.
🚒 La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu echipaje de descarcerare, stingere, o ambulanță SAJ și poliția.
✅ Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

accident
Accident pe DN5: un bărbat de 44 de ani, rănit
🚨 Un accident rutier a avut loc pe DN5, între Giurgiu și București, în zona Adunații-Copăceni, unde un autoturism a ajuns în afara carosabilului.
🚑 La intervenție au ajuns pompierii din Călugăreni și Mihăilești, alături de echipaje SMURD, SAJ și poliția.
🏥 Un bărbat de 44 de ani, pasager în mașină, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
🔥 Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea unui incendiu, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
accident
Bărbat reținut după ce și-a agresat concubina în Teleorman
⚠️ Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman au intervenit în Dobrotești, unde un bărbat și-ar fi bătut concubina în urma unui conflict.
📄 Pe numele acestuia a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă victima a refuzat montarea unui sistem de supraveghere.
👮 Bărbatul a fost reținut, iar ancheta continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
-
Actualitate4 săptămâni agoNoapte de coșmar la Gratia, județul Teleorman: doi frați loviți intenționat cu mașina
-
PNL3 săptămâni agoCOMUNICAT DE PRESĂ
-
Actualitate4 săptămâni agoTragedie la Țigănești: o femeie a murit într-un incendiu
-
Socialo săptămână agoSupermarket Sali s-a deschis la Zimnicea, cu sprijinul comunității
-
Actualitate4 săptămâni agoÎncepe depunerea cererilor de plată pentru fermieri
-
Actualitate4 săptămâni agoRambursări de TVA de peste 6,8 milioane lei în Teleorman
-
Actualitate4 săptămâni agoAlexandria pe harta liderilor europeni
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut după ce a rănit două cabaline în Teleorman
