Eveniment
56 de misiuni pentru pompierii teleormăneni, în ultimele două zile
În ultimele două zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 56 de misiuni, după cum urmează:
– 38 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
– un accident rutier produs pe raza municipiului Roșiorii de Vede, fără victime, cu un autoturism ce a distrus o conductă de gaze, pompierii militari fiind solicitați pentru asigurarea măsurilor PSI;
– o salvare a unui animal, căzut într-un canal pe raza localității Bâscoveni;
– 3 misiuni de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman;
– 2 intervenții în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
– 5 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;
– 5 misiuni de decontaminare a autospecialelor utilizate în misiunile COVID 19;
– un transport de materiale și echipamente medicale către structurile implicate în gestionarea situațiilor generate de virusul SARS CoV-2.

Actualitate
Piața centrală din Zimnicea intră în reabilitare începând cu luna Iulie!
Piața Centrală a orașului Zimnicea va intra luna aceasta în ample lucrări de modernizare. Primarul orașului, Petre Pârvu, a semnat pe 25 iunie contractul de execuție a lucrărilor pentru „Reabilitarea Pieței Centrale a orașului Zimnicea, județul Teleorman”.
Investiția, în valoare de 8.641.988,81 lei, este finanțată prin Proiectul „Creșterea calității vieții în orașul Zimnicea prin reabilitarea și amenajarea unor spații publice urbane”, derulat în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021 2027.
Lucrările au ca obiectiv transformarea centrului orașului într-un spațiu modern, prietenos cu pietonii și cu vizitatorii. Autoritățile locale anunță că zona va deveni un loc plăcut pentru petrecerea timpului în aer liber, socializare și evenimente publice, contribuind astfel la creșterea calității vieții în comunitate.
Eveniment
Talpa se pregătește de sărbătoare! Primarul Cleofir Netejoru îi invită pe locuitori la Ziua Comunei
Comuna Talpa îmbracă haine de sărbătoare sâmbătă, 25 iulie, când va avea loc mult așteptata Zi a Comunei Talpa. Evenimentul se va desfășura pe terenul de sport, începând cu ora 17:30, iar primarul Cleofir Netejoru îi invită pe toți locuitorii să petreacă împreună o seară dedicată comunității.
🎤 Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți, printre care Ruxandra Pitulice, Nicușor Iordan, Alin Gabriel Matei, George Mărgineanu și Georgiana Miriuță, alături de Taraful de la Argeș, Ansamblul Folcloric Burnas și Ansamblul „Hora Tălpenilor”. Organizatorii promit și invitați surpriză.
🎡 Nici cei mici nu au fost uitați. Super Fun Fest va aduce jocuri și atracții pentru copii, iar participanții se vor putea bucura de preparate tradiționale și de o atmosferă de sărbătoare.
🗣️ „Ziua Comunei Talpa este mai mult decât un eveniment – este un prilej de a ne întâlni, de a celebra ceea ce ne unește și de a demonstra că Talpa înseamnă oameni gospodari și uniți”, a transmis primarul Cleofir Netejoru.

#teleorman #talpa #ziuacomunei #eveniment
Eveniment
Zilele Orașului Videle: două zile de sărbătoare la aniversarea a 58 de ani
📍 Primarul Cornel Gogan îi invită pe locuitorii din Videle și nu numai să participe, pe 5 și 6 iunie, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 58 de ani de la declararea orașului.
🏃 Vineri, 5 iunie, elevii unităților de învățământ din oraș vor participa la competiții sportive și jocuri, iar pasionații de kendama se vor întrece pentru marele premiu – un iPhone. Seara va fi dedicată muzicii populare și dansului.
🎤 Sâmbătă, 6 iunie, sunt programate Crosul Zilelor Orașului și o cursă specială pentru părinți și copii. Sărbătoarea se va încheia cu un concert susținut de Dorian Popa.
🎈 Pe tot parcursul evenimentului vor avea loc activități pentru copii, surprize și premii.
📍 Evenimentul se desfășoară la Stadionul Videle, iar intrarea este liberă.
#Videle #ZileleOrașuluiVidele #Teleorman #CornelGogan #DorianPopa #Eveniment #StiriTeleorman #LaMulțiAniVidele
-
Actualitate3 săptămâni agoArmă adusă fraudulos în țară, găsită la Țigănești
-
Actualitate4 săptămâni agoPompierii și voluntarii au salvat o casă la Purani
-
accident3 săptămâni agoMașină răsturnată la ieșirea din Videle
-
Actualitate3 săptămâni agoMașină în flăcări la Plopșoru
-
Actualitate4 săptămâni ago17 incendii de vegetație în trei zile în Teleorman
-
Actualitate3 săptămâni agoȘi-a bătut tatăl de mai multe ori și a fost reținut
-
Actualitate4 săptămâni agoComunicat de presă
-
accident3 săptămâni agoDOI POMPIERI, ÎN TIMPUL LIBER, AU SALVAT UN ȘOFER DINTR-UN ACCIDENT LÂNGĂ GIURGIU
